Descrisă într-un brevet recent acordat companiei sud-coreene, noua tabletă Samsung cu ecran rulabil ar putea fi mai ușor de transportat și de folosit decât o tabletă obișnuită.
Demonstrat încă din anul 2021 sub forma unui smartphone cu ecran rulabil denumit Galaxy Z Roll, conceptul transpus acum în brevetul pentru o tabletă rulabilă nu are zonă de pliere și poate funcționa ca o tabletă compactă în majoritatea timpului.
Spre exemplu, în loc să te „lupți” cu ecranul cât pentru un laptop al tabletei Galaxy Tab S10 Ultra, folosești doar o apăsare de buton pentru a-l aduce la dimensiunea unei tablete Galaxy Tab S9, mult mai comod de folosit pentru activități uzuale precum navigare web și derularea listelor de conținut pe rețele de socializare.
Vrei să vezi un film, rotești tableta în poziție orizontală și apeși din nou același buton pentru a obține un ecran mai lat. Ba chiar ar fi posibilă auto-adaptarea ecranului în funcție de conținutul redat, asigurând că nu vei avea niciodată benzi negre, indiferent dacă urmărești filme de cinema cu rată de aspect 21: 9, sau clipuri YouTube filmate în 16:9.
Alternativ, la folosirea în modul vertical poți extinde porțiunea de ecran rulabil ca pe o listă cu aplicațiile des utilizate, totul fără a părăsi aplicația curentă sau redimensiona interfața acesteia.
Ilustrată cu schițe generice, tableta Samsung apare ca oricare alta, cu un display dreptunghiular mare in față. Extinderea ecranului se face cu ajutorul unui mecanism acționat de un motor electric, una dintre laturile ecranului alunecând într-un compartiment ascuns în corpul tabletei.
Pe lângă brevetul nou apărut, circulă de ceva timp și zvonuri cum că Samsung intenționează să fie primul jucător din industrie care să lanseze un smartphone rulabil. Și nu oricum, ci cu un ecran gigant, de 12,4 inch în modul complet extins. Conectând toate aceste informații, pare tot mai plauzibil ca Samsung să lanseze o întreagă familie de dispozitive cu ecran rulabil, smartphone, tablete, posibil și laptopuri cu design inovator, numai bune pentru sarcini de productivitate și consumul de conținut.