ȘtiriTech&IT

Google a găsit o nouă metodă de a „pedepsi” utilizatorii YouTube care folosesc adblock

Dacă ți se pare că YouTube funcționează „ciudat” de la o vreme, ei bine ai putea fi tu de vină, sau cel puțin acesta este mesajul transmis de Google utilizatorilor care folosesc adblock.

Vizionarea conținutului YouTube fără să fii agasat de reclame a devenit aproape imposibilă în lipsa unui abonament Premium, Google aplicând tot felul de „ lovituri sub centură” utilizatorilor care încearcă să dezactiveze reclamele afișate în versiunea YouTube Free.

Mai întâi a fost încetinirea voită a performanțelor, utilizatorii „neconformi” fiind penalizați cu timpi de așteptare inexplicabil de mari la încărcarea clipurilor, sacadarea imaginii și oprirea redării, ca și cum ai avea probleme cu conexiunea la internet. Uneori redarea YouTube este împiedicată cu totul, un mesaj de eroare indicând probleme fictive de conectare la server.

Ultima găselniță este pornirea redării de la sfârșitul clipului și cu sunetul oprit, făcând viața grea utilizatorilor care vor să exploreze prin conținutul YouTube în căutarea de clipuri interesante de vizionat. Astfel, cei care sunt penalizați în acest mod trebuie să pornească sunetul de fiecare dată și să deruleze manual la începutul clipului, cu riscul de a se lovi în orice moment de celelalte „piedici” menționate anterior.

Din perspectiva Google, pornirea automată a redării de la sfârșitul clipului și eventual fără sunet substituie inconvenientul reclamelor cu un altul, făcând aproape imposibilă obținerea unei experiențe confortabilă de vizionare pentru utilizatorii care „fentează” regulile platformei. De asemenea, unii utilizatori descoperă și că sunt împiedicați atunci când încearcă să mute redarea de la început, clipul rămânând la nesfârșit într-o stare de „buffering”.

Sabotarea utilizatorilor YouTube Free a devenit un veritabil sport extrem pentru Google, atât de mult încât unele dintre capcanele introduse uneori se declanșează nejustificat, doar pentru că folosești alt web browser decât Google Chrome, sau configurația dispozitivului tău este una mai puțin obișnuită. Presupunând că dezvoltatorii de extensii adblock nu vor reuși să păcălească din nou sistemele de detecție implementate de YouTube, utilizatorii sunt lăsați cu doar două alternative: reclame cu duiumul sau abonament Premium.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button