
Chiar mă simt ciudat să scriu un rezumat într-o zi de marți. Dar știi cum e, ieri a fost 1 mai și, ca orice români adevărați, ne-am bucurat și noi de această sărbătoare cu o halbă de bere lângă un mic bun. Dar acum ne-am întors din nou la treabă și e un moment numai bun să vorbim despre ce subiecte interesante s-au întâmplat săptămâna trecută.
Vreau să încep cu poate cea mai mare știre, cea despre Windows 10. Mai precis, cei de la Microsoft au anunțat că nu vor mai aduce funcții noi pe cel mai folosit sistem de operare de PC din lume. Motivele pentru care Windows 10 nu va mai primi atenție sunt multe și destul de întemeiate, iar mai multe informații găsești în articolul meu.
Next up, tot despre Microsoft vorbim, dar de această dată nu despre Windows. Încercarea gigantului tech de a achiziționa Activision-Blizzard pentru o sumă record de aproape 69 de miliarde de dolari a ajuns la un impas. O autoritate din UK a blocat de-a dreptul achiziția pentru moment, iar acum Microsoft luptă pentru a-i convinge pe oficiali că tranzacția ar trebui să continue. Ba chiar, Microsoft are și susținători.
Dar acum să trecem și la altceva, pentru că vreau să vorbim și despre Motorola Razr. Încă de când compania a ieșit pe piață cu prima lor versiune de smartphone pliabil în 2019, fiecare iterație a venit cu îmbunătățiri semnificative. Acum, conform unor zvonuri care circulă pe net, următorul model al producătorului ar putea veni cu un ecran exterior mare, asemănător cu cel de pe Oppo Find N2 Flip, ceea ce reprezintă o schimbare foarte bună. Mai multe aici.
Prestigiosul titlu de „recenzia săptămânii” revine review-ului lui Marinake la televizorul QN900C de la Samsung. Nu este tocmai o recenzie obișnuită, ținând cont că laitmotivul este gaming în 8K. Nebunie adevărată, iar testul ăsta demonstrează că 8K gaming nu doar că e posibil, ba chiar e și jucabil. Dacă vrei să vezi și tu minunăția asta, găsești articolul aici.