Review Assassin’s Creed Valhalla – Departe de casa!

Seria Assassin’s Creed este una dintre preferatele mele. Cand vine vorba de jocuri cu care am crescuttitlurile seriei au fost mereu alaturi de mine si cumva, am observat evolutia lor cu fiecare iteratie noua. Nici nu tre’ sa zic ce soc am avut odata cu aparitia lui Origins, insa ceea ce la inceput imi parea stupid, a ajuns sa-mi placa la nebunie. Dupa care a urmat Odyssey, care desi mai complex, m-a cam pierdut deoarece parea cam mult din acelasi lucru. Iar astazi vorbim despre Assassin’s Creed Valhalla. Un joc care schimba aproape total tonul actiunii, te arunca intr-o perioada interesanta a istoriei si iti spune povestea unui alt popor. De data asta, esti viking!

Premisa mi s-a parut foarte tare inca de pe vremea in care erau doar cateva informatii sub forma de zvonuri. Daca va amintiti, candva se vorbea despre un AC Ragnarok. Din fericire, am apucat sa gust din reteta noului Assassin’s Creed Valhalla acum vreo trei luni intr-o sesiune de early access. Parerile au fost impartite si desi parea ceva nou, parca sentimentul de familiaritate cu seria incepea sa devina din ce in ce mai fad. Astfel, Valhalla este departe de casa; departe de originile seriei.

Un nou inceput

In Assassin’s Creed Valhalla intrii in pielea lui Eivor. Acesta face parte din clanul Raven din tinuturile Norvegiei. Dupa ce ti-ai privit parintii murind, esti luat sub aripa protectoare a regelui, iar fiul acestuia te trateaza ca pe un frate. Pe masura ce trec anii, incep sa apara si diferentele de opinie intre rege si cei doi tineri. Asta duce la o separare de origini, iar de pe taramurile inghetate ale Norvegiei o sa calatoresti in Anglia. Departe de casa, intr-un loc nou in care printul si fratele sau vitreg spera ca vor razbate si vor cladi un loc al lor.

La prima vedere pare ca povestea nu prea mai are legatura cu seria, insa vei descoperi inca de pe la inceput cateva legaturi. Poate cea mai importanta este fix lama ascunsa. Aceasta arma iti este oferita pe la inceputul jocului de niste asasini cu care fratele tau vitreg s-a imprietenit de-a lungul calatoriilor sale. Acestia iti vor fi alaturi, iar pe parcursul povestii vei intalni mai multe legaturi cu Fratia Asasinilor.

Gameplay-ul reprezinta punctul forte, dar si calcaiul lui Ahile in Valhalla

Primul meu contact cu Assassin’s Creed Valhalla a fost ceva cu totul diferit, iar varianta demonstrativa pe care am jucat-o in iulie m-a aruncat direct intr-un raid al vikingilor. Luptele se simt la fel de fluid si acum, ca si atunci, numai ca anumite probleme pe care le-am intalnit la prima jucare, ca sa zic asa, au fost rezolvate. Iar asta este foarte bine, deoarece mi s-a parut ca luptele sunt cele mai bune elemente ale jocului. Acum nu mai sunt atat de multe probleme, personajele nu mai trec unele prin celelalte, iar atmosfera per total pare diferita. As putea spune chiar ca e cel mai bun sistem de lupte dintr-un Assassin’s Creed.

Desigur, nu este vorba doar despre cotropit adversari si despre sate arse. In Valhalla vei face mai mult de atat. Pana la urma, nu ai plecat de capul tau in Anglia, ci si cu supusii loiali dupa tine; oameni carora trebuie sa le asiguri un trai. Iar fix treaba asta imi place: modul in care simti ca esti parte a unei comunitati pe care o protejezi si alaturi de care cresti.

Si ca tot am adus discutia despre progresia personajului, Assassin’s Creed Valhalla iti pune la dispozitie un sistem foarte complex de abilitati. Multe dintre acestea sunt pasive si nu aduc nimic nou ca si miscari de lupta, insa iti imbunatatesc viata, puterea cu care lovesti si alte statistici pe care eventual, vei ajunge sa le simti in timpul jocului. Tot din copacul de abilitati vei putea alege ce fel de personaj vrei. Poti ramane la originea vikinga devenind un adevarat berserker pe campul de lupta, ori poti alege abordari diferite. Fie te specializezi pe luptele de la distanta, ori te folosesti de lama ascunsa pe care ai primit-o de la prietenii asasini si duci mai departe traditia de injunghiat oameni in spate.

Harta este si ea o schimbare in bine si imi place ca poti calatori. Si o vei face destul, deoarece ai multe locuri destul de goale. Dar pe cat sunt de goale, pe atat sunt de frumoase si iti vor capta atentia. Campuri pline de verdeata care m-au dus direct cu gandul la copilarie, departe de betoanele oraselor. Ori poti alege sa te aventurezi pe ape si sa explorezi insule, sa lansezi raiduri si sa fii un adevarat pirat.. viking… pirat viking.

O lume in miscare

Vikingii din Assassin’s Creed Valhalla sunt o gura de aer proaspat pentru lumea jocurilor in general. Chiar voiam ceva nou care sa imi prezinte si alta perspectiva. Si chiar daca nu mai suntem in compania lui Altair si a lui Ezio, cred ca seria trebuia sa avanseze. Iar Ubisoft a reusit sa faca o treaba foarte buna cu atmosfera. Vikingii sunt un popor plin de traditie. De la cantecele din timpul festinelor si de pe nave, pana la religia cu diverse zeitati, toate sunt foarte bine portretizate in noul joc.

Luptele sunt foarte dure, iesind in evidenta intr-o mare de Assassin’s Creed-uri destul de usor de digerat. Acum vei avea mult mai multe decapitari, membre detastate de corp cu toporul si sange in toate directiile. Iar asta este numai bine tinand cont de protagonistii jocului.

Dar un lucru care nu mi-a placut a fost fix modul in care arata personajele. In loc sa fie niste luptatori care-ti baga frica-n oase, care stau saptamani intregi pe mare fara cine stie ce igiena, vikingii din Assassin’s Creed Valhalla zici ca sunt reclame in miscare la samponul cu urzici. Cicatricile din lupte par inlocuite cu ceva promotionale la Mascara si barbile imbibate in sange si mizerie ma fac sa ma simt foarte complexat, iar eu imi spal barba in fiecare dimineata. Aceste mici detalii cam iau din autenticitatea jocului si-l fac sa para foarte artificial.

Personajele au si ele un rol in aceasta problema. Eivor este numele ambelor personaje pe care le controlezi, indiferent ca alegi caracterul masculin, ori pe cel feminin. Sincer, mi se pare ca Ubisoft se gandeste prea mult la toata treaba cu egalitatea intre sexe si cumva, pare ca ea-Eivor este foarte in plus in joc. In acelasi timp, el-Eivor este potrivit, atat din perspectiva aspectului, cat si din punct de vedere auditiv. Actorul ales completeaza perfect personalitatea lui Eivor si a fost o placere sa-l ascult vorbind de-a lungul povestii. Din pacate, restul de personaje si voci sunt cam usor de uitat.

Grafica era singurul lucru din jocurile vechi pe care nu-l voiam aici…

Si iata ca tot grafica din 2017 incoace o primim si in Assassin’s Creed Valhalla. In momentul in care am jucat acel demo despre care tot vorbesc, am spus clar ca grafica nu este chiar ceea ce ma asteptam. Inteleg ca e greu sa faci un engine nou si toate cele necesare unei astfel de schimbari; in acelasi timp stiu si ca vorbim despre Ubisoft, unul dintre cele mai mari nume din industria jocurilor video. Deci nu prea cred ca este loc de scuze.

Chiar si asa, imbunatatirile aduse de Ubisoft se vad. In primul rand, vorbim despre iluminarea foarte bine implementata pe care am remarcat-o inca din primele minute de joc. Dupa care, trebuie sa acord un plus meritat pe partea de fete si expresii. Personajele arata bine, iar expresiile acestora sunt decente. Din nefericire, parul inca pare un mister pentru departamentul de grafica intrucat pare ca adesea a fost pur si simplu aruncat in capul personajelor. Iar asta nu este tocmai ok pentru un joc in care podoabele capilare si barbile dese ca padurile ar trebui sa fie puncte de interes care definesc cultura personajelor. Dar din nou, o fi de la sampon.

Optimizarea nu mi se pare chiar atat de rea. Am ales sa joc Assassin’s Creed Valhalla pe PlayStation 5 tocmai pentru a mai cobora printre muritorii care nu folosesc RTX 3080-uri si Ryzen 9. Stiu, stiu, mi-ati mai dat in cap si-n trecut cand spuneam ca eu nu am lag in jocuri. In fine, am observat ca noua consola s-a straduit sa mentina 30FPS in zone mai aglomerate vizual, insa in interioare pare ca prindea chiar spre 60 (Doamne-ajuta!), in timp ce calitatea a fost mai mult decat decenta. Chiar si asa, nu pot spune ca se simte a joc next-gen, indiferent de platforma pe care l-am jucat, iar asta nu este bine. Mai ales cand vine de la un joc AAA dintr-o serie cu renume si un pret de 60 de coco; sau 70, ori cat o costa pe next-gen.

Am citit si eu faimoasele materiale care spalau pe jos cu acest joc. Ca vai, e prost si are bug-uri. Sau ca, vezi doamne, au fost refolosite asset-uri, texturi sau ca arata ca un joc de PlayStation 2. Look, nu o sa zic ca oamenii aia sunt prosti, sau ca jocul este perfect. Adevarul este de fapt pe la mijloc si in timp ce tin sa contrazic anumite guri rele, nu pot sa nu scot si eu in evidenta probleme. Da, am intalnit bug-uri, dar nu au fost game-breaking si am reusit sa trec cu vederea. Dar cu cat apareau mai multe, cu atat ma uitam mai stramb la pretul din magazinele online. Dar o sa trec cu vederea, doar de aceasta data, fiind vorba si despre un joc care a fost dezvoltat in mare parte in pandemie. Am simtit pe pielea mea ce inseamna sa pierzi contactul cu oameni, iar faptul ca unii dintre cei care au lucrat la acest joc au fost lipsiti de suportul colegilor de birou poate fi explicatia pentru care avem atatea probleme. Nu este ok, dar este ceea ce este.

Anglia din Valhalla merita explorata, iar povestea va umple unele goluri

Stiu ca am intarziat cu acest review si ca am spus de mult ca va veni. Dar iata-l; mai bine mai tarziu decat niciodata, nu? Si o sa va zic si de ce. Pe langa perioada aglomerata, am fost intr-o relatie pasiv-agresiva cu Assassin’s Creed Valhalla. Imi place seria, insa ma plictisesc misiunile repetitive. Ma intereseaza povestea, dar cateodata mi se ia de mers pe calul ala impiedicat. Intelegeti unde bat? Chiar daca in mod normal as sta departe de el, ceva ma tot atrage si ma face sa vreau sa mai joc inca putin… si inca putin. Iar in felul asta, pana la urmatorul joc poate apuc si eu sa-l termin.

Per total, experienta este destul de buna, iar unii oameni ar putea sa-l aprecieze mai mult. Nu ma atrag pe mine asa tare elementele alea de RPG si nici calatoriile cu barca (frica din viata reala), dar Anglia este portretizata fain, iar povestea are destula substanta cat sa ma mai traga de maneca din cand in cand.