Tech&IT

Microsoft E2: clasa imersivă și prima școală AI din Europa

Saptamana trecuta a avut loc la Paris la cea de a 5-a editie E2 – Education Exchange. Un eveniment anual, marca Microsoft, care a adunat lideri in educatie si profesori din intreaga lume. Cei 400 de participanti din peste 100 de tari au impartasit experiente inovatoare si tehnici moderne de predare si invatare care combina tehnologia moderna si pedagogia clasica.

RESURSE EDUCATIONALE MICROSOFT

Demo-uri despre integrarea lumii virtuale din MINECRAFT in viata reala sau exemple in care vocile elevilor au devenit mult mai puternice prin feedback-ul oferit de aplicatia Flipgrid, au aratat ca profesorul de astazi trebuie sa-si inspire elevii si sa-i pregateasca pentru joburile viitorului aducand la clasa noile tehnici.

MIcrosoft E2

Microsoft a prezentat tehnologii revolutionare pentru educatie, acele Learning Tools, instrumente gratuite care implementează tehnici dovedite pentru îmbunătățirea citirii și scrierii pentru persoane de orice vârstă. Instrumente care citesc textul cu voce tare, îl despart în silabe și cresc spațierea între linii și litere, care îi ajută pe profesori să-si sprijine elevii cu diferite abilități sau dizabilitati.

Pentru mai multe informatii despre resursele educationale accesati https://education.microsoft.com.

CLASA IMERSIVA

Un alt highlight al acestei conferinte a fost vizitarea unei clase imersive, o sala adevarata de clasa localizata in sediul Microsoft din Paris. Deschisa in 2012 aceasta se adreseaza tuturor profesorilor si elevilor care doresc sa-si petreaca aici o zi pentru a descoperi cele mai noi tehnologii si instrumente digitale Microsoft, Aldebaran Robotics, XPand, Samsung, Acer sau Epson.

MIcrosoft E2

Această cameră cu ecrane si monitoare, roboți, căști VR, LEGO și concepte de design 3D este maximum din ceea ce se poate face in acest moment tehnic si tehnologic pentru o sala de clasa. Nu este clasa viitorului asa cum am fi tentati sa-i spunem, este chiar clasa prezentului. O sala care deschide o lume extrem de atractiva pentru elevii care-i trec pragul. Activitatile de la clasa presupun 3D, realitate mixta, Paint 3D, coding și robotica folosind Minecraft și inteligența artificială.

MIcrosoft E2

O clasa care poate pregati cu adevarat copiii in lumea digitala in care traim, oferindu-le acces si oportunitate, lucruri care in viitorul apropiat par a fi la fel de importante precum talentul sau abilitatile lor. Urmarind la treaba tinerii veniti dintr-o scoala de la periferia Parisului, vazand cum reusesc sa produca continut functional folosind noile tehnologii, nu poti sa nu intelegi ca educatia traditionala nu mai poate fi potrivita pentru a-i pregati pentru joburile de maine.

OPORTUNITATI PENTRU TOTI – Scoala AI Microsoft

La inceputul acestui an, Microsoft Franta a deschis usile primei scoli AI care isi propune democratizarea Inteligentei Artificiale pentru oamenii din toate mediile. Scoala are in acest moment studenti care provin din medii extrem de variate si care participa timp de 7 luni la un curs gratuit pentru viitoare cariere in AI. Acest training intensiv este urmat de un internship de 1 an la companii de profil si de obtinerea unei diplome recunoscute de autoritatile franceze.

MIcrosoft E2

Studenții participanți la Școala AI Microsoft au fost selectați în colaborare cu Simplon – o întreprindere socială care se străduiește să obțină șanse egale în educație și ocuparea forței de muncă, oferind formare digitală gratuită și cuprinzătoare pentru persoanele din toate mediile. Cu o vârstă medie de 26 de ani (cei mai tineri și cei mai bătrâni fiind de 19 și, respectiv, 39 de ani), elevii școlii AI sunt un grup divers de elevi pasionați – mulți dintre aceștia sunt șomeri și se străduiesc să profite de o oportunitate oferită de economia digitală.

MIcrosoft E2

Un proiect-pioner care permite generației de astăzi să se pregătească pentru lumea de mâine. Mai ales ca, un studiu recent arata ca peste 85% din locurile de muncă din 2030 nu au fost inventate inca, iar AI ar putea contribui la dezvoltarea a 21 de milioane de locuri de muncă în viitorul apropiat.

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button