ȘtiriTech&IT

Samsung lansează Odyssey 3D, primul monitor pentru gaming 3D fără ochelari din oferta companiei

Tocmai când credeam că moda monitoarelor 3D pentru PC este moartă și îngropată aflăm că Samsung lansează Odyssey 3D, probabil cel mai avansat monitor pentru gaming 3D fără ochelari de până acum.

După ce a „rupt gura târgului” cu soluții de smart-gaming precum Odyssey OLED G8 G80SD, Samsung încearcă acum să ne lase cu gura căscată lansând Odyssey 3D, un monitor pentru experiențe de gaming 3D fără ochelari. Probabil că ar trebui să le spună cineva celor de la Samsung că vasta majoritate a dezvoltatorilor de jocuri pentru PC au cam uitat să mai includă suportul pentru Stereoscopic 3D în noile generații de jocuri. Și nici Nvidia nu a mai avut mai nimic de spus pe acest subiect în ultimii ani, prin adaptări la nivel de drivere. Ce să mai spunem de AMD.

Demonstrat prima dată la CES 2024, Odyssey 3D debutează în piețele globale în două versiuni, cu ecran de 27 și 37 de inch, bazate pe tehnologie QLED 4K (probabil LCD cu matrice VA), cu suport AMD FreeSync Premium, rată de refresh la 165 Hz și un timp de răspuns declarat de 1ms.

Potrivit descrierii oferite de Samsung, monitorul urmărește ochii utilizatorului în spațiul 3D folosind două camere, în timp ce tehnologia de vizualizare dezvoltată de companie ajustează imaginea în timp real pentru a oferi un efect tridimensional clar. Diferențierea celor două imagini stereoscopice, câte una pentru fiecare ochi, este obținută prin folosirea unui filtru cu micro-lentile aplicat peste matricea ecranului. Merită precizat că această abordare nu reprezintă ceva nou, fiind întâlnită și la televizoare 3D lansate acum peste zece ani de LG. Probabil că și dezavantajele rămân neschimbate: înjumătățirea rezoluției efective a imaginii și manifestarea efectului de „sită”, atunci când te apropii prea mult de ecran.

Samsung Odyssey 3D Gaming Monitor

Aștept cu nerăbdare să văd cum anume funcționează tehnologia view-mapping dezvoltată de Samsung, mai ales atunci când este aplicată conținutului nativ 2D, mult mai răspândit decât clipurile filmate în mod stereoscopic 3D, sau jocuri care suportă în mod nativ acest mod de afișare.

Odyssey 3D are două porturi HDMI 2.1, un DisplayPort 1.4 și un suport reglabil pe înălțime (cu ajustări de înclinare). Acest monitor a câștigat premiul „Best Of Innovation” la CES 2024 din Las Vegas, SUA, la începutul acestui an. Din păcate, pentru prețurile oficiale și disponibilitatea pe regiuni mai avem ceva timp de așteptat, Samsung confirmând doar că noua serie de monitoare va fi disponibilă inclusiv în magazinele europene.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Back to top button