
Seria iPhone pare că trece printr-o criză de identitate, conducerea Apple neputând decide dacă să imite până la capăt insula foto longitudinală afișată pe noile modele Pixel, sau să rămână cu limbajul de design folosit în ultimii ani.
Aparent, elementul perturbator este iPhone 17 Air, noul telefon Apple conceput pentru a fi cel mai subțire iPhone din ultimii ani. Pentru acesta, o insula foto dispusă pe orizontală oferă avantaje concrete, maximizând spațiul disponibil pentru acumulator. În acest fel, Apple poate realiza un iPhone mai subțire fără a sacrifica prea mult din autonomia bateriei.
Dar pentru iPhone 17 Pro Max noua identitate vizuală pare mai degrabă forțată pe criterii de marketing, dispunerea camerelor foto arătând că puține lucruri s-au schimbat la partea de hardware.
Ce puteți vedea în imaginea de mai sus ar putea fi matrițe pentru fabricarea carcaselor de protecție iPhone 17 Pro Max, sau poate chiar elemente nefinisate din șasiul interior al telefonului real. Cert este că apariția acestor piese fabricate în număr mare sugerează că Apple a „înghețat” designul final pentru noua serie iPhone, începând deja pregătirile pentru producția de serie.
Indiferent de rezultatul final, noul iPhone 17 Pro Max va avea blitz-ul LED și senzorii auxiliari plasați în afara insulei foto convenționale, cu formă pătrată. Iar asta nu poate fi justificat decât prin schimbări la partea designului exterior, de tipul celora ilustrate deja în imagini de prezentare neoficiale.
Potrivit zvonurilor de până acum, iPhone 17 Pro și modelul Pro Max nu doar că vor arăta diferit, dar se vor și simți diferit la atingere, selecția de materiale mai puțin dense (ex. cu sticlă doar pe suprafața ecranului) și îmbunătățiri aduse la nivelul componentelor interne permițând obținerea unor telefoane mai subțiri și mai ușoare decât cele din generația actuală. Însă designerii Apple au în față dificila misiune de a aduce schimbări notabile, da fără a modifica în mod radical identitatea iPhone cu care ne-am obișnuit. Iar asta poate fi și o capcană pentru compania americană, care tot încercând să aducă ajustări ce nu schimbă mai nimic în mod fundamental riscă să piardă trenul în care competitorii mai îndrăzneți și ambițioși s-au îmbarcat deja, lansând încă un iPhone ce arată puțin diferit și atât.