Tech&ITTelefoane

iPhone 14 Pro va avea o nouă cameră ultra-wide cu pixeli mai mari

Apple își vor lansa noile modele de iPhone 14 în cadrul evenimentului „Far Out” de pe 17 septembrie, modele despre care au circulat mai multe leak-uri pe internet, lucru care se întâmplă de fiecare dată când Apple urmează să lanseze niște device-uri mult așteptate. În ceea ce privește următorul iPhone și variantele sale, ni s-au dezvăluit până acum pe internet mai multe specificații legate de tipul de ecran, încărcare, variantele de culoare, dar și de memoria RAM și cea de stocare.

Zvonurile spun că iPhone 14 va avea un nou tip de cameră ultra-wide

Conform analistului Ming-Chi Kuo, modelele „Pro” vor avea o nouă cameră ultra-wide cu pixeli mai mari. Mărimea crescută a senzorului va face ca device-ul să captureze mai multă lumină și să micșoreze cât mai mult grain-ul rezultat în urma luminozității slabe.

Ultimele variante „Pro” care au fost lansate, adică iPhone 13 Pro și iPhone 13 Pro Max, sunt dotate cu o cameră ultra-wide de un micropixel, în timp ce camera ultra-wide pe care o vom găsi pe modelele de iPhone 14 Pro va fi de 1.4 micropixeli.

În ceea ce privește hardware-ul, Ming-Chi Kuo spune că mai multe companii, printre care se găsesc și Sony și LG, îi vor aproviziona pe cei de la Apple cu componente pentru acest senzor ultra-wide de pe următoarele modele de smartphone-uri. Pe lângă camera ultra-wide, leak-urile spun că modelele de iPhone 14 Pro vor veni cu o cameră de 48 de megapixeli care va putea filma videoclipuri la rezoluție 8K.

Așa cum am menționat și la început, Apple își va anunța noile smartphone-uri în cadrul evenimentului „Far Out” de pe 7 septembrie, împreună cu noile modele de Apple Watch.

 

 

Matei Pană

Mereu am fost o persoană creativă, iar odată aterizat la Zona m-am trezit într-un mediu foarte prietenos în care mă pot defășura liber. Fie că vorbim despre redactat de știri și recenzii, ori editare video, filmat sau diverse treburi mici de prin birou, sunt mereu dispus să mă implic și să învăț lucruri noi. Iar când nu fac asta, fie sunt cu chitara în brațe repetând, fie mă delectez cu vreun joc.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button