Pare ciudat, dar iPhone 6 are toate șansele să rămână „apogeul inovației Apple” în ce privește suplețea carcasei, iPhone 17 Air fiind „incomodat” de nevoia pentru AI și performanțe maximale, iar prin extensie, nevoia pentru un acumulator care să nu te lase baltă chiar înainte de… ședința cu șeful de la ora 17.00, sau obișnuita rutină a filmulețelor amuzante în timp ce aștepți metroul.
Așteptat pentru lansare anul viitor, iPhone 17 Air ar putea fi primul telefon Apple cu preț de nivel Pro și dotări apropiate mai degrabă modelului SE, Apple mizând pe impactul vizual al unui design suplu și modern pentru a atrage cumpărători.
iPhone 17 Air ar putea fi poziționat între seria iPhone Pro și iPhone mini, însă nivelul dotărilor cu siguranță nu va fi la nivelul așteptărilor în materie de costuri, acesta fiind un produs Apple strict pentru cei care apreciază designul și avantajele telefoanelor-slim. Iar compania americană a pregătit deja terenul pentru iPhone Air, lansând ani de-a rândul modele iPhone Max care seamănă tot mai mult cu obiecte contondente, decât gadgeturi cu adevărat de înaltă tehnologie.
Potrivit schițelor revizuite, iPhone 17 Air nu va fi nici pe departe atât de subțire pe cât indicau unele zvonuri, iar motivul acestui compromis ține strict de tehnologia acumulatorului. Pur și simplu Apple nu a reușit să perfecteze acumulatorul pe care anticipa să îl folosească cu viitoarea serie iPhone Air, compania fiind acum nevoită să opteze pentru o tehnologie mai convențională, care va dilua cu siguranță impactul vizual anticipat de la noul produs.
Deși nu avem dovezi concrete în acest sens, putem presupune că Apple nu se baza pe tehnologia silicon-carbon, folosită cu mare succes de tot mai mulți producători smartphone din China, ci pe o alternativă dezvoltată în regie proprie, care însă nu a trecut de testele stricte de siguranță/fiabilitate impuse de producătorul iPhone.
Argumentul pentru iPhone 17 Air este ușor de explicat. Destul de mulți fani iPhone au ajuns să fie deranjați de greutatea și construcția tot mai voluminoasă a noilor modele iPhone, pe care tot Apple a impus-o în mod incremental pentru a face posibilă includerea unui chipset mai puternic și cu cât mai multe dotări, fără ca autonomia bateriei să aibă de suferit. A devenit aproape un motiv de mândrie ca fiecare model iPhone Pro Max să se simtă precum o bucată densă din metal, demonstrând la atingere că nu ai plătit degeaba pentru cea mai avansată echipare iPhone. Doar că, nu trebuie să fie așa.
Dar dacă tehnologia nu e chiar pregătită, atunci rămânem doar cu o versiune iPhone 17 puțin mai subțire decât echipările standard, dar compromisă semnificativ pe partea dotărilor, rămânând de văzut dacă fanii Apple vor aprecia (sau nu) noua abordare.