
Deși Apple nu dezvăluie oficial capacitățile bateriilor în mAh pentru iPhone-uri la lansare, YouTuber-ul Dave Lee (cunoscut ca Dave2D) a confirmat într-un clip că bateria lui iPhone 16e are o capacitate de 3.961 mAh. Aceasta reprezintă o creștere de peste 10% față de bateria modelului standard iPhone 16, care are 3.561 mAh. Dezvăluirea confirmă afirmația Apple conform căreia este cea mai mare baterie de pe un iPhone de 6,1 inch.
Un upgrade faţă de iPhone 16
Spre deosebire de modelul standard iPhone 16, care vine cu o baterie de 3.561 mAh, varianta 16e primeşte un boost de peste 10%. Dacă analizăm tabelul capacităţilor bateriilor pentru noua gamă iPhone 16, vedem că iPhone 16e are o baterie mai mare decât modelul de bază:
- iPhone 16 – 3.561 mAh;
- iPhone 16 Pro – 3.582 mAh;
- iPhone 16e – 3.961 mAh;
- iPhone 16 Plus – 4.674 mAh;
- iPhone 16 Pro Max – 4.685 mAh.
Practic, bateria lui iPhone 16e este poziţionată la mijloc între modelele cu diagonale standard şi cele mari.
Cum se comportă bateria lui iPhone 16e în teste?
Dave Lee (Dave2D), a testat bateria lui iPhone 16e prin navigare continuă pe Reddit prin Wi-Fi și rezultatele au fost bune pentru noul model. Adică iPhone 16e a rezistat 12 ore şi 54 de minute, pe lângă cele 11 ore şi 17 minute ale lui iPhone 16.
Testul confirmă că bateria lui iPhone 16e ține mai mult faţă de modelul standard, cu o oră și 37 de minute în plus. Mai „grav” mi se pare că „iPhone-ul nu tocmai de săraci” bate iPhone 15 Pro Max cu 27 de minute. Grav pentru cei care au dat 1000 de dolari sau euro pentru telefon flagship, care 2 ani mai târziu are o autonomie medie. Desigur, este discutabil, autonomia trebuie măsurată într-un scenariu mai larg de utilizare (apeluri, navigare pe internet, rețele sociale, chat, redare video, gaming etc) și cu cartelă fizică sau eSIM în telefon.
Alte teste, precum cel efectuat de Tom’s Guide, au arătat un timp mediu de 12 ore şi 41 de minute, aproape identic cu cel al iPhone 16. Cu toate acestea, Patrick Holland de la CNET a observat un detaliu puțin ciudat: după o oră de redare video, bateria lui iPhone 16e nu a pierdut niciun procent, comparativ cu iPhone 16 şi iPhone 15, care au scăzut la 97%.
De ce este bateria lui iPhone 16e mai eficientă?
Apple nu s-a limitat doar la o baterie mai mare, ci a făcut și alte optimizări (se poate citi și sacrificii) pentru autonomie. Unul dintre cele mai importante elemente este modemul C1 5G, dezvoltat de Apple, care este mult mai eficient energetic și reduce considerabil consumul de baterie în timpul utilizării datelor mobile. De asemenea, telefonul este echipat cu un chip A18, care are un consum mai mic de energie, având un nucleu GPU în minus. Și ecranul OLED de 60 Hz joacă un rol important în economisirea energiei.
Cu un preţ de 600 de dolari, noul telefon Apple nu este chiar un dispozitiv de buget, dar se poziţionează ca o alternativă pentru cei care doresc o autonomie mai mare pe iPhone, fără a cumpăra un model Pro.