Telefoane

OnePlus 12 – construcție exemplară, autonomie incredibilă și putere brută fantastică (primele impresii)

OnePlus nu mai sunt un nume nou în spațiul telefoanelor de top de multă vreme, iar cel mai recent flagship al producătorului întărește poziția companiei în vârful piramidei. Este arătos din cale afară, vine la pachet cu un hardware senzațional, de la performanțe până la camere, și este tot ce ți-ai putea dori vreodată de la un telefon.

Design și construcție

Începem din capul locului cu design-ul, unde trebuie să recunosc că OnePlus s-au întrecut pe ei înșiși. Modulul de camere mare și circular de pe spatele telefonului arată foarte bine și este și destul de util pe deasupra, deoarece îți poți sprijini degetul arătător pe el atunci când ții telefonul normal. Un downside ar fi că OnePlus 12 se bălăngăne destul de tare atunci când e folosit pe o masă, dar asta e o caracteristică a aproape tuturor telefoanelor actuale, deci cred că ne-am obișnuit deja cu asta

Telefonul vine în două variante de culoare: acest Silky Black pe care îl avem și noi în teste plus un verzui foarte interesant numit Flowy Emerald. Din punct de vedere al construcției, oricine a mai ținut în mână un flagship în ultimii 10 ani va fi familiar cu clasicul sandwich de sticlă cu ramă de metal, combinație pe care o regăsim și aici. OnePlus 12 este solid în toată puterea cuvântului și tot ce pot să spun este că arată și se simte ca un adevărat flagship.

Experiența în utilizare

Acum trecem la lucrurile care chiar contează, și anume experiența pe care OnePlus 12 ți-o oferă atunci când îl folosești zilnic. Și poate cea mai importantă rotiță din acest ansamblu este ecranul, iar panoul de pe acest model este pur și simplu breathtaking. Cu o rezoluție 2K (1440p), o rată de refresh la 120Hz și o diagonală de 6,82 inch, deci avem de-a face cu unul dintre cele mai mari display-uri de pe piață. În plus, compania se laudă că telefonul ăsta poate atinge o strălucire maximă de… vă țineți bine? 4.500 de niți! Păi asta e suficient cât să-ți ardă puțin retina, nu glumă!

OnePlus 12 9

Apoi intră în discuție și chestiunea performanțelor, care aici sunt de primă mână. Ca orice flagship care se respectă în 2024, OnePlus 12 vine motorizat cu nimeni altul decât Snapdragon 8 Gen 3, vârful de lancie al celor de la Qualcomm și actualmente cel mai rapid procesor din tabăra Android. Unii vor spune că este cel mai rapid procesor overall, dar asta e o discuție pentru altă dată.

În utilizarea de zi cu zi telefonul se comportă exemplar. Ecranul mare, luminos și rapid este o plăcere de folosit iar chipset-ul de top oferă performanțe impecabile, indiferent de scenariu. Aplicațiile și programele se deschid iute ca fulgerul, până și cele mai solicitante jocuri rulează fără urmă de lag sau încetinire iar dacă ești un power user vei fi foarte mulțumit de ce are OnePlus 12 de oferit.

OnePlus 12 9

Pe lângă chipset-ul blazing fast, OnePlus 12 este acompaniat de 12GB sau 16GB RAM, în configurații cu 256GB sau 512GB stocare respectiv. Din cutie telefonul rulează Android 14, lucru pe care mă bucur să îl văd, iar interfața grafică OxygenOS 14 aduce multe îmbunătățiri și șiretlicuri software peste sistemul de operare, totul în timp ce estetica relativ curată este păstrată, o bilă albă mare aici.

OnePlus 12 9

Am mai multe vești bune atunci când vorbim despre autonomie, un capitol la care OnePlus 12 excelează. Nu doar că chip-ul Snapdragon 8 Gen 3 este mai eficient ca predecesorul său, dar telefonul dispune și de un acumulator mare de 5.400mAh, iar astea două combinate fac din acest model unul dintre cele mai longevive telefoane de vârf de pe piață. În situația puțin probabilă în care rămâi totuși fără baterie în timpul zilei, grație încărcătorului de 100W inclus în pachet poți umple telefonul de la 0% la 100% în doar 26 de minute.

Camere

Nu putem trece mai departe fără să vorbim despre camere, unul dintre principalii diferențiatori între flagship-uri, și un alt capitol unde OnePlus 12 stă foarte bine. Focala principală are un senzor de 50MP cu f/1.6 și scoate niște poze superbe. Nivelul de detaliu este mare, gama dinamică largă iar culorile sunt vii și plăcute. Astea din urmă sunt așa grație parteneriatului dintre OnePlus și Hassleblad, unul dintre cei mai cunoscuți producători de camere din lume. Înțeleg că specialiștii de la Hassleblad au lucrat îndeaproape cu inginerii OnePlus pentru a nimeri cât mai bine coloristica și aspectul imaginilor overall, și tot ce pot să spun este că se vede din plin aici.

OnePlus 12 9

Nici lentila telefoto nu e mai prejos, iar cu un senzor de 64MP și un zoom optic 3x, rezultatele nu aveau cum să fie altfel decât foarte bune. La fel ca în cazul principalei, am fost surprins de nivelul foarte bun de detaliu și de claritatea imaginilor. Totuși, dacă ar fi să fiu cârcotaș (și sunt), mi-ar fi plăcut să vedem un obiectiv 5x în locul celui 3x, așa cum găsim deja pe modele precum Pixel 8 Pro spre exemplu. Nu e un capăt de țară, și pozele arată foarte bine oricum, dar este ceva ce mi-ar plăcea să văd în viitorul model.

OnePlus 12 9

Ultima dar cu siguranță nu cea din urmă cameră este un ultrawide de 48MP, o valoare mare pentru o astfel de focală. Dar trebuie să recunosc că e mai bine așa, și pozele cu lentila asta, care în trecut avea o reputație proastă comparativ cu ceilalți senzori de pe un telefon, au ieșit foarte bine.

OnePlus 12 9

Concluzie

În final, merită sau nu să dai aproape 1.000 de euro pe un OnePlus 12? Well, la prima vedere cel puțin, tind să spun da. Desigur, acesta nu este un review amănunțit, ci mai mult unul cu primele impresii, dar chiar și așa am fost impresionat de telefonul ăsta. E construit ca un tanc, arată bine, este extrem de puternic și vine cu unul dintre cele mai tari display-uri de pe piață. Unde mai pui la socoteală bateria imensă, încărcătorul din pachet și camerele bune?

Tudor Bostan

De la compunerile din clasele primare citite în fața clasei, până la timpul meu petrecut în presă, de mic am avut o pasiune pentru scris. Sunt student la o facultate de inginerie iar la Zona redactez știri din gaming și tech, presărate cu câte o recenzie pe ici-colo. Când nu scriu pentru site, mă prinde soarele dimineții în World of Warcraft sau în orice alt joc bun lansat recent.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button