TECHTech&ITTelefoane

Telefonul pliabil Samsung și Galaxy S10 vor fi prezentate luna viitoare

Viitorul este pliabil. Sau cel puțin va încerca să fie pliabil. Luna viitoare Samsung va prezenta următoarea sa generație de telefoane mobile, ce include atât acel Samsung Galaxy S10 pe care îl tot vedem leak-uit pe internet, precum și pe Galaxy F.

Nu este clar încă dacă numele telefonului mult râvnit chiar va fi Galaxy F, dar conform informațiilor care circulă prin presă în acest moment, îl vom vedea la față, cu ceva mai multă lumină, pe 20 februarie. Atunci Samsung va organiza evenimente atât în San Francisco, precum și Londra, în cadrul cărora va oferi informații noi despre efortul său de a crea un telefon ce poate fi împachetat.

Telefonul ar trebui să fie într-o formă ceva mai apropiată de lansare, așa că nu va mai sta ascuns în umbră. Cât despre Samsung Galaxy S10, conform leak-urilor din ultimele luni, va avea găuri prin ecran, posibil 1TB de stocare, trei versiuni, și probabil un preț de bază de cam 800 de dolari.

Galaxy F, sau cum se va numi, cu siguranță va fi mai scump. Estimarea curentă este în jurul a 1700 de dolari, ajungând posibil chiar la mai bine de 2000 de dolari. Iar telefoanele de acest tip probabil nu vor fi mai ieftine de atât pentru o vreme.

[Engadget]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button