MORE

iPhone 7 ar putea înregistra 4K la 60 de cadre pe secundă

Ca posesor al unui telefon care înregistrează 720p la 5 cadre pe secundă, stau și mă întreb ce fel de magie întunecată ascund telefoanele moderne. Apple pare să fi apelat chiar la necromanție, pentru că din ce spune vestea de pe internet, componenta de înregistrare video a lui iPhone 7 va fi foarte serioasă.

Conform informațiilor care circulă acum pe internet, noua generație de telefoane va fi capabilă de ceva ce până acum mobilele nu prea au fost în stare. iPhone 7 ar fi în stare să înregistreze în rezoluția 4K la 60 de cadre pe secundă. Diferențele dintre telefoanele mai low-end, care poate vor atinge 15 cadre pe secundă în 720p într-o bună zi, și cele high-end devine astfel și mai mare.

Merită menționat că nu este o funcție care va fi limitată la modelul cu două camere, chiar și varianta cu o singură cameră va fi capabilă să înregistreze la rezoluția de 4K la această viteză.  Se speculează că acesta ar fi fost unul din motivele pentru care Apple a decis să ofere 32GB de stocare ca standard.

Dezvăluirea oficială a lui iPhone 7 ar trebui să aibă loc săptămâna aceasta, la un eveniment organizat de Apple.

[WCCFTech]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

14 comentarii

Dă-i un răspuns lui Sorin Marius Mirea

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button