Review Sony ZV-E10 – Cine a zis că îți trebuie telescop ca să te apuci de vlogging?!
Conținutul video este unul din cele mai „consumate” formate din ultima vreme. Pentru mulți, această „artă” este si o sursă de venit, pentru alții, este intimidant pana si faptul ca nu stiu nici macar cu ce camera sa inceapa.
Dar nu este chiar așa. Aici intervine Sony ZV-E10, o camera simpatica și versatila. Este potrivit pentru diferite situații și se adresează atât veteranilor, cât și începătorilor. Și dacă tot intrăm în pâine, am să încep cu întrebarea: „cine a zis că e greu să te apuci de vlogging?”
De multe ori, când vine vorba despre astfel de îndeletniciri, cel mai bine ar fi să ai la îndemână un gadget portabil, compact și ușor de manevrat. La o adică, nu cred că ar fi chiar practic să-ți filmezi călătoriile prin locuri strâmte și aglomerate cu Telescopul Hubble.
Pe lângă faptul că este surprinzător de versatil, Sony ZV-E10 este și printre putinele astfel de camere destinate vlogging-ului care să suporte optica inter-schimbabila. Pe lângă senzorul de 24MP și display-ul flexibil tactil, are o serie de gimmick-uri utile și niște caracteristici interesante, însă suficient de straightforward pentru ca începătorii să pășească cu dreptul în acest domeniu. Astfel, după ce ne-am tot jucat prin birou, pe străzi, prin curțile vecinilor cu Sony ZV-E10, haideți să vedem ce a ieșit.
Specificații – cheie:
- Senzor APS-C CMOS 24MP;
- Sistem AF (autofocus) cu detectare a ochilor și feței +Product Showcase ;
- Înregistrare video 4K/24p fără crop;
- Înregistrare video 4K/30p cropped (1.2);
- Înregistrare slow-motion 1080/120p cropped;
- Microfon încorporat cu 3 capsule și grilaj protector;
- Display tactil rabatabil;
- 1 x port 3.5 mm pentru căști;
- Patina activa pentru accesorii (hot shoe)
- 1 x port 3.5 mm pentru microfon;
- Port USB-C pentru incarcare, conectare și livestream;
- Autonomie: 440 fotografii/ 80 de minute de înregistrare video continuă;
- Posibilitatea de a înregistra clipuri video vertical;
Un design compact, unde simplitatea este cheia
Să fiu sincer, la prima întâlnire cu Sony ZV-E10, am fost puțin intimidat. Însă la o privire mai atentă, am constatat cu plăcere faptul că aparatul este gândit pentru a fi cât mai prietenos pentru începători. Acesta vine cu un design minimalist, care denotă portabilitate, iar partea cea mai bună este că nu-i sufocat de butoane.
Un comutator ON/OFF, buton de inregistrare pentru video si declansator pentru foto si…
- Switch-ul între modurile Slow and Quick (S&Q) pentru video și high-speed video;
- Butonul background defocus/C1, care face ca aparatul să capteze imaginile cu cel mai mare aperture;
- Un buton suplimentar pentru înregistrare video;
- Un inel pentru zoom ajustabil în jurul declanșatorului principal;
Totodată, lui Sony ZV-E10 îi poate fi atașat și un mâner (poate fi folosit și ca trepied) pentru mai multă manevrabilitate. Vrei să te filmezi pe tine sau câinele bunicii? Pornește aparatul, saltă display-ul rabatabil și apucă mânerul. Este lejer de manevrat și oferă mai multe posibilități de configurare. Chiar și cu respectivul atașament, ansamblul păstrează dimensiuni reduse, astfel încât îl poți transporta cu ușurință în ghiozdan și îl poți folosi într-o multitudine de situații.
Îmi place și că mânerul dispune de o serie de shortcut-uri extra, printre care un declansator pentru poze și un buton pentru recording video. Pentru vlogger-ii începători, să ai un astfel de layout simplu și intuitiv este un adevărat atuu atunci când nu ai prea mult timp la dispoziție sau pur și simplu te-a lovit inspirația și ți-e frică să nu zboare.
Per ansamblu, construcția lui Sony ZV-E10 este una solidă, iar poate cea mai „grea” componentă a sa este obiectivul standard detașabil.
Funcții foto interesante
Trecând peste meniul cu care ne-am obișnuit și din partea altor modele, Sony ZV-E10 surprinde prin faptul că este suficient de beginner-friendly în ceea ce privește funcțiile. Aparatul este capabil de un autofocus impresionant. Pentru fotografii, apăsarea declanșatorului jumătate de cursă oferă un focus rapid și smart. Adevărata magie se întâmplă însă în timpul filmării.
Softul camerei își menține focusul pe subiectul cel mai apropiat de obiectiv, atât pentru selfie, cât și pentru filmarea altor obiecte (Product Showcase). Subiectul cel mai apropiat va fi cel prioritizat, tranziția este foarte smooth și naturală, dându-ți libertatea de a jongla cu în materie de compoziție. Îmi place această abordare pentru newbies, aceste mici trucuri prin care oricine poate învăța cum să lucreze cu aparatele foto, iar Sony ZV-E10 primește o bilă albă din partea mea.
Experiența de utilizare
Cu o astfel de jucărie, ar fi fost păcat să nu tragem tot felul de poze, ba prin birou, ba pe afară. Este satisfăcător cât de ușor este să configurezi aparatul pentru cadrul preferat. Vorba lui Ovidiu, „point and shoot”. Zis și făcut. Imaginile sunt clare și precise și sunt detaliate chiar și la valori ISO ceva mai mari.
Sony ZV-E10 se comportă frumos in diferite situații, iar butoanele de lângă display (pe care îl poți atinge pentru a focusa), alături de rotița meniului, pot fi configurate pentru setările preferate.
Dacă ar fi să găsim nod în papură aparatului, acela s-ar lega mai degrabă de lipsa unei stabilizări eficiente în timpul filmărilor care, apropo, sunt și 4K. Obținem astfel un effect de jello simțitor, poate chiar deranjant pentru cei care sperau să aducă în mediul digital experiența din timpul unui concert sau a unei expediții. Pentru începători, poate că micile neajunsuri au șanse să fie trecute cu vederea, însă unii afficionados ar putea expira zgomotos aerul pe nări. Dar, vorba unui înțelept, cea mai bună cameră este cea pe care o ai la tine, iar ZV-E10 este suficient de mica si portabila cat sa se transforme intr-un companion constant.
Sony ZV-E10 dispune de o conectică suficienta
Fiind un accesoriu destinat celor aflați în căutarea unei soluții inteligente pentru arta vlogging-ului, Sony ZV-E10 are grijă să ofere niște opțiuni interesante de personalizare. Acesta dispune de o patină pe care poți monta receiverul pentru microfonul Sony compatibil, iar micul panou lateral ascunde un port micro-HDMI și unul USB Type-C, prin intermediul căruia te poți conecta la laptop și PC pentru a folosi aparatul ca pe o cameră externa. De fapt, asta este una din cele mai interesante trăsături pe care le-am văzut în ultima vreme, eliminând din start nevoia de a te îngropa în aparatură diferită pentru fiecare situație în parte.
Pe lângă acestea, Sony ZV-E10 ascunde și un jack de 3.5mm pentru căști, care poate fi utilizat atunci când vrei să asculți la căști rezultatul utilizării microfonului încorporat în dispozitiv, dar și un jack de 3.5 pentru un microfon suplimentar, prin fir. Acesta îți oferă mai multă libertate de operare în diferite scenarii (pentru a-ți înregistra propria voce în momentul unei documentări sau peripeții, pentru a-l conecta la o lavalieră pe care o atașezi oricui vrei, etc).
Nu îmi place să mă dau ceea ce nu sunt, și anume fotograf profesionist. Tocmai de-asta trebuie să laud opțiunile pentru începători ale lui Sony ZV-E10. Sunt dispuse inteligent, ajungi ușor la ele. Cel puțin pentru început. Dacă te mănâncă degetele să te joci cu funcții avansate, be my guest, doar că întregul meniu al aparatului poate fi greu de învățat și de manevrat dacă nu ești familiarizat sau nu știi exact ceea ce cauți.
În afară de acestea, Sony ZV-E10 face ceea ce promite, adică vine în întâmpinarea ta ca un aparat „de graniță”. Vrei vlogging rapid sau poze simple, dar interesante și vii? S-ar putea fi găsit soluția optimă.
Bateria este mică, dar și aparatul este mic
Sincer, nu cred că ar fi avut rostul să dedic o secțiune acestui aspect, însă ar putea fi o temă importantă pentru mulți. Dacă plănuiți să folosiți Sony ZV-E10 într-o sesiune îndelungată, ar fi indicat să aveți acumulatorul pregătit sau să aveți unde să-l încărcați.
După câteva filmări și poze, bateria a început să piardă repejor din juice. Dar vorbim despre un aparat de mici dimensiuni, prin urmare nu prea putem avea astfel de așteptări nerealiste vis-a-vis de o baterie mai mare, care implicit ar necesita și o construcție mai mare și mai puțin portabilă.
Concluzie
Puncte în plus pentru versatilitate. Este ușor de manevrat și oferă o plajă bogată de opțiuni de utilizare. Cu sau fără mâner, cu obiectivul default sau cu altul anume, Sony ZV-E10 îți poate fi aliatul de nădejde în crearea de conținut, îndeosebi vlogging. Iar asta este cu atât mai bine cu cât accesoriile Sony completează acest set-up.
Posibilitatea de personalizare astfel încât să se potrivească pentru „munca de teren” există. Poze detaliate și culori crisp și corecte? Bifat? Stabilizare solidă în timpul filmării și baterie mate? Mmmmmmnu prea, însă micile neajunsuri nu pot eclipsa o unealtă care a fost gândită în special pentru începătorii care își doresc rezultate bune pentru primii lor pași în această activitate.