La fel ca Bytedance cu utilizatorii TikTok, Snapchat anunță că își „rezervă” dreptul de a folosi în mod discreționar fețele utilizatorilor care au accesat funcția de editare ”My Selfie”. Cum ar fi, pentru realizarea de clipuri publicitare animate de AI, folosind fața ta pentru a vinde produse sau servicii altor persoane necunoscute (sau cunoscute ție), eventual, pe alte site-uri sau platforme online care nu au nicio legătură cu Snapchat.
Strategia e simplă. O aplicație foarte populară precum Snapchat este folosită pentru crearea unei uriașe baze de date cu fețele utilizatorilor, asociate (sau nu) cu informații precum nume de utilizator sau locația geografică. Treptat, ajustezi regulile de utilizare a serviciului (știți voi, acel text foarte lung pe care toată lumea îl ignoră dând pur și simplu „Accept”) până ajungi la condiții de-a dreptul scandaloase, cum ar fi ”Snapchat își rezervă dreptul de a folosi imagini ale feței tale generate de AI în reclame”. Cum ar fi, nu poza ta nealterată, însă orice ajustare adusă prin folosirea nenumăratelor filtre incluse în aplicație te transformă într-un influencer ad-hoc.
O pagină de asistență pe site-ul Snapchat numită „What is My Selfie?” arată cum funcționează totul: „Vei face selfie-uri cu camera Snap, sau selectezi imagini deja salvate în Camera Roll. Aceste poze vor fi folosite (de AI) pentru a înțelege cum arăți, pentru a-ți permite ție și prietenilor tăi să genereze imagini noi cu tine. Dacă „încărci imagini cu camera foto, adaugă doar poze cu tine”, indică site-ul Snapchat.
”După ce ți-ai încărcat cu succes pozele, este posibil să ai acces la unele funcții bazate pe My Selfie, cum ar fi autocolante Cameos și AI Snaps. Adăugăm în mod constant funcții și funcționalități, așa că rămâneți la curent pentru mai multe funcții My Selfie.”
Odată ce ai făcut asta, pozele încărcate pentru editare My Selfie nu mai sunt de fapt proprietatea ta, proprietarul Snapchat rezervându-și dreptul de a păstra și folosi în propriul beneficiu trăsăturile tale faciale.
Aparent, au apărut deja situații în care utilizatori Snapchat sunt „întâmpinați” cu reclame video în stil pop-up, redate cu propria lor față. Nu este clar dacă abordarea este intenționată, sau o greșeală din partea sistemului menit să maximizeze impactul asupra prietenilor tăi. Cum ar fi să te vezi promovând un anume brand de țigări electronice către grupul tău de prieteni, poate unii cu vârstă sub limita legală, tu nefiind consumator?
Confruntați cu astfel de acuzații, reprezentații Snapchat declară că „investighează problema”, dar experiențele povestite pe Reddit sugerează o tendință de a ține cu partenerii de publicitate.
”Fotografia care a fost folosită în reclamă este în mod clar AI, totuși, sunt foarte clar eu”, mărturisește pe Reddit unul dintre utilizatorii platformei care s-a lovit deja de această „surpriză. ”Are fața mea, părul meu, hainele pe care le port și chiar are lampa mea și o parte dintr-un tablou pe peretele meu în fundal. Habar n-am cum au făcut fotografii cu mine pentru a putea genera această reclamă.”