
Google a anunțat că Android 16 va fi lansat mai devreme decât de obicei, în iunie 2025, o schimbare față de programul obișnuit de lansări, scrie Android Police. Decizia vine ca urmare a unor modificări în procesul de dezvoltare al sistemului de operare, iar cei din echipa Android sunt încrezători că vor respecta noul termen limită.
De ce se lansează Android 16 mai devreme?
Google obișnuia să lanseze noile versiuni de Android în august sau chiar toamna, la pachet cu noile telefoane Pixel. Totuși, în 2025, gigantul tech a decis să devanseze lansarea pentru iunie. Motivul principal este adoptarea unui nou model de dezvoltare numit Trunk Stable, care permite o integrare mai rapidă și mai eficientă a noilor funcționalități.
Ce este Trunk Stable și de ce este mai eficient?
Trunk Stable este o metodă de gestionare a codului în care toți dezvoltatorii lucrează direct pe o singură ramură principală (trunk), în loc să creeze ramuri separate pentru diverse funcționalități, pe care apoi să le unească înainte de lansare. În cazul versiunilor anterioare de Android, această unificare a codului dura luni întregi și genera multiple conflicte de integrare.
Prin adoptarea acestui sistem, Google câștigă:
- Actualizări și testare constantă, ceea ce reduce întârzierile.
- Evitarea acumulării de schimbări pe ramuri separate, ceea ce permite detectarea și rezolvarea imediată a problemelor de compatibilitate.
- Stabilizarea treptată a sistemului, eliminând nevoia unei perioade lungi de corectare a erorilor la final.
Cum e folosit Trunk Stable pentru dezvoltarea Android 16?
În noul sistem, fiecare funcționalitate a Android 16 este dezvoltată și testată continuu înainte de a fi activată pentru utilizatori. Google folosește „feature flags”, adică comutatoare software care permit activarea sau dezactivarea anumitor caracteristici fără a afecta întregul sistem.
De exemplu, dacă echipa dezvoltă o nouă funcție pentru gestionarea notificărilor, aceasta va fi adăugată progresiv în codul principal, dar activată doar după ce este complet stabilă. Această metodă permite ca dezvoltarea să fie fluidă, iar lansările să nu fie blocate de funcționalități neterminate.
În prezent, Android 16 Beta 2.1 este disponibil pentru telefoanele Pixel, iar mai multe detalii despre lansarea finală vor fi anunțate la Google I/O 2025, pe 20 mai. În cadrul evenimentului, ne așteptăm să aflăm ultimele detalii despre sistemul de operare și momentul exact al lansării globale.
Chiar și cu tehnologia asta nouă, mă întreb dacă Google nu se grăbește cu lansarea Android 16, ținând cont că mulți utilizatori de telefoane Android nici măcar nu au primit actualizarea la Android 15.