ȘtiriTech&IT

OnePlus 11 și OnePlus 12 primesc funcții AI pe calea actualizărilor de firmware

OnePlus încearcă să ajungă din urmă rivalul Samsung adăugând pe dispozitive funcții AI, precum abilitatea de a genera rezumate prin analizarea paginilor web și chiar unele opțiuni de editare foto.

Chiar dacă se prezintă foarte bine la partea de hardware și are un preț bun, OnePlus 12 probabil că nu e genul de flagship pe care ai vrea să ți-l cumperi dacă ești atras de subiectul AI și ai vrea să experimentezi funcții avansate bazate pe inteligență artificială. De fapt, nu ai vrea să-l cumperi deloc dacă-ți dorești o experiență modernă în utilizare, producătorul OnePlus neglijând în mod flagrant consumatorii din piețele vestice livrând OnePlus 12 cu OxygenOS, un firmware de concepție învechită, mai degrabă sărăcăcios în privința funcționalității lor oferite. În schimb, consumatorii din China se aleg cu succesorul ColorOS 14, mai puternic și interesant.

Și din păcate, neglijarea consumatorilor europeni pare că doar se adâncește în perioada imediat următoare, OnePlus continuând să extindă funcționalitatea ColorOS 14 cu inovații din domeniul inteligenței artificiale. Însă daca-ți cumperi versiunea globală a telefonului OnePlus 12 cu OxygenOS, nu doar că plătești mai mult decât prețul „de China” dar te alegi și cu semnificativ mai puțin la partea de software.

Astfel, pentru consumatorii chinezi, OnePlus adaugă noi funcții bazate pe inteligență artificială, pe care producătorul le consideră absolut necesare pentru ca dispozitivele sale să rămână competitive.

Disponibilă pentru posesori One Plus 11 și OnePlus 12, noua versiune ColorOS 14 include o mulțime de funcții noi. În primul rând, actualizarea aduce așa-numitul AI Summariser, un instrument avansat care îți permite să generezi în câteva secunde rezumate după materiale în formă text și chiar apeluri de voce. Rezumatele articolelor pot fi generate cu o singură atingere, prin extragerea informațiilor cheie.

Inspirat de funcția similară deja disponibilă pe telefoane Galaxy S24, AIGC Remover este un instrument de editare asistă eliminarea obiectelor (sau persoanelor) nedorite din imagini.

Pe lângă inovații AI, avem și ceva îmbunătățiri la partea de funcționalitate. Spre exemplu, acum este posibil să folosești deblocarea cu amprentă și fără pornirea ecranului.

Deși OnePlus nu oferă un calendar precis, probabil că multe din îmbunătățirile ColorOS 14 vor ajunge și la dispozitivele cu OxygenOS. Totuși nu putem să nu remarcăm dublul standard practicat de companie, versiunile ”globale” ale dispozitivelor lansate pentru piața din China fiind considerabil mai scumpe și în același timp inferioare din punct de vedere al experienței oferite la partea de software. Și nu, nu este o „afacere” să cumperi OnePlus 12 în versiune de China, de pe piața gri, ColorOS 14 venind cu aplicații bloatware și alte dezavantaje

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button