ȘtiriTech&IT

Supraproducția de cip-uri NAND Flash ar putea ieftini SSD-urile pentru consum

Dacă în perioada post-COVID am avut penurie generalizată de cip-uri, producătorii de semiconductoare au anticipând în mod eronat o prăbușire a cererii, acum ne aflăm în extrema cealaltă, furnizorii având de gestionat o supraproducție pe segmentul soluțiilor NAND Flash.

Rezultând probabil tot din supracompensarea deficitului de cipuri sus-menționat, marii jucători din piața soluțiilor de stocare au inundat piața cu soluții NAND Flash care acum nu-și găsesc cumpărători, încetinirea economiei globale și ritmul mai lent de înlocuire a electronicelor de consum (ex. PC-uri, telefoane inteligente) contribuind la o supraabundență de stocuri pentru aproape orice pe acest segment.

Potrivit datelor centralizate de TrendForce, producătorii NAND și-au revizuit în scădere prognozele de creștere a vânzărilor, de la +30% la +10-15% pentru întreg anul 2025:

Producătorii NAND flash au operat reduceri mai decisive de producție, tăind producția pe întregul an pentru a reduce oferta de cip-uri”.

Mai pe românește, supraoferta de cipuri NAND duce la prăbușirea prețurilor și implicit a veniturilor pentru producătorii respectivi, care încearcă acum să compenseze prin reducerea producției. Însă pe termen scurt efectul s-ar putea reflecta în ieftiniri peste așteptări la dispozitive SSD pentru consumatori, sau măcar o stagnare a prețurilor pentru gadgeturi nou lansate (ex. telefoane inteligente).

Totuși, potrivit estimărilor formulate de Shrish Pant, analist director Gartner, prețurile vor începe din nou să crească din a doua jumătate a anului 2025, sub efectul cererii în creștere venită din industria soluțiilor de procesare AI.

Potrivit distribuitorului Memphis Electronic, prețurile soluțiilor de memorie flash au scăzut timp de patru luni la rând, reacționând la scăderea cererii din partea unor industrii-cheie, cea a producătorilor smartphone și laptopuri, principalii consumatori de soluții NAND flash.

Piața PC-urilor s-a redresat cu dificultate după perioada de pandemie, atingând un vârf de 350 milioane de livrări în 2021. De atunci, amenințarea conturată de Microsoft prin retragerea suportului Windows 10 și apariția PC-urilor AI nu au reușit să reaprindă în mod suficient interesul consumatorilor. Livrările de PC-uri crescând în 2024 cu doar 1% la nivel global, până la 262,2 milioane de unități.

Potrivit statisticilor Canalys , livrările de smartphone-uri au evoluat ceva mai bine în 2024, crescând cu 7% față de anul anterior, până la 1,22 miliarde de unități livrate la nivel global, însă nu suficient pentru a epuiza oferta generoasă din piața soluțiilor de stocare NAND.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Back to top button