ReviewsRSS PaginaDeMedia

Review Logitech G435 Ligthspeed – Am completat Exodia perifericelor wireless!

Folosesc periferice Logitech de ani buni și orice fac, cumva revin tot la producătorul elvețian când îmi aleg noile jucării. Iar după ce am făcut trecerea la un mouse G Pro Superlight și tastatură G915 TKL, era momentul să găsesc și niște căști wireless cu care să completez poate cel mai bun setup de periferice pe care l-am avut vreodată. Iar soluția a venit sub forma noilor Logitech G435 Ligthspeed.

Știu că există deja câteva modele de căști wireless de la același producător, însă împărtășesc aceeași caracteristică de care m-am împiedicat adesea: sunt grele. Am acasă o pereche de G Pro X, însă după câteva ore de utilizare au început să mă doară urechile foarte tare de la ele, astfel le-am înlocuit rapid cu o pereche de Sennheiser HD559. Însă pentru un setup complet lipsit de fire, parcă aveam nevoie de căști wireless, nu niște HiFi-uri entry-level care se conectează la rândul lor la un DAC și îmi adaugă minim două cabluri pe birou.

Logitech G435 Lightspeed a venit ca soluție la o problemă pe care mă chinui s-o rezolv de ceva timp. Iar cu ajutorul conectării wireless (atât prin receiverul Lightspeed inclus în pachet, cât și prin Bluetooth), construcția super confortabilă și greutatea redusă au cam bifat toată lista de cerințe pe care le aveam de la niște căști de gaming. Așa că haideți să vă spun vreo două-trei chestii despre cele mai noi căști ale producătorului.

Construcție simplă, dar bine realizată

Primul contact cu Logitech G435 Lightspeed a fost destul de plăcut. La prima vedere, căștile păreau construite precar și dădeau impresia că vor fi doar o altă jucărie pe care o voi strica repede și probabil neintenționat. Dar la o analiză mai amănunțită am înțeles că plasticul este mai mult decât pare la prima vedere și că întreaga construcție a fost gândită astfel încât să fie și robuste, dar și confortabile.

Astfel nu avem nicio urmă de metal în construcția acestor căști, astfel cupele și banda care vine pe cap sunt realizate din plastic. Bureții sunt o combinație de spumă cu memorie îmbrăcată în material textil, în timp ce headband-ul este acoperit cu un material textil care respiră ușor și nu adaugă prea multă greutate. Ajustarea după forma capului se face simplu, printr-un sistem de șine realizate desigur, din plastic.

Review Logitech G435 Lightspeed

Iar această construcție pe care unii ar putea-o critica, duce greutatea totală a căștilor la numai 165 de grame. Asta înseamnă cam jumătate din greutatea modelului G Pro X Lightspeed despre care vorbeam mai sus. Și cu o astfel de greutate, combinată cu construcția solidă (pentru materialele folosite) și conectarea fără fir, Logitech G435 Lightspeed este o soluție foarte bună în zona aceasta de perfierice de gaming wireless.

Controlul căștilor este și el extrem de „la îndemână” și ai cam tot ce-ți trebuie pe casca stângă. Așadar ai un LED de stare, butonul de power, volum +/- și un buton pentru mute/unmute la microfon care dublează printr-o apăsare lungă ca selector pentru metoda de conectare: Lightspeed sau Bluetooth. Iar sub aceste butoane, găsim și USB-ul pentru încărcare.

Review Logitech G435 Lightspeed

Logitech G435 Lightspeed oferă o calitate audio bună

Știți deja că sunt cam pretențios când vine vorba de ce-mi sună în urechi, astfel am fost mereu mai critic cu toate căștile astea de gaming. Dar ținând cont că ăsta va fi scenariul de utilizare cel mai des pentru cei care cumpără Logitech G435 Lightspeed, pot să confirm că fidelitatea audio este decentă. Aceste căști folosesc difuzoare de 40mm cu o impedanță de 45 ohmi, valoare la care te aștepți de la un model wireless care nu poate fi amplificat prin alte mijloace.

Le-am conectat la PC prin intermediul receptorului din pachet și procesul a fost plug&play. Nu ai driver de instalat, nu tre’ să îți bați capul cu G Hub sau alte tâmpenii, ci doar ai băgat jucăria în USB, ai pornit căștile din butonul de pe cupa stânga și cam atât.

Fără nici un fel de ajustare a egalizatorului sau alte setări am dat drumul la un playlist de pe Spotify și m-am relaxat în scaun în timp ce muzica din toate genurile îmi șoptea ușor prin căști. Iar pentru o pereche de căști de gaming de la care nu prea am pretenții, performanța audio a fost bună. Sunetele înalte sună bine, în timp ce mediile nu se pierd foarte tare. Bass-ul ar putea vedea câteva îmbunătățiri, dar presupun că ele sunt setate din fabrică pentru claritate mai mare în jocuri.

Review Logitech G435 Lightspeed

Și dacă tot am ajuns la partea asta, am băgat și niște gaming. În Apex Legends am putut distinge ușor sunetele și sursa acestora, iar în Counter-Strike: Global Offensive nici n-am avut nevoie de radar ca să-mi dau seama pe unde este AWP-ul care mi-a împrăștiat capul peste tot în secundele imediat următoare. Și câteva meciuri mai târziu mi-am dat seama că am trecut și de alea 18 ore de viață pe care le promite Logitech G435 Lightspeed, fără să fiu încă nevoit să le încarc.

Promite puțin, livrează mult!

Pe cutia căștilor scrie timid, într-un colț, că o încărcare completă îți asigură 18 ore de gameplay. Dar între timp, Ovidiu s-a cam îndrăgostit de căștile astea și mi le-a sustras de pe birou, băgându-le direct la încărcat. Și tot sunt încărcate de vreo patru zile, perioadă în care au fost folosite oriunde între șase și opt ore pe zi. O matematică rudimentară pe care o știu și eu îmi zice că 6×4 face 24, iar 24-18 înseamnă 6. Adică cu vreo 30% mai mult decât scrie pe cutie.

Abordarea asta este una sănătoasă pentru producător, întrucât cele 18 ore garantate sunt de ajuns cât să acopere o săptămâna de gaming pentru cineva care se joacă două-trei ore pe zi (adică o majoritate covârșitoare), iar faptul că poți obține și mai mult de atât nu are cum să fie altfel decât bine. Iar încărcarea în sine este ușoară: iei cablul USB Type-C inclus în pachet, lași căștile la încărcat peste noapte și gata!

Dar sună prea bine ca să fie adevărat, nu? Ei bine, am găsit și un minus destul de mare. Logitech G435 Ligthspeed nu sunt recunoscute de aplicația G Hub, astfel singura modalitate de a vedea câtă baterie mi-a mai rămas este conectarea la PC prin intermediul Bluetooth. Această problemă ar putea fi legată și de faptul că am testat produsul înainte de lansare, acesta urmând să fie adăugat în G Hub în viitor; rămâne de văzut după lansarea oficială.

Și ca să fie un pachet cu atât mai atrăgător, Logitech G435 Lightspeed vin însoțite și de un ansamblu de două microfoane. Unul are sarcina de a-ți capta vocea, în timp ce al doilea servește ca microfon de anulare al zgomotului de fundal. Iar pentru cei curioși, calitatea audio se prezintă cam așa:

Concluzie

Dacă ești în căutarea unei perechi de căști wireless pentru gaming și nu numai, Logitech G435 Lightspeed nu trebuie să lipsească de pe lista ta de cumpărături. Oferă o construcție solidă și ușoară, ceea ce sporește confortul în utilizarea îndelungată. În plus, calitatea sunetului este decentă (mai ales pentru categoria de preț din care fac parte) și microfonul inclus, chiar dacă nu strălucește, se va descurca onorabil pentru discuții pe Discord cu prietenii.

Și asta nu este tot, întrucât producătorul oferă mai multe variante de culoare care vor fi disponibile odată ce produsul va fi lansat oficial. Eu am testat varianta albă cu accente albastre, dar dacă această combinație nu este pe placul vostru, aveți de unde alege. Acum dacă mă scuzați, trebuie să-mi recuperez perechea de căști de la Ovidiu 🙂

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button