GAMINGPC&Consoles

ZonaIT Awards – Cele mai bune jocuri ale anului 2020!

Anul 2020 a fost ca un serial cu 12 sezoane și cumva, mă simt super bine că am terminat cu el. A început în forță, a continuat dezastruos și a avut un final la care mă așteptam, dar care lasă spațiu pentru o continuare mai fericită. Asta este, dus să fie, înapoi să nu mai vie. Dar știți ce n-am apucat să fac eu pe anul trecut? N-am apucat să fac o lista cu cele mai bune jocuri. Însă îmi plătesc datoriile, iar astăzi vă prezint ZonaIT Awards. Vorbim despre cele mai cele dintre joace, dăm câteva distincții și o să avem și o surpriză pe YouTube. Toate la timpul lor, iar până atunci, haideți să facem o mică recapitulare a anului ce tocmai s-a încheiat.

Nu o să încep ediția asta de ZonaIT Awards fără să vorbesc despre anul trecut. Chiar dacă a fost departe de ceea ce ne-am fi așteptat, 2020 a marcat nașterea unei noi generații. Ne-am luat rămas bun de la Playstation 4 și Xbox One pentru a întâmpina consolele next-gen. Însă lansarea nu a fost lipsită de probleme, iar stocurile sunt încă o enigmă, chiar și în punctul ăsta. În combinație cu probleme hardware și lipsa acută de jocuri exclusive, lansările lui Playstation 5 și a lui Xbox Series X|S mi-au lăsat un gust amar. Și că veni vorba de jocuri, am fost martorii unor dezamăgiri de proporții, iar nume precum Marvel’s Avengers și Cyberpunk 2077 au fost plasate pe piedestalul rușinii.

Desigur, au fost și surprize plăcute iar majoritatea dintre acestea își fac apariția în topul de mai jos. Am realizat un clasament cu cele mai bune zece jocuri din 2020, le-am acordat câte o distincție și am încercat să țin lucrurile simple. Fiecare dintre jocurile de mai jos s-a caracterizat prin ceva anume, așa că am vrut să evidențiez asta. Iar fără alte adăugiri…

 

Locul 10 – Assassin’s Creed: Valhalla

ZonaIT Awards – Plăcerea vinovată a anului

Citește recenzia noastră!

Mereu mi-a plăcut seria Assassin’s Creed, iar de-a lungul timpului jocurile astea au tot fost prezente în viața mea de gamer. Chiar dacă s-a îndepărtat de serie, Assassin’s Creed: Valhalla își merită locul pe lista asta. Nu a fost un joc care să spargă recorduri și care să rescrie istoria francizei; nici măcar pe aproape. Din partea mea puteau să-i zică direct Valhalla și să-l rupă complet de seria cu asasini pe care oricum o ignoră cu atâta nerușinare.

Esența este importantă iar Valhalla are un setup foarte interesant care urmărește aventurile vikingilor pe teritoriul Regatului Unit și un gameplay cu inspirații RPG-istice puternice. Per total, este un joc pe care să-l pot recomanda prietenilor. Da, are hibele sale și reușește s-o dea cu bățul în baltă când vine vorba de grafică și anumite mecanici. Și în ciuda faptului că este repetitiv și ar putea face mult mai bine anumite lucruri, Assassin’s Creed: Valhalla va cuceri mulți gameri și sunt sigur că și printre voi sunt o mulțime care au investit peste 20-30 de ore în el.

 

Locul 9 – Call of Duty: Black Ops Cold War

ZonaIT Awards – Multiplayer-ul care mi-a revigorat spiritul competitiv

Citește recenzia noastră!

Poate că unii m-au crezut nebun când am dat 10/10 lui Call of Duty: Black Ops Cold War în momentul review-ului. Și poate că sunt, dar mi s-a părut unul dintre cele mai solide jocuri ale seriei, cel puțin din istoria recentă. Reușește să se ridice la nivelul lui Modern Warfare din 2019 și cred că duce mai departe moștenirea seriei: poveste plină de conspirații, acțiune demnă de Hollywood și un fir narativ ușor de interpretat. Are destule substraturi cât să mulțumească, sau mai de grabă, să intrige o mulțime de oameni și cred că ăsta este și farmecul când vine vorba de Call of Duty.

Este cel mai bun shooter al anului? Cu siguranță nu, dar este de departe cel mai bun joc multiplayer lansat în 2020, un an predominat de titluri single-player foarte bune. Și ținând cont că urmează formatul pe care Activision l-a abordat și cu Modern Warfare, sunt sigur că 2021 va fi un an de evoluție pentru Black Ops Cold War.

 

Locul 8 – Mafia: Definitive Edition

ZonaIT Awards – Dacă așa arată un remake, mai vreau, part. 1

Citește recenzia noastră!

Primul capitol al noului deceniu s-a remarcat în gaming și prin readucerea în lumina reflectoarelor a unor titluri de mult apuse. Unul dintre acestea este Mafia: Definitive Edition care ia primul joc din serie și-l reclădește pentru noua generație de platforme. Iar rezultatul a fost superb. „Pe vremea mea” am jucat Mafia, însă nu înțelegeam eu mare lucru pe atunci. Așa că am fost foarte încântat să joc un clasic, dar într-un format modern.

Mafia: Definitive Edition este exemplul cel mai bun de remake făcut cum trebuie și cred că este o direcție bună. Iei jocuri care au avut succes în trecut, le refaci, trântești un preț de 35-40 de euro pe ele și le vinzi noii generații. Este destul cât să scotocești prin amintirile nostalgicilor și ceva destul de cool cât să atragă și gamerii mai tineri.

 

Locul 7 – Resident Evil 3

ZonaIT Awards – Dacă așa arată un remake, mai vreau, part. 2

Citește recenzia noastră!

Au fost prea multe remake-uri bune anul ăsta ca să pot alege unul singur. Unde Mafia mi-a plăcut la nebunie, trebuie să recunosc că din punct de vedere tehnic și al stilului de joc, Resident Evil 3 își merită poziția peste clasicul cu mafioți. Asta și pentru că remake-ul este cumva, un joc nou. S-a schimbat camera, s-a schimbat mecanica, iar tonul jocului este mai potrivit pentru generația actuală de gameri care nu cred că mai apreciază la fel de mult grafica pixelata și limitările jocurilor din 1990-2000.

Resident Evil 3 a reușit să mă țină lipit de monitor și chiar să mă sperie cu câteva ocazii. Asta întărește poziția pe care i-am acordat-o în cadrul acestui top. Grafica, gameplay-ul și povestea reușesc să îl facă, per total, mai bun decât Mafia, așa că locul 7 este justificat.

 

Locul 6 – Tony Hawk’s Pro Skater 1+2

ZonaIT Awards – După atâta gaming, merge și niște sport

Citește recenzia noastră!

Nu știu ce-a fost cu anul ăsta, dar au fost câteva teme recurente. Remake-urile sunt faine, iar jocurile sportive foarte proaste. Madden a dezamăgit teribil și oricum nu are public pe la noi, FIFA și PES sunt mai mult din aceleași lucruri slabe cu care ne-am familiarizat deja, iar altele nu prea au mai ieșit. Așa că Tony Hawk’s Pro Skater 1+2 ia poziția asta fluierând.

Activision a readus în atenția noastră unul dintre sporturile pe care părea că le-am cam lăsat în urmă. Însă skate-ul nu e mort, iar reprezentanți precum Riley Hawk, fiul faimosului Tony Hawk, duc tradiția mai departe. Și așa am ajuns și la Tony Hawk’s Pro Skater 1+2, un remake care nu e chiar remake, un joc care nu e tocmai joc nou, dar cu siguranță ceva ce a fost bun la vremea lui și acum a revenit într-o formă de zile mari.

 

Locul 5 – The Last of Us Part II

ZonaIT Awards – Interesant film, mai jucăm

Citește recenzia noastră!

Câtă vâlvă s-a mai creat și în jurul lui The Last of Us Part II și cât de repede a murit. Primul dintre cele două jocuri din 2020 cărora le-am dat nota 10/10, însă a fost greu să-l includ în top trei și nici nu cred că are ambiții pentru titlul de Jocul Anului 2020. Însă oferă o poveste bună, un gameplay interesant chiar dacă cam slow-paced și o grafică foarte bună.

De aici și distincția acordată, iar The Last of Us Part II chiar reușește să surprindă din punct de vedere vizual. Orașele recucerite de natură sunt modelate superb, iar cinematicele te fac să uiți că ești într-un joc. Ce să mai? De departe cea mai bună experiență vizuală și auditivă de anul acesta, iar Naughty Dog își mai trece o capodoperă în portofoliu. Acum doar să vină odată și un upgrade pentru Playstation 5.

 

Locul 4 – Cyberpunk 2077

ZonaIT Awards – Lumea în care m-am pierdut cu drag

Citește recenzia noastră!

L-ați așteptat, a venit și l-ați huiduit. Deși am spus de mult că Cyberpunk 2077 miroase a fail, mulți nu m-ați crezut. Și iată-l cum reușește să urce tocmai pe locul 4 în clasamentul ăsta. Și pe bună dreptate; jocul este bun, indiferent de ce spun mulți și ar fi fost un candidat serios la titlul de cel mai bun joc dacă nu ar fi fost un dezastru tehnic. Însă pe măsură ce primește update-uri, devine din ce în ce mai bun.

Motivul pentru care-l pun însă atât de sus, chiar și peste TLoU2, este lumea jocului. Night City este de departe cea mai tare și mai vie locație în care am călcat în vreun joc. Te face să te simți drept parte componentă a peisajului și personal, cred că vor trece ani buni până un joc va reuși să egaleze verticalitatea și frumusețea exprimată prin urât din orașul care nu doarme niciodată.

 

Locul 3 – DOOM Eternal

ZonaIT Awards – Shooter-ul care mi-a pompat adrenalină în vene

Citește recenzia noastră!

Este printre primele jocuri lansate în 2020, dar de pe atunci spuneam că DOOM Eternal va fi clasat sus când vine vorba despre cele mai bune jocuri ale anului. Și uite-l pe podium, alături de adevăratele opere de artă ale anului ce tocmai s-a încheiat. Am băgat benzină-n drujbă și mi-am încărcat BFG-ul, pentru că am ieșit încă o dată la vânătoare de încornorați.

Trebuie să recunosc că nu am apucat încă să termin DOOM Eternal, dar asta se datorează faptului că am început jocul de vreo cinci-șase ori, pe dificultate din ce în ce mai mare. De departe cea mai bună experiență într-un shooter grație fluidității și mecanicilor simple și sincer, chiar dacă am văzut intro-ul ăla de destule ori, încă nu știu cu ce se mănâncă povestea; și nu-mi păsa. DOOM este despre împușcat chestii, iar asta face numai bine. Grafică exemplară, optimizare de nota 11 din 10, iar coloana sonoră; Mick Gordon, ești un geniu frate!

 

Locul 2 – Half-Life: Alyx

ZonaIT Awards – Singurul joc cu adevărat next-gen

Urmărește livestream-ul nostru!

În 2020 termenul de „next-gen” a tot fost aruncat în multe direcții, dar niciuna nu a fost prea bună. Mulți spuneau despre Cyberpunk că e next-gen, în timp ce alții mai nefericiți cu duhul gameristic îndrăzneau să zică de consolele noi treaba asta. În tot timpul ăsta, lumea uita de existența unicului joc next-gen, Half-Life: Alyx!

Realitatea virtuală este viitorul gaming-ului, sau o parte importantă din acesta. Mai are de făcut progrese până să ajungă o tehnologie mainstream, însă semnele sunt bune și pentru prima dată în istorie, avem și un joc care motivează achiziția unei căști VR. Half-Life: Alyx este adevăratul next-gen și cel mai bun exemplu de titlu care prezice viitorul gaming-ului. Dar nu mă credeți pe cuvânt, ci încercați-l când aveți ocazia. O să înțelegeți despre ce tot vorbesc aici.

 

Locul 1 – Ghost of Tsushima

ZonaIT Awards – Cel mai bun joc al anului 2020!

Citește recenzia noastră!

Dacă ai tot scrollat până pe la poziția a cincea și începeai să te întrebi unde naiba este Ghost of Tsushima din topul ăsta, înseamnă că nu te-ai oprit când trebuia. Am știut încă din primele două-trei ore de joc că nebunia asta cu samurai o să fie unul dintre cele mai reușite jocuri din 2020. Pe la jumătatea lui începeam să mă conving, iar la final, pentru mine câștigase GOTY. Cred că singurul joc care putea să îi mai ia poziția asta din perspectiva mea ar fi fost Cyberpunk 2077, dar iată că n-a fost să fie.

Așa că fără niciun regret, pot spune că Ghost of Tsushima este cel mai bun joc al anului 2020! Povestea este spusă într-un mod fenomenal, prin intermediul unor actori aleși cu atenție. Ai posibilitatea de a alege cum vrei s-o experimentezi, fie americanizata (yuck!), fie doar cu subtitrări ca să înțelegi ce se vorbește. Iar dacă vrei să experimentezi filmele japoneze clasice, modul dedicat lui Akira Kurosawa este cireașa de pe tort. Grafica se ridică la nivelul poveștii, iar sunetul joacă și el un rol important, atât în povestire, cât și în gameplay.

Luptele sunt foarte fluide, iar mecanica de progres a jocului este foarte bine pusă la punct. Și pe măsură ce scriu rândurile astea, mulți dintre voi se bucură de modul de joc co-op numit Legends și de opțiunea New Game+. Ambele au fost introduse într-un update gratuit, astfel prețul inițial al jocului este mai mult decât motivat. Așa se face un joc și tot așa se prelungește durata sa de viață. Felicitări Sucker Punch, le-ați dat-o sub centură tuturor!

Mențiuni onorabile

Nu puteam încheia acest top fără să vorbesc puțin și despre alte titluri; jocuri care au fost decente, însă nu au prins topul ăsta din varii motive. Ori că au fost lansate mai de mult, ori că titlurile din top sunt net superioare și greu de mișcat. Dar haideți să aruncăm o privire rapidă peste unele dintre jocurile mele preferate din 2020:

  • Apex Legends – Relansat pe Steam spre finalul anului, battle royale-ul creat de Respawn Entertainment a reușit să redevină actual. Cu un player base foarte mare, un season pass care chiar merită cei 10 euro ceruți și evenimente speciale destul de dese, are tot ce îi trebuie pentru a-ți oferi ceva de făcut tot timpul.
  • Descenders – Am inclus în acest top doar excelentul Tony Hawk’s Pro Skater 1+2, însă trebuie să recunosc că am petrecut mai mult timp în Descenders. În realitate, prefer oricând bicicleta, astfel un simulator cât de cât realist al disciplinei MTB este ceva la care am visat de mult. Iar acum că a ieșit, nu pot fi decât fericit. Grafica nu este prea bună, poveste n-are și nici foarte interesant nu este pentru un gamer casual, dar pentru un pasionat este cea mai bună opțiune.
  • eFootball PES 2021 Season Update – Nu puteam încheia anul fără să vorbesc despre fotbal. Fiți serioși! Doar că anul ăsta s-a întâmplat ceva interesant și am avut o surpriză plăcută. În timp ce FIFA 21 a fost un fiasco, ediția acestui an de PES 2021 a venit cu o mențiune interesantă: Season Update. Adică Konami a recunoscut că nu și-a bătut capul și a scos doar un update standalone, la juma’ de preț. Care update s-a dovedit mai bun decât jocul full-price al competiției. Deja aștept cu mare interes trecerea pe Unreal Engine a lui PES 2022.
  • Horizon Zero Dawn – Jocul din 2017 lansat de Guerrilla Games a reușit să facă furori pe Playstation 4. Însă 2020 a marcat lansarea acestuia și pe PC, iar singurul motiv pentru care nu ocupă un loc 5-6 solid în lista de mai sus este fix ăsta: e un joc din 2017. Dar este un joc superb pe care trebuie să-l jucați dacă nu ați făcut-o deja. Grafică bună, gameplay inovator și o poveste futuristă, cumva nihilistă.

Astea au fost, altele nu-s. Ce să mai? Per total, anul ce-a trecut nu a fost atât de rău din perspectiva jocurilor video. Doar că a avut mai multe fail-uri decât de obicei și că asteau au venit de la cele mai mari companii din piață. Acest fapt în sine, a atârnat enorm și cred că vorbesc în numele tuturor când spun că putea merge mult mai bine.

Poate dacă Playstation 5 era disponibil în stoc, poate dacă Xbox se deschidea și piețelor precum România, sau oare cum ar fi fost dacă chiar primeam RTX 3080 la 3.500 de lei? Ori, țineți-vă bine: dacă ieșea Cyberpunk 2077 fără nicio problemă? Dar nu mă pot plânge, așa că pot spune liniștit că 2020 a fost decent, iar activitatea din zona de gaming ne-a mai făcut să uităm puțin de pandemie și de vicisitudinile vieții cotidiene. Dar se întrevăd vremuri mai bune în 2021 și dacă nu ne invadează extratereștrii sau nu erupe vreun vulcan care să destabilizeze toată planeta, eu zic că vom fi bine; mult mai bine decât am fost până acum!

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button