ȘtiriTech&IT

Meta acordă recompense de 5000 dolari vedetelor TikTok care acceptă să se înscrie pe Instagram și Facebook

Spre frustrarea lui Mark Zuckerberg, există destule vedete TikTok de succes care nu au niciun fel de prezență pe platformele Meta, ca și cum Facebook sau Instagram nu există deloc pentru zecile sau sutele de mii de fani care le urmăresc postările distribuite pe TikTok.

Exploatând episodul de panică existențială trăit de respectivii influenceri în singura zi în care rețeaua TikTok a fost „blocată” chiar la inițiativa ByteDance pentru utilizatorii din SUA, Meta încearcă să-i recruteze pe propriile platforme acordându-le recompense în bani, care să le domolească anxietatea că vor rămâne (în cele din urmă) fără sursă de venit. Sigur, nu orice vedetă aspirantă din rețeaua TikTok va putea revendica recompensa de 5000 de dolari.

Odată ce se înscriu pe Facebook și Instagram, respectivii influenceri trebuie să demonstreze o „prezență socială” convingătoare, recompensa fiind acordată numai la atingerea anumitor criterii de performanță.

Merită precizat că programul de recompense nu menționează TikTok în mod explicit, lăsând ușa deschisă și pentru vedete de pe alte platforme, cum ar fi YouTube, atât timp cât acestea nu au deja o prezență pe platformele Meta și sunt dispuse să muncească pentru recompensa promisă. Însă cu 170 de milioane de utilizatori activi doar în SUA, rețeaua TikTok este în mod clar ținta principală. Mai ales că aici își au „sediul” și cele mai prolifice vedete online (excluzându-le pe cele specializate în conținut pentru adulți).

Meta informează că doritorii acceptați în așa-numitul „Breakthrough bonus programme” vor primi banii în primele 90 de zile de activitate, ca și plată în aplicație, atât timp cât postează conținut în mod regulat și ating baremul de performanță solicitat în cadrul campaniei.

Creatorii astfel recrutați trebuie să posteze cel puțin 20 de Reels-uri pe Facebook și 10 Reels-uri pe Instagram – versiunea Meta a clipurilor verticale TikTok – în fiecare perioadă de 30 de zile.

De asemenea, regulamentul prevede că acestea trebuie să fie clipuri originale și nu conținut repostat pur și simplu din rețeaua TikTok sau de pe alte platforme.

Din păcate, dacă ai făcut mai demult „greșeala” să te înscrii pe Instagram sau Facebook și ai neglijat să-ți dezvolți paginile găzduite pe platformele Meta, atunci nu poți „îngrășa porcul în ajun” sperând să revendici premiul, bonusul fiind accesibil doar acelor persoane care sunt complet noi fie pe Facebook, sau pe Instagram.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Back to top button