ȘtiriTech&IT

Redmi Note 14 Pro+, confirmat cu acumulator de 6200 mAh bazat pe tehnologia silicon-carbon

Redmi Note 14 Pro+ va avea cel mai mare acumulator întâlnit până acum la un telefon din seria Redmi, iar asta fără compromisuri la partea de greutate și grosime a telefonului.

Trebuie să recunoaștem, China deține în acest moment superioritatea în privința tehnologiilor pentru acumulatori Li-ion, soluțiile livrate deja la scară comercială de producători precum CATL oferind cu până la 30% mai multă densitate de înmagazinare a energiei decât implementările regăsite în telefoanele Samsung și Apple.

Am aflat deja că OnePlus și Oppo vor folosi acumulatorii de peste 6000 mAh în noile modele de telefoane, iar acum este și rândul celor de Xiaomi, care vor lansa modelul de buget Redmi Note 14 Pro+ echipat cu un acumulator de 6200 mAh bazat pe tehnologia silicon-carbon.

Primul aspect care merită punctat este că nu ai nevoie să investești într-un smartphone high-end pentru a beneficia de cea mai avansată tehnologie de acumulatori, Redmi Note 14 Pro+ fiind așteptat și în magazinele din România la un preț în jurul sumei de 2.500-3000 RON.

Redmi Note 14 Pro+

Reamintim că actualul model Xiaomi Redmi Note 13+ 5G vine cu acumulator de „doar” 5000 mAh, saltul în capacitate de aproape 30% constituind un argument cât se poate de clar în favoarea noului model, mai ales că vine fără compromisuri în privința puterii de încărcare rapidă, păstrată la 67W.

Așteptat mai întâi în magazinele din China, Redmi Note 14 Pro+ vine cu 5 ani garanție pentru acumulator, Xiaomi oferind înlocuirea gratuită a acestei componente, în cazul defectării. Spre comparație, majoritatea producătorilor de telefoane oferă doar 6-12 luni garanție acumulator.

 

Pentru lista completă cu specificații Redmi Note 14 Pro+ mai avem de așteptat doar până pe 26 septembrie, când este programat evenimentul oficial de lansare pentru piața din China.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button