Tech&ITȘtiri

Scandalul pozelor cu Luna, ce urmează pentru Spotify și UE pune iar probleme Apple

Rezumatul săptămânii 13-19 martie

Deși săptămâna trecută a fost una ceva mai liniștită în materie de știri și subiecte interesante, tot avem despre ce vorbi. De la noul scandal care are în centru Luna și pe Samsung, până la muzică la calitate mai bună pe Spotify și o nouă lege adoptată de UE, hai să vedem pe îndelete ce s-a întâmplat în ultimele câteva zile.

Și vreau să încep cu scandalul Samsung pentru că ăsta a fost subiectul care a ocupat primele pagini ale presei la începutul săptămânii trecute. Totul a început când un utilizator de Reddit a „demascat” faptul că cei de la Samsung folosesc AI pentru a adăuga detalii artificial atunci când telefonul detectează că pozezi Luna. Toate datele problemei și cum a evoluat situația găsești în articolul meu.

În continuare, Spotify ar putea adăuga o opțiune pentru muzică la calitate lossless. Această funcție, cerută de mult timp de utilizatori, ar poziționa Spotify ca rival direct pentru Tidal, un alt serviciu de music streaming care și-a făcut o reputație favorabilă în ochii oamenilor grație calității ridicate a muzicii. Mai multe detalii despre subiect găsești în materialul lui Marinake.

După ce Uniunea Europeană a obligat Apple să adopte portul USB-C pentru încărcarea dispozitivelor lor și să renunțe la anticul conector Lightning, compania din Cupertino a primit încă o lovitură din partea oficialilor europeni. O nouă lege adoptată de Parlament obligă companiile să nu limiteze viteza la care device-urile lor se încarcă dacă sunt folosite accesorii third-party. Toate informațiile le ai în articolul meu.

La secțiunea review-ul săptămânii vreau să îți las recenzia mea la HUAWEI Watch Buds. Nu doar că este un ceas foarte bun, dar în carcasă găsești și o pereche de căști respectabile, iar experiența este ce trebuie. Mie mi-a plăcut mult, iar dacă vrei să afli și tu mai multe despre ceas, găsești materialul meu aici.

Tudor Bostan

De la compunerile din clasele primare citite în fața clasei, până la timpul meu petrecut în presă, de mic am avut o pasiune pentru scris. Sunt student la o facultate de inginerie iar la Zona redactez știri din gaming și tech, presărate cu câte o recenzie pe ici-colo. Când nu scriu pentru site, mă prinde soarele dimineții în World of Warcraft sau în orice alt joc bun lansat recent.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button