Încet dar sigur, Microsoft transformă interfața Windows 11 într-o platformă de promovare a aplicațiilor și serviciilor conexe, chiar dacă sistemul de operare este deja activat pe PC-ul tău.
Imitând Xiaomi și alți producători mai puțin reputabili de telefoane cu Android, Microsoft lucrează la transformarea cât mai multor elemente din interfața Windows 11 în veritabile panouri publicitare. Iar asta chiar cu riscul de compromite viteza sistemului de operare, la modul general.
Am tot auzit de critici vizând modul în care Microsoft își pune propriile interese înaintea celor ale utilizatorilor care plătesc pentru folosirea diverselor versiuni Windows, subiecte precum „reclame în Windows” și aplicații preinstalate care nu funcționează decât dacă plătești devenind aproape banale.
Microsoft afișa deja anumite sugestii de căutare sponsorizate, însă experimentele au escaladat pentru a include reclame în Start Menu, iar acum și în elemente de interfață absolut esențiale, precum meniul Settings. Noua „funcție” este testată cu versiunea Windows 11 preview disponibilă pe canalul de testare Canary, însă ar putea fi adăugată ediției oficiale de Windows 11 printr-o simplă actualizare distribuită pe Windows Updates.
Sub actuala formulă, reclama de test ia forma unei invitații pe Xbox Game Pass, de unde să experimentezi jocuri incluse în serviciul disponibil pe bază de abonament. Iar pentru a evita agasarea complet nejustificată a tuturor utilizatorilor de PC, reclamele vor apărea doar pentru categoria relevantă de utilizatori. În cazul de față, doar dacă te joci efectiv pe PC-ul respectiv.
Un alt element controversat pe care Microsoft încearcă să îl manipuleze conform propriilor interese este cerința privind autentificarea Windows folosind un cont Microsoft. După ce a eliminat de facto opțiunea pentru cont exclusiv local, Microsoft adaugă acum un banner în meniul Settings, încurajând utilizatorii să seteze o adresă email pentru recuperarea contului de utilizator. Pentru eventualitatea în care contul de Windows îți este compromis.
Între timp, poți scăpa de mai toate reclamele Windows 11 instalând acest utilitar creat de un dezvoltator independent, adept al ecosistemului Linux.