GamingReviews

Review Resident Evil 3 – Aventuri din Orasul Ratonilor

Platforma de test: PC

Nu-i asa ca v-a fost dor de un review de joc de la Zona? Ei bine si mie, dar promit c-o sa tot curga in perioada urmatoare. Ca sa incep valul asta, am pus si eu mana ceva mai tarziu pe Resident Evil 3. Remake-ul, nu cel original, ca pentru ala chiar e prea tarziu. Mi-am pus hainele de scandal si am plecat in Racoon City (Orasul Ratonilor) sa fac curatenie. Tinand cont ca e vorba de un remake, multi dintre voi cred ca stiti deja despre ce este vorba in joc. Pentru toti ceilalti care nu ati pus pana acum mana pe el: articolul contine spoilere!

Resident Evil 3 Review
Ma jur ca pe asta am testat jocul!

Povesti pline de viata cu oameni nemorti

Resident Evil 3 nu este doar un simplu reskin al jocului din mileniul trecut, ci adauga cateva elemente noi care sa ii tina in priza pe fanii veterani. Nemesis revine mai amenintator decat a fost vreodata si ca sa fie tacamul complet, nebunii de la Capcom i-au dat si un aruncator de flacari. De asemenea si Carols a primit un nou look, iar acum arata mai bad-ass. Cea mai bine-venita schimbare insa, este Jill Valentine a carei imagine este inspirata de Sasha Zotova.

Pe langa povestea originala din Resident Evil 3: Nemesis, noul joc aduce elemente noi in poveste. Monstrul principal al jocului, Nemesis, te va urmari prin mai multe locatii si vei avea un set de lupte epice cu diverse forme ale sale. Cea mai interesanta mi s-a parut chiar prima, pe acoperisul unei cladiri, unde nemernicul a venit dotat cu aruncatorul de flacari mai sus amintit. Si antagonistul povestii, Nikolai Zinoviev revine si incearca in continuare sa le puna eroilor nostri bete in roate.

Resident Evil 3 e mai mult pac-pac decat bau-bau

Aveam asteptari de la Resident Evil 3 si credeam ca in sfarsit am facut pasul si voi juca live ceva care sa ma faca de ras 😀 Ei bine, am fost crutat pentru ca in jocul asta este vorba de foarte mult pac-pac. Da, am dat de niste urati care m-au luat prin surprindere si am tresarit de cateva (mai multe) ori cand m-am uitat peste umar sa vad doi metri de Nemesis in spate. Dar cam acolo s-a incheiat horroreala pentru mine. Ca joc de actiune insa, Resident Evil 3 chiar face treaba si ofera intre sase si opt ore presarate cu momente tensionate, adversari destul de dificili chiar si la dificultate medie si un gameplay placut.

Si ca tot veni vorba de gameplay, Resident Evil 3 urmeaza reteta seriei si pastreaza sistemul de inventar la care adauga si upgrade-uri ale armelor. Acestea pot fi gasite prin lumea jocului si nu sunt foarte bine ascunse, deci te vei alege cu un arsenal frumusel destul de repede.

Partea de impuscaturi este si ea destul de solida. Armele se comporta diferit in functie de atasamentele pe care le ai si diversitatea este destul de mare pentru cat le vei folosi. De la clasicul pistol semi-auto la aruncatoare de rachete, mine si alte proiectile, ai cu ce sa matrasesti zombalai in voie. Unii monstri mai rasariti au, pe langa putere mai mare, defecte de care jucatorul poate profita in lupta.

Alt aspect fain este ca fiecare dintre personaje are arme specifice si diferite abilitati. Asta s-a simtit cel mai bine intr-o misiune unde o cutie era ascunsa. Singura modalitate de a ajunge la aceasta era sa te tarasti pe sub niste daramaturi, iar aici, Carlos a dat chix. Jill insa, s-a varat ca o pisica pe acolo si am gasit, ghici, bonusuri pentru personaj. O sa va prindeti voi despre ce este vorba cand ajungeti acolo.

Resident Evil 3 Review
Ce vede barmanul primului bar in care intru dupa epidemie.

Modul in care se comporta personajele este putin haotic, insa te obisnuiesti. Mi se pare cam aiurea ca nu poti fugi, mai ales cand esti un politist de top/mercenar platit, dar in fine. In viata nu e totul corect: scadem la nota. Si o nota pentru cei care sunt claustrofobi sau au probleme cu raul de miscare. Camera are tendinta sa fie cam sufocanta si am vazut ca oamenii cu astfel de probleme s-au mai plans de probleme asemanatoare.

Frumoasa si bestia

Resident Evil 3 s-ar putea numi la fel de bine „Frumoasa si Bestia„. Bunaciu… Adica Jill Valentine si Nemesis sunt fix acolo. Acelasi lucru il pot spune si despre grafica si sunet. Grafica e aia frumoasa, iar sunetul este bestia. Dar tine-te ca si bestia e draguta in povestea noastra. Grafica este faina, nimic fancy, dar nici slaba. Unde are zone care arata a 2020, are si cate o textura moarta. Poate una dintre cele mai jenante si enervante chestii sunt monstrii care la o distanta relativ mica, misca cu un framerate simtitor mai mic. Dar da, arata bine.

Se si aude bine pentru ca Resident Evil 3 se foloseste de sunet pentru a intretine atmosfera. Se repeta insa situatia de la grafica. Daca vocile personajelor sunt interesante, armele suna a arme si sunetele infricosatoare iti ridica putin parul pe maini, ma jur ca jocul asta are probleme de orientare. Mai ales cand ma uit la personaj din spate dar aud pasii de undeva din stanga.

Muzica exista si ea, dar este subtila. Intra in scena bine si in functie de melodie iti dai seama daca urmeaza sa fii mancat de un bau-bau sau daca esti intr-o zona sigura. Si cat de mult m-am bucurat in anumite momente sa aud melodia linistitoare dintr-un safe room.

Hai sa vorbim si treburi de tocilari zic. Adica vorbim despre optimizare si modul in care jocul ruleaza pe diferite configuratii. Cea mai buna parte la setarile grafice ale lui Resident Evil 3 este schema introdusa de Capcom. Aceasta arata cum fiecare setare afecteaza anumite aspecte ale PC-ului si iti poti gasi balansul perfect de setari, astfel incat sa rulezi jocul pe configuratia ta.

Si-am incalecat pe Nemesis si v-am spus poves… nu musca de picior aratare!

Ceea ce mi-a aratat Doom Eternal, am vazut si la Resident Evil 3. Un joc nu tre’ sa fie neaparat open-world si sa aiba 100+ ore ca sa fie bun. Traim in era vitezei, multi dintre noi suntem oameni mari cu loc de munca si prioritati. Jocurile de magnitudine mare sunt greu de digerat pentru multe persoane; bine, in cazul meu nu e de timp, cat de chef. Hai ca am deraiat ca trenu-n gara. Ceea ce vreau sa spun este ca RE3 Remake este inca un joc scurt, dar bun. Sunt opt ore, da, dar macar sunt opt ore in care te distrezi, dupa care treci mai departe.

Resident Evil 3 Review

Daca v-am starnit cat de cat curiozitatea, cum ar fi sa va zic ca stiu pe cineva care s-a jucat cam primele doua ore din joc si a urlat ca vede magaoaia?! Si ca s-a filmat el frumos cat facea asta. Ba chiar il gasiti la noi pe canal 😀 Bine, hai, e vorba de mine, iar saptamana trecuta am facut un live in care am jucat cam un sfert din joc. Daca vreti sa-l vedeti, va invit sa dati un play mai jos. L-am derulat eu deja pana unde incep sa joc Resident Evil 3.

 

Verdict!

Poveste - 8
Gameplay - 8
Grafica si Sunet - 7.5

7.8

De jucat!

Resident Evil 3 este un joc scurt, dar plin de substanta care nu doar se inspira din titlul al carui remake este, ci il imbunatateste. Actiune destula, senzatii tari si un gameplay interesant care urmareste o poveste despre virusi, monstri si corporatii diabolice.

User Rating: Be the first one !

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button