PC&Consoles

Rock Band 4 vine pe PC, pentru 2 milioane de dolari

Seria Rock Band a fost una dintre cele mai profitabile ale genului jocurilor muzicale de ritm, inainte ca pomparea pe piata a catorva zeci de titluri in doar patru ani a distrus complet interesul public pentru acest gen. In cazul in care inca mai aveti o pasiune pentru astfel de jocuri, atunci am o veste buna, Rock Band 4 vine pe PC.

Studioul Harmonix anunta ca a inceput o campanie de finantare pentru a porta jocul pe PC, prin serviciul de finantare FIG. Suma pe care studioul o cere este de 1.5 milioane de dolari, la care vor adauga inca 500 de mii de dolari din fondurile proprii.

Varianta de PC a lui Rock Band 4 va veni cu suport pentru Steam Workshop, cea ce va insemna ca veti putea introduce noi melodii in joc. Desigur, nu pot fi melodii pentru care nu aveti drepturi. Harmonix mai incearca sa refaca  si Rock Band Network, care permitea convertirea pieselor proprii la formatul jocului. Intentia finala este cea de a va permite sa vindeti, practic, propria muzica prin Steam Workshop.

In cazul in care campania va avea succes, jocul va fi disponibil din toamna acestui an.

Iar acum vine o oarecare mica intrebare. De ce un joc dezvoltat pentru un procesor x86-64 si o placa video Radeon are nevoie de 2 milioane de dolari pentru a fi portat pe Windows? Daca era vorba de ceva ca Alan Wake, scris pentru o cu totul alta platforma, un joc masiv, cu multe componente, da avea sens sa coste atat de mult. Dar cand vorbim de ceva ca Frets on Fire, parca iti vine sa stai si sa te miri nedumerit.

Desigur, ar putea fi si ceva licentiere de melodii pe acolo, din moment ce casele de discuri tind sa fie diavolul in persoana, ordonand scoaterea de melodii pana si din GTA dupa o vreme.

[PC Invasion]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button