ȘtiriTech&IT

Ce este QDEL, tehnologia care ar putea înlocui OLED în televizoare premium

Ecranele QDEL promit să le înlocuiască pe cele OLED, mai întâi în televizoare premium și apoi în cele din gama în de buget.

Chiar dacă televizoarele OLED au devenit aproape accesibile, tehnologia este încă prea scumpă pentru a permite adopția la scară largă și nici nu este complet lipsită de dezavantaje. Mai ales în cazul televizoarelor OLED mai ieftine, luminozitatea ecranului este ceva mai scăzută decât la modele premium, imaginea nu arată chiar atât de „vibrantă” iar riscul de îmbătrânire prematură ecranului prin manifestarea efectului de burn-in nu poate fi neglijat. Tehnologia Micro LED promite să elimine aceste dezavantaje oferind o imagine mai strălucitoare și care nu se „uzează” în timp. Dar problema costurilor nu este rezolvată, producătorii de ecrane nereușind să găsească o modalitate eficientă din punct de vedere economic pentru fabricarea ecranelor Micro LED la scară largă.

Așa că au dezvoltat ecranele QD-OLED, împrumutând tehnologia Quantum Dot dezvoltată inițial pentru a îmbunătăți luminozitatea și vibranța culorilor la ecranele de tip LCD. În cazul ecranelor QD-OLED, inovația care ia forma unui filtru aplicat peste matricea OLED permite îmbunătățirea dramatică a luminozității și coloritul acestora. Concret, în loc să folosești compuși organici specializați pentru a obține culoarea dorită, aplici un filtru Quantum Dot care să convertească lumina OLED în nuanța de care ai nevoie. Astfel, ecranul OLED poate folosi doar acel compus organic care permite funcționarea cea mai eficientă din punct de vedere al consumului de energie, totodată maximizând longevitatea. Rezultatul este că ecranele QD-OLED pot fi mai luminoase și cu imagine mai plăcută privirii, totodată consumând mai puțină energie.

Venind ca o versiune evoluată a ecranelor QD-OLED, cele cu tehnologie QDEL nu au nevoie de o matrice OLED separată care să funcționeze ca sursă de lumină. În schimb, ecranul QDEL este propria sursă de lumină, tehnologia Quantum Dot fiind încorporată la nivelul fiecărui pixel al ecranului OLED.

Tehnologia QDEL este privită ca una dintre evoluțiile cele mai promițătoare pentru ecranele de consum, a cărei răspândire probabil că va lua avânt în următorii doi ani.

QDEL a mai apărut menționată și sub denumirea de NanoLED, ala cum a fost botezată inițial de Nanosys, furnizorul de soluții Quantum Dot care a dezvoltat această tehnologie. QDEL a primit și alte nume, cum ar fi QLED, înainte ca Samsung să pretindă acel acronim pentru televizoare LCD-LED care folosesc Quantum Dot. De asemenea, este posibil să vedeți QDEL denumit QD-EL, QD-LED sau EL-QD, în funcție de diferitele optimizări și adaptări pe care această tehnologie probabil că le va primi în funcție de scenariul de utilizare preferat.

Potrivit lui David Hsieh, directorul senior al diviziei pentru display-uri la compania de cercetare Omdia, atunci când vine vorba de gadget-uri de consum, așteptările sunt ca tehnologia QDEL să aibă cel mai mare impact asupra televizoarelor, a monitoarelor pentru PC și a industriei auto. Dacă este comercializat și produs în masă, QDEL poate avea un raport cost-performanță mai bun decât cel al ecranelor OLED convenționale, dar rămâne să concureze cu soluțiile LCD-LED din punct de vedere al raportului performanță-costuri.

Ecranele QDEL au pixeli formați dintr-un subpixel cu punct cuantic roșu, subpixel cu punct cuantic verde și, diferit de afișajele QLED și QD-OLED de astăzi, subpixel cu punct cuantic albastru. Ecranele QDEL folosesc aceleași nuclee Quantum Dot întâlnite și la soluțiile QD-OLED și produsele QLED, dar „Funcționalizarea stratului exterior al [punctelor cuantice] trebuie schimbată pentru a-l face compatibil cu fiecare arhitectură de afișare. , dar nucleele care fac sarcini grele sunt aproape aceleași în toate acestea.”

Deoarece pixelii QDEL își generează propria lumină și, prin urmare, se pot opri complet, ecranele QDEL pot oferi aceleași negru profund și contrast bogat pentru care sunt apreciate ecranele OLED. Dar, odată cu adaptarea tehnologiei Quantum Dot pentru vizualizare directă apare potențialul generării unei palete mai largi de culori decât am avut până acum la ecranele pentru consumatori. Cu mai puține straturi și componente, avem potențial și pentru reducerea costurilor, totodată crescând longevitatea ecranelor QDEL.

Primele prototipuri de ecrane QDEL a fost demonstrate deja de furnizori precum Sharp Display, însă ar mai putea dura ceva timp până să le vedem produse la scară largă. Cert este că tehnologia nu este fundamental diferită de cea OELD, așa că adaptarea actualelor linii de producție pentru ecrane QDEL  nu ar trebui să fie foarte dificilă.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button