ȘtiriTech&ITTelefoaneTravel

Studiu: Google Maps, aplicația de navigație preferată în locul Waze

În ciuda popularității iPhone-urilor în SUA, doar 25% dintre șoferi folosesc Apple Maps

Un studiu recent realizat de MarketWatch dezvăluie o preferința covârșitoare pentru Google Maps a șoferilor americani, prin comparație cu Waze și Apple Maps.

Datele studiului care plasează Google Maps la mare distanță de ”rivali”

Studiul a descoperit că 70% dintre respondenți folosesc Google Maps pentru a se orienta și a evita ”capcanele de viteză” (radare fixe, radare mobile, camere de supraveghere etc). Waze și Apple Maps urmează de aproape, fiecare cu o cotă de utilizare de aproximativ o pătrime din eșantion. Mai exact, datele principale din studiul MarketWatch arată așa:

  • Google Maps este cea mai populară aplicație de navigație, cu 70% dintre respondenți afirmând că o folosesc.
  • Waze, care este de asemenea deținută de Google, a venit pe locul al doilea, cu un procent de utilizare de 27%.
  • Apple Maps a ocupat locul al treilea cu 25%.
  • 34% dintre cei chestionați au fost avertizați de una dintre aplicațiile de navigație despre o ”capcană de viteză” cel puțin o dată.
  • Testarea s-a făcut pe 1.000 de șoferi din SUA.
  • Vârsta medie a respondenților a fost de 41 de ani.
  • Distribuția pe sexe a respondenților a fost de 50% bărbați și 50% femei.
  • Reprezentarea generațională a fost de 11% baby boomers, 27% Gen X, 54% millenials și 8% Gen Z.
  • Marja de eroare pentru acest sondaj a fost de +/- 3% la un nivel de încredere de 95%.
Studiu MarketWatch despre Google Maps Waze și Apple Maps
sursă MarketWatch

Dacă aduni procentele de utilizare pentru Google Maps (70%), Waze (27%) și Apple Maps (25%), obții un total de 122%. Acest lucru se datorează faptului că procentele nu reprezintă o distribuție exclusivă a șoferilor, ci mai degrabă acești au răspuns la întrebarea “Ce aplicații de navigație folosești?”. Un utilizator poate folosi mai multe aplicații de navigație, deci procentele se pot suprapune. De exemplu, un utilizator poate folosi atât Google Maps, cât și Waze, și este inclus în ambele procente.

Interesant este că, în ciuda popularității iPhone-urilor în SUA, o majoritate covârșitoare a utilizatorilor preferă Google Maps în detrimentul aplicației preinstalate, Apple Maps. Aceasta indică faptul că Google Maps este apreciat de toți utilizatorii, inclusiv de cei care folosesc dispozitive cu iOS.

Pe lângă preferințele în materie de aplicații de navigație, cercetarea MarketWatch explorează și tendințele față de viteză și atitudinile față de sancțiunile pentru depășirea vitezei în SUA. Concluziile subliniază existența unui număr important de ”capcane de viteză” în anumite state (Delaware, Maryland și Tennessee) și dezvăluie dorință șoferilor pentru un sistem de sancțiuni bazat pe veniturile individuale, în locul unor amenzi cu valoare fixă.

În România am văzut rareori șoferi care folosesc altceva în afară de Waze. Cel mai adesea am folosit Google Maps în deplasările prin străinătate, când luam orașul la pas. Tu ce aplicație de navigație folosești și de ce?

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button