Galaxy S25 este al doilea flagship Samsung cu Galaxy AI, puternic focusat pe inovații software și doar rafinat la partea de hardware, producătorul sud-coreean refuzând cu înverșunare să aducă orice modificări care ar putea fi considerate riscante. Cum ar fi o îndepărtare de la limbajul de design folosit în ultimii ani, sau alinierea părții de hardware la noile trenduri adoptate la nivelul industriei.
De acum este cât se poate de evident că dotările software reprezintă sarea și piperul pentru dispozitivele din familia Galaxy, funcțiile bazate pe Galaxy AI transformând telefoane altfel banale în instrumente deosebit de puternice și versatile. Dar există până la urmă o limită pentru ce poți face doar din optimizări software, apărând tot mai multe situații unde limitările hardware își arată „colții”. Iată două puncte nevralgice pe care Samsung putea, dar a ales să nu le corecteze pentru telefoanele Galaxy S25:
Acumulatori cu tehnologie nouă pentru Galaxy S26
Galaxy S25 aduce doar schimbări minore pe partea capacităților de acumulatori, Samsung pariind din nou pe buna optimizare One UI și hardware-ul eficient pentru atingerea țintelor de autonomie. Însă după 5 ani cu același acumulator de 5000mAh și 45W viteză de încărcare la modelul Galaxy Ultra, poate că era timpul pentru mai mult. Ce-i drept, Samsung aduce viteza de încărcare de 45W și la edițiile S25 „vanilla” și S25+, dar adaptarea funcției de încărcare wireless cu tehnologia Mag Safe nu compensează pentru vitezele de încărcare mult sub nivelul competiției.
Galaxy S26 este așteptat cu o nouă serie de acumulatori care încorporează tehnologia silicon-carbon văzuți deja în acțiune pe telefoane chinezești. Astfel, Galaxy S26 Ultra ar urma să ofere cel puțin 6000mAh capacitate și încărcare mai rapidă. Potrivit indicilor de până acum, Samsung ar putea oferi încărcare de 65W prin USB-C, respectiv 50W în modul wireless.
Galaxy S26, așteptat cu o cameră periscope mult îmbunătățită
Cu excepția camerei ultrawide care primește upgrade la un senzor de 50MP, Galaxy S25 Ultra sosește cu același aranjament foto folosit de pe vremea lui Galaxy S23 Ultra, Samsung mizând pe puterea de procesare superioară a cip-ului Snapdragon 8 Elite și optimizări software pentru aducerea calității imaginii la un nivel mai competitiv. Astfel filmările și pozele obținute în condiții de luminozitate redusă ar trebui să fie mai detaliate și cu mai puțin zgomot digital. Probabil că vom vedea îmbunătățiri și în privința altor aspecte, cum ar fi eficiența stabilizării imaginii la folosirea modului de filmare și aplicarea mai precisă a efectelor de profunzime în pozele tip-portret. Dar fără un asortament complet nou de camere foto, noile modele S25 au șanse mici să se diferențieze în mod convingător de predecesoarele S23 și S24, cu atât mai puțin față de noile modele camera-phone lansate de competiție
Galaxy S26 Ultra este așteptat cu o cameră periscope mult îmbunătățită, surse de încredere arătând că Samsung ia în considerare adaptarea unui senzor de 200MP, care ar oferi mai multă flexibilitate pentru optimizarea clarității imaginii și ajustarea nivelului de zoom. Deocamdată nu este clar dacă va fi păstrat același nivel de 5x zoom optic, sau vom vedea un mic compromis la acest capitol. O variantă de luat în calcul ar fi eliminarea actualei camere telephoto de 10MP cu zoom optic 3x și comutarea imaginii între camera principală și cea periscope fără pierderi de claritate. Din păcate, momentan nu avem informații despre îmbunătățirile rezervate camerei principale, dar e aproape o certitudine că Samsung nu va renunța la rezoluția nativă de 200MP.