ȘtiriTech&IT

iPhone 17 Air, primul telefon Apple cu încărcare exclusiv wireless. Conectorul USB-C, eliminat

iPhone 17 Air ar putea să nu fie disponibil oficial pentru consumatorii europeni, Apple proiectând cel mai subțire iPhone din istorie fără a ține cont de prevederile legislației UE care obligă înzestrarea dispozitivelor cu un conector de alimentare standardizat și suport pentru adaptoare de alimentare generice. Dar stai puțin, Apple ar putea „fenta” aceste prevederi lansând un iPhone 17 Air care suportă o tehnologie de încărcare standardizată, ce funcționează fără nevoia unui conector de alimentare în format fizic.

Așa cum cei de la Huawei au demonstrat cu modelul tri-fold Mate XT, tehnologiile actuale permit proiectarea unor dispozitive smartphone incredibil de subțiri. Doar că în practică, grosimea carcasei este constrânsă de elemente funcționale pe care nu le poți elimina pur și simplu, cum ar fi conectorul de alimentare. Iar dacă se întâmplă să existe și o prevedere în legislația aplicabilă în anumite regiuni, care să oblige folosirea unui conector de alimentare standardizat (cum ar fi USB-C), atunci chiar nu ai să faci, grosimea finală a telefonului trebuie să fie raportată la acel element funcțional pe care îl poți miniaturiza cel mai puțin.

iPhone 17 Air

Dar cine spune că modalitatea de alimentare trebuie să fie în mod obligatoriu cu fir? Până la urmă, există tot felul de adaptoare de încărcare wireless, iar acestea sunt standardizate. Cert este că Apple a brevetat în urmă cu mai mulți ani conceptul unui iPhone fără conectori și fără butoane fizice, rămânând doar să vedem dacă nu cumva iPhone 17 Air va fi primul astfel de gadget, complet lipsit de mufe și butoane cu acționare mecanică.

Fără îndoială, o mișcare îndrăzneață pentru Apple, eliminarea portului de încărcare în format fizic ar putea deveni o practică des întâlnită pe nișa telefoanelor și tabletelor cu format slim. Însă nu e chiar atât de simplu pe cât pare, actualele tehnologii de încărcare wireless fiind recunoscute pentru ineficiența transferului de energie. Atât timp cât încărcarea wireless a fost prevăzută ca o modalitate secundară de alimentare a dispozitivelor, păstrând opțiunea mult mai eficientă a încărcării „cu fir”, nimeni nu a avut de obiectat. Dar odată ce milioane de telefoane iPhone (sau de la alți producători) vor începe să folosească exclusiv soluții încărcare wireless, ineficiențele acestor tehnologii care irosesc între 20% și 80% din electricitatea consumată vor intra cu siguranță sub lupa autorităților de reglementare. Altfel spus, dacă Apple reușește această ispravă, atunci cu siguranță o face prin exploatarea unui vid legislativ ce i-ar putea crea probleme juridice, mai târziu.

Cert este că utilizatorii Apple sunt deja „condiționați” pentru acceptarea acestei schimbări, compania din Cupertino vânzând deja gadgeturi care se bazează exclusiv pe încărcare wireless (ex. seria Apple Watch). Însă telefoanele iPhone vin cu extra-provocări, acumulatorii de capacitate semnificativ mai mare făcând dificilă obținerea unor viteze de încărcare competitive soluțiilor cu fir. Strict din acest motiv, se așteaptă ca alte modele din gama iPhone 17 să păstreze portul USB-C, modelul iPhone 17 Air rămânând deocamdată singurul prevăzut exclusiv cu încărcare wireless.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Back to top button