Review – Murdered: Soul Suspect

Conceptele noi de jocuri nu sunt ceva care sa se regaseasca in mod frecvent la studiourile mari, fiind mai mult trademark-ul producatorilor indie, acestia dezvoltand fel si fel de noi metode de a interactiona cu lumea virtuala. Evident cand am auzit de un nou joc de la Square Enix care se avanta in paranormal, fantome, posedari si alte chestii care tin de supernatural, am fost intrigat, Murdered: Soul Suspect fiind asadar un concept care mi-a trezit interesul. Totusi, dupa cum multi dintre voi stiti, un joc care vine de la un publisher japonez, care cu toate ca are si studiouri peste ocean, nu este de foarte multe ori primit cu bratele deschise de catre publicul occidental. Chiar si asa, Murdered: Soul Suspect este o surpriza placuta. Atat de placuta incat ne-am decis sa il analizam in detaliu si sa vedem daca merita pretul cerut.

Ronan O’Connor este personajul principal al jocului. Baiat bun, fost escroc care intre timp a devenit politist, plin de tatuaje din cap pana-n picioare dar destul de stilat, puratand o palariuta sic si un pachet de tigari la piept, si intamplator… mort! Bine, nu incepi jocul cu el mort, ar fi culmea! Ideea este ca un ucigas in serie isi face veacul prin Salem, facand victima dupa victima, printre care si sotia tatuatului nostru. Motiv pentru care acesta sa imbarca intr-o misiune pentru a-l prinde pe ucigas, misiune care se sfarseste cu el ventilat in piept si plonjand dintr-o mansarda. Gata jocul! 10 din 10 … IGN RULZ! Glumesc evident.

Un lucru este cert, povestea nu este atat de rea pe cat m-as fi asteptat initial. Sigur, poate ca seamana un pic cam prea mult cu un episod din Supernatural, in care cei doi frati trebuie sa salveze sufletul unei noi fantome, dar per total pot spune ca este satisfacator de…originala. Naratiunea este plina de personaje interesante, sau cel putin asa le-am gasit eu, curgand lin pentru jucator, fiind prezentata intr-o maniera isteata. Ronan, cu toate ca nu este cel mai bine conturat personaj, mi-a placut. Are personalitate, are ceva care il diferentiaza de restul gloatei de musculosi cu arme de razboi moderne sau de sarmul indoielnic al unui Indiana Jones in mizerie care cauta comori prin boschetii Amazoniei. Nu te face sa il urasti, dar nici sa il iubesti, fiind mai un mult antierou. Cat despre poveste ca tot unitar, nu vreau sa dezvalui nimic, motiv pentru care incerc pe cat posibil sa evit orice indiciu care sa strice distractia jucatorului. Dupa cum am spus, este un joc cu personalitate, dar care este posibil sa nu fie pe gustul tuturor, imbinand multe din tertipurile narative ce se gaseau de regula in point-and-click-urile din anii ’80. Cu toate astea, generatia noua de gameri este foarte posibil sa aprecieze acest gen de poveste.

Intreaga mecanica de joc se invarte in jurul faptul ca Ronan este acum o fantoma. Astfel, primele minute vor parea un Ghost Simultor sau ceva asemanator, detectivul nostru decedat putand sa treaca prin oameni si usi fara prea multe probleme. Din pacate exista si parti mai putin bune la acest capitol. Daca nu ai o memorie de fier si ceva puncte de reper, te vei pierde destul de repede in Salem, jocul uitand sa implementeze cel mai important lucru: o harta. Intelegem ca saracul tatuat esta acum fantoma, dar noi nu suntem. Si sunt ferm convins ca multi dintre voi nu or sa stea sa memoreze ce chestie trebuie sa duci pe strada Cucuruz, colt cu Mantuirii. Desi personajul tau este o fantoma, sunt unele lucruri prin care nu poti trece. Exista cladiri in Salem in care nu poti intra, protejate impotriva vrajitoarei, (voi vorbi despre Salem mai tarziu) iar asta inseamna ca peretii exteriori, podelele anumite scari nu pot fi parcurse de fantome. De asemenea este imposibila trecerea prin anumite usi, decat daca acestea sunt deja deschise. Este un mod de a limita progresia artificiala si de a tine jucatorul pe o linie trasata de producatori, dar pana la finalul jocului nu a ajuns sa ma deranjeze atat de mult. Ca fantoma Ronan se afla in punctul in care lumea spirituala se intersecteaza cu lumea reala. Ca si spirit el  poate atinge obiectele fizice, dar asa cum spuneam, unele sunt de nepatruns, un fel de  „ghost wall-uri”. Teleportarea te poate ajuta uneori pentru sa treci peste niste elemente de decor, dar de cele mai multe ori te vei lovi de aceste Ghost Wall-uri de care aminteam mai devreme.

Intersectarea intre lumea reala si cea a fantomelor este foarte bine realizata. Majoritatea cladirilor fantoma reprezinta tragedii tercute, spre exemplu o nava distrusa sau o cladire in flacari. Pe masura ce avansezi in poveste, oamenii vii trec prin flacari complet inconstienti de ceea ce de ceea ce se intampla in lumea fantomelor, fara sa fie afectati. Pentru tine, pe de alta parte, lucrurile nu stau asa de bine, ceva care arde in lumea fantomelor, te poate rani.

Salem este un oras bantuit. Faimoasele blesteme ale vrajitoarelor au lasat in urma multe suflete eterne ce pot fi intalnite pe strazi. Cele mai multe  fantome din Salem sunt doar imagini statice ale unor oameni morti, copii cu infatisare stranie si figuri care te pot face sa iti pierzi pranzul…La inceput sunt destul de ciudati, presupun ca acele imagini sunt luate sau inspirate din poze istorice si portretete de doliu. Dupa un timp imaginile 2D devin repetitite si incep sa vezi aceleasi spectre peste tot. Sunt de asemenea destule fantome tangibile cu care poti vorbi. De cele mai multe ori sunt suflete simple, confuze si care nu stiu ca sunt moarte. Altele in schimb vor avea nevoide de ajutorul tau pentru a-si gasi calea spre lumina. Moment in care abilitatile tale de detectiv intra in joc. Aceste misiuni alternative sunt similare cu cele in care iti investighezi propria maorte. Ronan a fost omorat de un criminal in serie care isi facea de cap pe strazile din Salem. Elementele prezentate, precum gaurile facute de glont in  piept si spate sunt un memento constat ca ai fost ventilat si ca ai dat coltul.

Pentru a investiga propria moarte vei fi nevoit sa verifici locatiile in care criminalul tau a fost si a facut o victima, pentru a colecta indicii. Fiecare zona are un numar exact de indicii ce trebuiesc gasite, unele utile, altele care nu te ajuta decat la colectarea de achivmenturi. De exemplu intr-o zona trebuie sa colectezi 11 incidii. Unele pot fi relevante, altele doar interesante, iar altele vor putea fi accesate doar dupa ce posezi o persoana si o provoci sa isi aminteasca anumite evenimente . Unele  te vor ajuta sa indetifici sunete altele te vor  ajuta sa alegi cuvantul potrivit. Si lista continua. Este o mecanica de joc destul de interesanta, avand in vedere ca trebuie tot timpul sa experimentezi si sa gasesti o metoda pentru a obtine acea particica de informatie vitala pentru avansa in joc. Pentru a rezolva fiecare scena a unei crime ar trebui sa alegi cele mai importante 3 indicii. Dar, cu toate ca pare un proces destul de complex, nu este atat de greu, jucatorul avand nevoie de un pic de intuitie si fler pentru a investiga si analiza problemele, Ronan tragand singur concluziile.

Gasirea indicilor este insa destul de sacaitoare. La fel ca in L.A. Noire, esti nesigur de ceea ce ar putea trece drept indiciu. De doua ori in timp ce ma jucam imi lipsea cel de-al 3 indiciu necesar pentru a termina o scena, si in ambele dati mi-a luat ceva pana l-am indentificat, asta pentru ca era ascuns undeva in fundal, sau atat de evident nu te asteptai sa fie acolo. Nu era ceva ce arata a indiciu sau sa care sa se diferentieze de alte obiecte. Chestia asta o sa-i faca pe multi dintre voi sa se invarta ca o gaina fara cap, sa posede si sa rasposede toate persoanele prezente, doar, doar veti gasi ceva relevant. Sau, aplici tehnica pixelului si misti cursorul pana icoana de investigare apare.

Jocul este un third person, dar asta nu inseamna ca ai control total asupra camerei, in unele circumstante fiind destul de greu sa te uiti intr-un punct de interes, asta pentru ca jocul iti limiteaza optiunile vizuale. Este ca si cum jocul stie ca poti vedea ceva cu coada ochiului, dar nu doreste sa ti-l arate decat cand vrea el. Bine, pe de alta parte, exista si cameramanul matolit care tinde sa schimbe perspectiva in functie de ce considera el ca te-ar interesa, acest lucru fiind cu atat mai stresant pe console unde iti baga in ochi anumite elemente. Pe PC lucrurile stau mai bine, dar sa zicem ca se putea si mai bine.

Abilitatea de a poseda oamenii si a le citi gandurile joaca un rol destul de important in acest titlu. Cand investigezi o locatie, poti sa posezi unul dintre participanti sau chair un politist pentru a afla informatii vitale. Bine, este si un mod distractiv de a transforma un NPC intr-un radio si de asculta tot ceea ce gandeste, in unele cazuri rezultatul fiind destul de amuzant. Problema este ca multe dintre gandurile NPC-urilor sunt repetitive si ajung sa fie calcatoare pe nervi. Si pentru ca tot am discutat despre chestii care te calca pe nervi, trebuie sa amintesc hoardele de personaje reciclate. Cu toate ca jocul arata bine, iar Ronan este impresionanat modelat, chiar si pentru o stafie, restul personajelor de „animare a mediului” sunt clone. Toti barbatii au parul scurt, acelasi tip de musculatura si aceeasi inaltime. Lucru care deranjeaza orice jucator normal dupa o perioda, mai ales ca ajungi sa treci prin ei destul de des. A, si sa nu uit ca toti sunt albi, in tot jocul nu am intalnit un „animat de oras virtual” negru. Nu s-a depus prea mult efort in realizarea acestora. Pe de alta parte, Salem-ul arata surprinzator de bine. Atat ca oras plin de fenomene paranormale, dar si ca oras real, fiind destul de distractiv sa te plimbi prin lumea deschisa pe care jocul ti-o pune la dispozitie si sa incerci sa iti descoperi ucigasul. Tot timpul poti auzi o conversatie sau ceva care se intampla in fundal, lucru care mi-a placut nespus. Ai parte de cateva dialoguri chiar bine interpretate, cu toate ca exista ceva incosistenta in ceea ce priveste actorii vocali, unii fiind mai buni decat altii. Cert este ca Ronan suna bine, avand o voce ruginita si apasata, iar monologurile sale interioare au cate ceva din Max Payne combinat cu istetimea unui baiat al strazii. Aceste monologuri sunt in general acompaniate de muzica buna, dar in unele cazuri aceasta nu iese in evidenta atunci cand ar trebui. Mare pacat! Murdered: Soul Suspect are o coloana sonora buna!

General vorbind, Murdered: Soul Suspect nu este nici L.A. Noire nici Beyond, este un joc de sine statator cu personalitate cat curprinde. Are lacunele sale, dar este un joc bun, cu poveste, care cu toate ca are lipsuri majore la capitolul explicatii, reuseste sa livreze jucatorului ceva deosebit. Gameplay-ul este si el ceva nou, intr-o piata dominata de aceleasi retete invechite, iar performanta grafica, cu toate ca nu este cel mai aratos joc de pe piata, macar este constanta, atat pe console, cat si pe PC avand un numar de cadre decent, iar in tot timpul jocului nu am experimentat probleme tehnice. Singurul lucru de care ne putem plange la aspectul general este faptul ca pe sisteme mai slabe dureaza ceva sa incarce intre anumite zone. In rest, numai de bine! Noi la Zona ii acordam un 8 lui Murdered: Soul Suspect si va invitam pe canalul nostru de youtube pentru varianta video a acestui review.