ȘtiriTech&IT

Utilizatorii Windows 7 rămân și fără ultimul web browser modern, încă suportat

Chiar dacă Windows 10 s-a dovedit mai bun, Windows 7 a fost cu siguranță cel mai memorabil pentru generația „crescută” cu Windows 98SE și Windows XP,  înlocuitorul Windows Vista adunând miliarde de instalări. Dar povestea s-a fârșit în anul 2023, Microsoft oprind actualizările de securitate care țineau această versiune de OS în „viață”.

Însă Mozilla și alți dezvoltatori software au ținut această versiune de Windows pe linia de plutire, continuând să livreze actualizări esențiale pentru aplicațiile încă folosite de milioane de utilizatori. Dintre acestea, Firefox era singurul web browser modern încă suportat.

Potrivit celui mai recent calendar comunicat Mozilla, ediția Firefix ESR (Extended Support Release) va primi ultimele actualizări de securitate pentru Windows 7  în această lună, utilizatorii rămași pe această platformă fiind îndrumați să-și actualizeze dispozitivele la un alt sistem de operare suportat (ex. Linux).

Windows 7 firefox

Merită amintit că Mozilla plănuia să oprească suportul în septembrie 2024, dar a prelungit termenul de două ori (până în martie 2025 și apoi până în 2026), lăsând utilizatorilor încă numeroși mai mult timp să facă tranziția către un sistem de operare modern.

Iar motivul sistării actualizărilor este ușor de înțeles: Windows 7 este mult în urmă cu noile tehnologii și standarde de securitate, adaptarea codului Firefox pentru a funcționa cu vechile librării software devenind prea costisitoare și nefezabilă din punct de vedere tehnic. Astfel, Mozilla recomandă trecerea la Windows 10, Windows 11 sau către o distribuție de Linux pentru a continua navigarea în siguranță.

Între timp, nici Windows 10 nu se mai află pe lista principală cu sisteme de operare suportate de browser-ul Firefox, asta însemnând că și în acest caz actualizările de securitate sosesc mai târziu decât pentru restul lumii, chiar dacă accesul la funcții noi și alte îmbunătățiri nu este complet tăiat, deocamdată. Pe lista opțiunilor încă disponibile utilizatorilor Windows 10 se află și browser-ul Chrome, alături de alternativa Microsoft Edge.

Back to top button