Parlamentul European a aprobat miercuri, 13 martie, Legea Inteligenței Artificiale, care garantează siguranța și respectarea drepturilor fundamentale, în timp ce stimulează inovația. Artificial Intelligence Act, finalizat în urma negocierilor cu statele membre la sfârșitul anului 2023, a primit un vot favorabil în Parlament, cu 523 de voturi pentru, 46 împotrivă și 49 de abțineri.
Legea Inteligenței Artificiale, puncte cheie
Printre cele mai notabile prevederi ale noii legi se numără interzicerea anumitor aplicații AI considerate periculoase pentru drepturile cetățenilor. Astfel, sunt interzise sistemele de recunoaștere biometrică ce se bazează pe caracteristici sensibile (sensitive), recunoașterea aleatorie a fotografiilor cu fețele oamenilor de pe internet sau din filmările camerelor de securitate, pentru crearea de baze de date pentru recunoaștere facială, precum și utilizarea recunoașterii emoțiilor în școli și la locul de muncă.
Legea Inteligenței Artificiale introduce, de asemenea, restricții pentru utilizarea sistemelor de identificare biometrică de către forțele de ordine, permițându-le doar în situații bine definite și cu garanții adecvate, cum ar fi autorizația prealabilă din partea unei instanțe judecătorești sau a unei autorități administrative.
Pentru sistemele AI considerate a avea un risc înalt, legislația prevede obligații clare, inclusiv evaluarea și reducerea riscurilor, menținerea unor jurnale de utilizare, asigurarea transparenței și acurateții, precum și supravegherea umană. Cetățenii vor avea dreptul de a depune plângeri privind sistemele AI și de a primi explicații cu privire la deciziile bazate pe sistemele AI de risc înalt, care le afectează drepturile.
Legea Inteligenței Artificiale mai cere ca sistemele AI de uz general și modelele pe care se bazează acestea să îndeplinească anumite cerințe de transparență, inclusiv respectarea drepturilor de autor ale UE și publicarea unor rezumate detaliate ale conținutului folosit pentru antrenare.
Pentru a sprijini inovația și IMM-urile, statele membre vor trebui să înființeze medii controlate și securizate și să permită testarea în condiții reale, accesibile pentru IMM-uri și startup-uri, pentru a dezvolta și antrena AI inovativ înainte de introducerea pe piață.
Această legislație reprezintă un punct de plecare pentru un nou model de guvernanță tehnologică, punând bazele pentru o abordare echilibrată care să alinieze dezvoltarea inteligenței artificiale la valorile fundamentale europene.
Următorii pași includ verificarea finală a textului de către avocați-lingviști și adoptarea formală de către Consiliu, urmând ca legea să intre în vigoare la douăzeci de zile după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și să devină complet aplicabilă 24 de luni mai târziu.