Xiaomi 16 are toate șansele să fie de fapt o serie de telefoane, cu versiuni Pro și Ultra, ultimele două oferind camere foto mai performante, baterie și ecran mai mare. Dar între timp aflăm câte ceva despre modelul Xiaomi 16 „vanilla”, descris în multiple zvonuri drept telefonul Xiaomi cu cel mai mare acumulator de până acum.
Iar așteptările au toate șansele să fie depășite, specificațiile Xiaomi 16 apărând în rețeaua X chiar mai ambițioase decât se preconiza.
Anticipat pentru lansare la începutul acestei toamne, Xiaomi 16 va fi unul dintre primele telefoane echipate cu Snapdragon 8 Elite Gen 5, procesorul Qualcomm dezvoltat pentru generația anului viitor de telefoane-flagship apărând deja în benchmark-uri oficial cu rezultate mult peste nivelul alternativei A19 Pro, folosită cu telefoane iPhone 17 Pro, Pro Max și Air.
Din păcate, chiar dacă Xiaomi 16 va adjudeca titlul de prim-smartphone lansat cu cel mai puternic procesor al momentului, șansele sunt ca primele loturi de telefoane să fie direcționate exclusiv pentru acoperirea cererii venite din partea consumatorilor din China, lansarea versiuni globale a telefonului întârziind cu câteva săptămâni, poate chiar până la începutul anului viitor.

Revenind la lista preliminară cu specificații, Xiaomi 16 este așteptat cu un ecran OLED LTPO de 6,3 inch, cu rezoluție „1.5K” și rată de reîmprospătare la 120Hz. Telefonul va avea aranjament triple-camera, cu senzor principal de 50 MP bazat pe un senzor OmniVision, cameră ultrawide de 50 MP și o cameră telefoto de 50 MP bazată pe senzorul Samsung ISOCELL JN5. Aplicată prin perforarea ecranului, camera selfie va oferi rezoluție 32MP și suport pentru filmare până la rezoluție 4K, rămâne de văzut dacă Xiaomi se va lua după Apple incluzând funcționalitatea Dual Video Recording, apărută mai întâi la telefoanele Samsung.
Piesa de rezistență va fi însă acumulatorul de 7000mAh, care se conturează tot mai mult ca o cerință neoficială pentru procesorul SD 8 Elite Gen 5, Samsung fiind probabil singur mare producător smartphone încă rămas cu ideea că „5000 de miliamperi este de ajuns pentru toată lumea”. Iar pentru că acumulatorul este mare și încărcare ar trebui să fie suficient de rapidă. Cum sună… 100W încărcare rapidă prin USB-C și 50W în modul wireless?
Xiaomi 16 este certificat IP68 și IP69 pentru rezistență la apă și praf, vine cu un senzor de amprentă cu ultrasunete încorporat sub ecran și va rula HyperOS 3 din ziua lansării. Rămâne doar de văzut cât de scump și mai ales când îl vom putea cumpăra „la oficial” din magazinele europene.

