PC

Samsung tocmai a prezentat un televizor … de fiţe şi figuri

Samsung dorește între pe piaţă mai simadicoasa şi sofisticată a produselor electrocasnice, introducând un nou model numit Serif TV, care, aparent, pare fie un mariaj destul de interesant între stilul minimalist şi esteticul simplu impus de modă decorațiunilor interioare actuale. Pe lângă asta, trebuie recunoaștem arată bine și este și destul de scump pentru un televizor, cu un UI ușor diferit. Dar trebuie amintit faptul segmentul de public cărui îi este adresat acest televizor este unul exclusivist și simandicos după cum am spus și mai devreme.

Samsung Serif TV

Aţi vrea ca televizorul arate o piesă de mobilier proiectată cu gust, în loc de o lespede hidoasă, mare şi neagră de evadare în înalte rezoluţii? Samsung zguduie căruţa ce se îndreaptă spre ecrane din ce în ce mai mari cu Serif, un ecran nou ce arată mai credibil într-un magazin Mobexpert decât un Altex (presupunând mai îşi bate cineva capul facă drumul până în Showroom).

Serif vine în tonuri de culoare albă, albastru închis şi roşu şi este mai surprinzător, având formă literei I din fontul Serif când este privit din lateral. Un capac peste spate ascunde cablurile. În mare, este o amintire mai toate ecranele şi televizoarele din ziua de azi arată la fel – urâte, într-un fel foarte funcţional de a fi.

Designerii francezi Ronan şi Erwan Bouroullec sunt responsabili de această creaţie, fiind a doua colaborare de acest fel a celor de la Samsung după ce au contractat Fuseproject, firma lui Yves Behar, pentru a crea un ecran în format pedestal mai devreme în acest an, curbat, pentru a concura împotriva iMac-ului.

Samsung Serif TV

Samsung nu au anunţat un preţ, dar produsul va fi comercializat în Danemarca, Franţa, Suedia şi Regatul Unit începând cu 2 Noiembrie. Cu siguranţă îşi va găsi o piaţă şi în Statele Unite, chiar dacă doar printre oamenii ce preferă îl privească în timp ce este oprit – posibil cu un motan cocoţat în vârf.

[Samsung TV]

Zona IT

ZONA IT

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button