Realme GT8 Pro ar putea fi primul flagship cu performanțele top și 3 zile de autonomie în condiții de utilizare normală, livrat într-o carcasă cu dimensiuni și greutate potrivite unui telefon premium.
Cu siguranță am mai auzit de telefoane cu acumulatori supradimensionați, de 10.000 și chiar 20.000 mAh, promovate ca și telefoane „indestructibile” pentru aventurieri. Însă dacă treci peste limbajul de marketing descoperi că ai de a face cu un powerbank transformat într-un telefon mare și greu, cu specificații de obicei mediocre și preț supraevaluat. Nu și cu noul produs Realme, dezvăluirile făcute de celebra sursă de zvonuri Digital Chat Station în rețeaua de socializare Weibo conturând un smartphone cu baterie de 8,000mAh și specificațiii de top.
Potrivit aceleiași surse, Realme testează versiuni prototip ale telefonului echipate cu trei configurații de baterie:
- 7.000 mAh cu suport pentru încărcare de 120 W
- variantă de 7.500 mAh cu suport de încărcare rapidă la 100 W
- versiune de 8.000 mAh cu încărcare de 80 W
Presupunând că Realme va da undă verde echipării de 8.000 mAh, timpul de așteptare pentru încărcare completă la puterea specificată de 80W s-ar întinde la aproximativ 70 de minute, sau 30-40 minute pentru încărcare parțială în intervalul 20% – 80% capacitate. Alternativ, 7.000 mAh și până la 120W putere acceptată prin USB-C ar putea fi un bun compromis pentru maximizarea vitezei de încărcare, reducând timpul de așteptare la doar 42 de minute.
Reamintim că și actualul model Realme GT7 Pro vine cu acumulator de 6500mAh și tehnologia de încărcare SUPERVOOC de 120W, mult peste media dispozitivelor din categoria sa. Producătorul chinez obține acest rezultat folosind acumulatori cu tehnologie silicon-carbon, fiind de așteptat ca a doua generație a acestui tip de acumulator furnizat de producătorul CATL să aducă îmbunătățiri suplimentare în ce privește densitatea de înmagazinare a energiei. Cert este că Realme nu este singura companie cu acces la această tehnologie, Honor și Xiaomi anunțând recent noi modele de telefoane echipate cu acest sortiment de acumulatori.