God of War Review – Prima notă de 10 (zece) plin de la Zona!!!

Seria de jocuri God of War este una dintre cele mai răsunătoare francize Playstation din mai toate timpurile. Se poate bate de la egal la egal cu alte titluri legendare și, de cele mai multe ori, are șanse de câștig. Ori de câte ori un God of War apare pe piață, se poate vedea cu ochiul liber nivelul de muncă și dedicație pe care studioul responsabil îl depune, dovadă și faptul că fiecare joc din serie este cel puțin nominalizat la cel mai bun joc al anului.

După mai bine de șapte jocuri în palmares, pe mai multe platfrome, God of War a primit, totuși, un upgrade. Nu doar unul de formă, ci și unul de substanță, întreg jocul având un iz de nou, reinterpretat și mult mai actual, comparativ cu ceea ce ne-a oferit în trecut această franciză. Lucru care a speriat un segment destul de mare de public, gamerii fiind înspăimântați de ideea că o nouă direcție pentru Kratos s-ar putea să însemne sfârșitul aventurilor celui mai iubit spartan.

 

Nu a fost așa! Studioul Santa Monica, responsabil pentru realizarea și reimaginarea lui God of War, nu doar că și-a făcut temele, înțelegând motivul pentru care jocul a obținut un succes titanic, dar a reușit să inoveze și să păstreze esența care a făcut din God of War un fenomen. Pe lângă aceasta, a introdus și o poveste mult mai complexă, elemente noi în franciză și a încercat în tot acest timp să scape de o parte din rădăcinile ancorate în trecut, Kratos făcând într-un final pasul cel mare în acest secol.

Din motive absolut egoiste, o să încercăm să nu stricăm cele mai mari surprize din joc. Multe dintre acestea sunt iscusit țesute în poveste, întregul ansamblu narativ fiind una dintre cele mai memorabile povești spuse anul ăsta. Spunem asta cu bună credință, pentru că am experimentat cu plăcere întreaga aventură și relațiile pe care Kratos le clădește, atât cu fiul său, cât și cu restul personajelor de suport – de la întorsături de situație bruști, până la suspans, intrigă și un mistreț care seamănă cu un hipopotam…God of War are de toate! Iar noi doar o să zgâriem, firav, suprafața, pentru că este păcat să privăm publicul de o poveste atât de bună – chiar și un mic detaliu îți poate strica întreaga experiență.

Trecerea de la panteonul de zei ai Olimpului (asta după ce Kratos i-a cam… retras), la ținuturile nordice și zeii lor, a fost una iscusit implementată. Creatorii nu doar că au căutat atent să îți acapareze atenția în primele minute de joc, dar au reușit să o întrețină pe tot parcursul jocului, așa încât spre final, te simți tu, gamerul, un fel de semi-zeu, care întâmplător este și tată. Relația dintre cei doi este punctul central al jocului – aceasta definește întreaga aventură, pentru că atât Kratos, zeul bătrân și ursuz, cât și Atreus, reușesc să pună în mișcare nu doar narațiunea, ci și glandele lacrimale, în anumite momente.

God of War este un joc gândit să te poarte printr-o aventură epică, în care giganți, monștrii, zombie și un șarpe uriaș sunt ceva normal și unde o luptă de-a ta poate crăpa pământul, iar zeii nordici sunt un pic șucăriți pe tine. Singura ta problemă este faptul că tu, Kratos, dorești să îl duci pe fi-tu la cuca măcăii, pentru că așa a dorit nevastă’ta, proaspăt decedată și îngropată cu o cârpă pe față. În primele câteva ore, situația și întreaga intrigă rămâne secretă – jucătorul descoperă încet care sunt constantele narațiunii și reușește să pună cap la cap tot ansamblul, undeva spre cel de-al doilea arc al poveștii.

Ce putem spune?! Ne-a plăcut nespus. O poveste de nota zece din zece, care o să te țină pe marginea canapelei și care nu merită dezvăluită dinainte. Dacă ai ocazia de a încerca acest joc…pur și simplu trebuie să o faci doar pentru poveste, subtonurile emoționale și progresia fiind o lovitură de geniu. Întreg jocul are, probabil, cel mai bun pacing pentru o poveste din ultimii ani. Absolut genial! Pentru poveste îi acordăm nota 10 și calificativul: Treci la taică mah pruncule!

Multe dintre plângerile adresate înainte de lansare erau strâns legate de gameplay, mulți veterani ai seriei temându-se de faptul că s-ar putea să altereze prea mult formula originală și să semene mai mult cu un Last of Us, nu cu un God of War. Frică întemeiată, având în vedere că, în acest caz, poziția camerei a fost schimbată, iar acum unghiul de vizibilitate este mult mai strâns, dar și mult mai contextual. Practic, aducând camera mult mai aproape, cei de la Santa Monica au dorit să ofere o latură mult mai personală jocului, hand-on dacă doriți, în care Kratos își poate încă jongla și ridica de la pământ inamicii doar că, de această dată, nu își mai folosește celebrele săbii. Acum este dotat cu un topor cât casa numit Leviathan. Cool, nu?

Întreg gameplay-ul este o reinterpretare reușită a ceea ce a consacrat jocul în trecut – secvențele de combo, juggle-urile, combinațiile de reacții rapide și inamicii cu duiumul sunt încă prezente. Doar că, forma este total diferită de ceea ce au primit până acum. De exemplu, săbiile legate de mâinile lui Kratos sunt acum de negăsit, fiind înlocuite de un topor care, în mare parte, cu toate că nu pare, funcționează pe același principiu ca și primele arme ale lui Kratos. Practic, poți azvârli toporul și rechema la tine, și poți executa atacuri puternice și normale, ca în trecut, doar că viteza nu mai este atât de mare. De această dată, God of War este mult mai tactic, mult mai atent cu jucătorul, arhetipul de tanc la război funcționând în zero cazuri, așa cum a fost până acum în jocurile din franciză. Poate la începutul jocului, atunci când inamcii sunt mai prietenoși dar, pe măsură ce avansezi, o să descoperi că atitudinea de cocoș la scandal nu funcționează. Va trebui să înveți ce este ăla block și roll, să folosești fiecare element nou deblocat la adevărata lui valoare, pentru că jocul împinge gamerul, în mod constant, să experimenteze și să dezvolte noi metode de ofensivă și de atac. Iar asta ține gamerul în priză. Au existat puține momente în care am fost cu adevărat pierduți prin nivel sau plictisiți pentru că, în mod constant, era ceva de făcut, de luat la pumni sau de tranșat.

Dacă în trecut atacurile erau mult mai directe, impactul având un efect țintit asupra inamicului, acum lucrurile stau cu totul altfel, deoarece discutăm despre o abordare mai personală în luptă – pe lângă topoarele date în cap inamicilor, poți să le cari și carabe ca pe Tg. Ocna, să îi contracarezi folosind scutul, sau le poți arunca săgeți în cap. Partea cu săgețile în cap este mai grea, având în vedere că al nostru spartan zeificat nu deține un arc. Aici intervine Atreus, fiul lui Kratos, care poate să te ajute în luptă, reușind, pur și simplu, să amețească, să înghețe sau să rănească adversarii. Tot ce trebuie să faci este să te uiți la ei și să îi dai o comandă lui Atreus, moment în care o săgețică zboară fix în scufița animalului sau a demonului mitlogic.

Această simbioză dintre Kratos și Atreus aduce aminte foarte mult de Ellie și al său tată adoptiv din Last of Us, doar că aici lucrurile sunt mult mai personale, mult mai mitologice și, mai ales, mult mai sângeroase – Kratos, care nu vrea ca un sentiment să perimeze fațada dură clădită cu greu în cele peste șapte jocuri și Atreus, cel mic, obosit și fragil, care se aruncă într-o cursă pentru supraviețuire și bărbăție. Felul în care aceste două personaje colaborează și impactează o luptă este, de departe, cel mai satisfăcător element al jocului – atunci când începi să mătrășești un gigant, de exemplu, este imperativ aportul micuțului arcaș. Acest mic shift în gameplay oferă și mai multă densitate unui gameplay care, oricum, nu are de oferit doar lupte cu pumni și topoare.

Focusul este și acum lupta cu „boșii” care, deși în primă instanță sunt destul de micuți, comparativ cu orocotilele din trecut, capătă un rol destul de important, fiecare confruntare aducând noi elemente narative și…evident loot! Asta deoarece God of War vine acum și cu un sistem RPG minimal, în care îți poți investi punctele de abilitate dobândite. Dacă în trecut adunai orb-uri pentru a upgrada spartanul, acum folosești gold, skill-urile având, ca și până acum, un impact direct asupra gameplay-ului; unele dintre ele, precum shield bash-ul, sunt necesare pentru a putea continua combo-uri sau pentru a jongla inamici. Dacă adăugăm și faptul că acum poți să îi îmbraci și să îi îmbunătățești atât pe Atreus, cât și pe Kratos, iar Leviathan Axe-ul poate și el să primească upgrade-uri sub formă de rune, o să ai ceva de făcut și de adunat.

Dacă secvențele de luptă sunt geniale, restul jocului este, pur și simplu, o plăcere de explorat și de descoperit. De cele mai multe ori, în prima ta încercare de a termina jocul, vei pierde detalii majore, elemente din mitologia nordică sau mici secrete. Puzzle-urile care au consacrat seria sunt la fel de prezente doar că, de această dată, complexitatea este inegală, în sensul în care unele puzzle-uri pot fi rezolvate din greșeală, iar la altele îți pierzi mințile în timp ce Atreus se plimbă pe lângă elementul pe care trebuie să îl acționeze. Aceste momente în care rezolvi puzzle-uri sunt absolut senzaționale, bine gândite, nici prea grele, nici prea ușoare, dar ne-am trezit cu Atreus blocat undeva la începutul jocului, refuzând să se mai miște sau să întreprindă vreo acțiune. Cu excepția acestui glitch, jocul a reușit să impresioneze la fiecare pas. Lumea din jurul tău este la fel de bogată, cu toate că discutăm despre un joc „deschis”, nu de o lume deschisă. Coridoarele și linia trasată în nisipul viking sunt prezente de la bun început. Vei merge cam pe unde dorește jocul să te îndrepți, dar în acest proces ai ceva lume și locații de explorat, ceea ce îți dă iluzia unui joc open world, în care totul este legat de coridoare. Cine știe, poate într-un viitor o să primim un God of War similar cu Horizont?! Puține șanse, natura jocului fiind strâns legată de acest format de joc „deschis”.

Așa cum am spus, nu poți decât să apeși start și să te uiți cum dispar orele pe ceas atunci când te joci God of War. Dovadă că acum stăm cu Playstation-ul în birou și așteptăm să terminăm de scris acest review, pentru a apuca să terminăm jocul încă odată, pe îndelete, fără să mai sărim side-questuri sau chesturi, care aduc un plus destul de generos de gameplay, pe lângă cele 10 ore pe care le acoperă povestea single player. Pentru gameplay îi acordăm nota 10 și calificativul: Atunci când îl transformi pe fi-tu într-o MEMĂ!

Dacă este un lucru pe care îl putem spune cu tărie despre noul God of War, este faptul că are una dintre cele mai consistente și coerente prezentări de pe Playstation 4. Tranzițiile între cadrele de prezentare și jocul în sine sunt făcute iscusit, reușind să treacă, fără să îți dai seama, dintr-o scenă de bătaie, într-un scurt filmuleț cinematic – element care te adâncește și mai mult în lumea jocului. Întreg ansamblul se contopește într-o manieră apropiată de felul în care este editat un film la Hollywood, cadrele fiind alese cu atenție și fiecare aspect vizual fiind acolo pentru a îmbogăți experiența în mod voit. De la modelarea personajelor, până la lumea înconjurătoare, jocul reușește să îți mențină atenția pe ecran sau pe monitor.

Te poți pierde în ținuturile nordice, printre munți, prin păduri sau prin caverne, sau chiar să ajungi la capătul lumii – God of War reușește să alterneze între spațiile de joc de la un moment la altul, aceste schimbări bruște făcând deliciul jucătorului și mai ales, schimbând uneori dinamica unei lupte. Acest gen de variație, atât în prezentare, cât și în gameplay, împinge pe nesimțite întreg jocul în față, rezultatul fiind un blend aproape perfect între poveste, gameplay și prezentare. Acești trei piloni sunt atât de bine gândiți și ancorați în ceea ce înseamnă God of War, încât este extrem de greu să discuți de unul dintre ele fără să iei în considerare restul ansamblului. Un joc care se sprijină și se ridică folosind fiecare element al acestuia, rezultatul fiind cel mai bun joc de anul acesta pe console. Indiferent de platformă. O experiență și un joc care o să îți facă PS-ul să toarcă, storcând fiecare resursă, pentru a arăta jucătorului tot ceea ce are această consolă de oferit. Bine…cel puțin, până nu mai vedem un Uncharted sau o altă exclusivitate care, cel mai probabil, o să ne ia ochii.

Totuși, dacă este să analizezi la rece God of War, o să găsești mici probleme – topoare care dispar în zare, texturi pentru barbă puțin cam țepene și pătrățoase. Dar, aceste elemente sunt trade-off-uri pe care realizatorii trebuie să le facă pentru a putea prezenta un titlu cât mai cursiv și mai dinamic. În cazul ultimului GOD of WAR, au reușit și s-au mai și întrecut pe sine, într-atât încât Kratos nu mai sună acum precum un golan de ghetou din Bronx, iar întregul ansamblu de actori vocali par să fie rupți dintr-o odă nordică. Accente și manierisme. Cât despre muzică, trebuie doar să pierzi câteva secunde în meniul principal pentru a înțelege că avem și aici o schimbare, de la metalele grele, la ode simțite și ropote de tobe în timpul luptei, influențele nordice fiind prezente și aici.

Am putea scrie mult mai mult despre prezentarea lui GOD of WAR, dar alegem să ne oprim aici și să îi acordăm un 10 pentru prezentare și calificativul: N-am dormit aseară domnu’ Producător de aia arăt ca moartea! Și trecem la concluzie!

Cu zece pe linie, nota finală este cât se poate de evidentă. Un joc reprezentativ pentru Playstation și un titlu care o să fie amintit nu doar printre jocurile anului, ci și pentru că a renăscut o franciză. Toate temerile au fost năruite după câteva cadre, iar Kratos, așa cum îl știm, este tot acolo, la fel de nervos și pus pe scandal. Doar că, în acest caz, avem un protagonist trecut prin viață, Olimp și diverși zei și Titani, care întâmplător dorește să îl ducă pe fi-su într-o excursie. În termeni simpli: dacă nu ai un Playstation 4 și erai în dubii dacă să cumperi sau nu o consolă, acesta este jocul care o să îți schimbe radical părerea. Un titlu memorabil ce dovedește că, uneori, exclusivitățile contează. GOD OF WAR 2018 primește nota Zece de la Zona IT!