ȘtiriTech&IT

Nubia RedMagic 10 Pro este primul telefon cu Snapdragon 8 Elite și acumulator de peste 7000 mAh

Nubia intră în cursa pentru telefoane-flagship cu acumulator mare lansând RedMagic 10 Pro, un smartphone prevăzut cu sistem de răcire activ și acumulator supradimensionat, strecurat într-o carcasă cu aceleași dimensiuni ca anul trecut.

RedMagic 10 Pro are doar 8.9 mm grosime, cu 0.2 mm mai mult decât un cu acumulator de 5000 mAh, dar oferă cu 40% mai multă capacitate de stocare a energiei. Iar tehnologia silicon-carbon ar putea deschide drumul către telefoane cu acumulator de 10000 mAh, cu dimensiuni normale și specificații de nivel flagship.

Cât despre restul specificațiilor, RedMagic 10 Pro va veni cu Android 15 preinstalat, într-o configurație cu 24GB RAM și până la 1TB stocare internă. În funcție de regiune, viteza de încărcare rapidă ar putea fi de până la 100W, sau mai puțin.

RedMagic 10 Pro

Fiind vorba de Snapdragon 8 Elite, într-o echipare cu sistem de răcire activă, probabil că RedMagic 10 Pro va obține cu ușurință o poziție fruntașă în clasamentul de performanță general, depășind modele mai bine cotate precum Samsung Galaxy S25 Ultra, fără a fi neapărat superior în privința unor domenii cum ar fi performanțele foto. Cât despre autonomia obținută în condiții normale de utilizare, rezultatele țin în egală măsură și de optimizările la partea de firmware, actualul model RedMagic 9s Pro nereușind să impresioneze în mod deosebit, chiar dacă acumulatorul de 6500 mAh este cu mult mai generos decât alte soluții regăsite pe telefoane din generația actuală.

Între timp, Nubia a lansat RedMagic Nova este prima tabletă de gaming prevăzută cu ventilator. Așteptată și în piața europeană, tableta cu preț de 499 euro ar putea oferi una dintre cele mai competente soluții de gaming pe tabletă, de până acum. Și aceasta vine cu un acumulator generos, de 10100 mAh, cumva strecurat în corpul unei tablete de numai 530 grame. Ce-i drept, chipsetul Snapdragon 8 Gen 3 ajutat cu 12GB memorie RAM și 256GB stocare internă UFS 4.0 este cumva la limita a ceea ce poate fi considerat modern, dar ar putea să merite.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Back to top button