
Primele mele căști de gaming au fost niște porcării sinistre, pe care le-am luat mai mult ca să văd și eu care-i faza cu gamingul și căștile. For the record, sunt genul de jucător care intră pe serverele casual de CS:GO, deci departe de a fi competitiv. Totuși, chiar și cu niște căști foarte proaste, faptul că reușeam să îmi dau seama de unde vine sunetul m-a ajutat foarte mult – măcar muream cu fața la inamic :)). Problema cu căștile mele „de gaming” era că se auzeau foarte prost în rest.
Așa că atunci când Razer a venit cu propunerea să testăm o pereche de căști de gaming, inițial am zis „mda, iar s-a adăugat cuvântul gaming ca să scuze calitatea sunetului”. Totuși, am zis să le dau o șansă, până la urmă Razer face produse foarte bune în general. Și bine am făcut, pentru că produsul în sine… m-a surprins. Pe scurt, am primit în teste cele mai roz bombon căști pe care le-am văzut în viața mea, pe numele lor Razer Kraken Kitty V2 Pro Quartz Edition.
Am încercat să-mi las prejudecățile deoparte și m-am apucat să testez în detaliu Razer Kraken Kitty V2 Pro Quartz Edition. Am studiat construcția, materialele, am ascultat muzică la ele, am și jucat shootere cu ele pe cap și, după o săptămână de folosit zilnic, sunt pregătit să vă prezint concluziile mele.
Designul și construcția căștilor Razer Kraken Kitty V2 Pro
Căștile vin ambalate foarte bine, într-o cutie de bună calitate, așa cum de altfel sunt obișnuit din partea Razer. În cutie vei găsi foarte multe… urechi, fixate individual într-o matriță din spumă, la fel ca și căștile propriu-zise. Și mamă, ce căști roz! Imediat ce le-am scos din cutie, mi-a fost clar de ce Razer sunt de atâta timp pe piață: calitatea materialelor este foarte bună iar căștile se simt foarte solide. Razer Kraken Kitty V2 Pro au trei perechi de urechi (de pisică, de urs și de iepure) ce pot fi schimbate după bunul plac între ele (sau chiar scoase de tot).
Razer Kraken Kitty V2 Pro sunt disponibile atât pe negru, cât și pe roz, mă scuzați, Quartz. Și dacă pe roz măcar e asumat, gen da domne’, are urechi, are RGB, dar e o pereche de căști clar destinate cosplay-ului sau streaming-ului, cele negre sunt așa, un pic indecise. Pe de o parte, arată sobru și cool, pe de altă parte, are urechi. Nu știu, parcă îmi plac mai mult astea pe roz din acest motiv, deși sunt sigur că le poți potrivi la mai multe tipuri de costume pe cele negre.
Hai că v-am luat repede și am spus câteva caracteristici în fugă. În primul rând, căștile au RGB, mai exact se aprind zona cupelor și urechile de pe căști, culorile putând fi controlate din aplicația Razer Synapse. E clar că e un feature făcut ca să se bucure spectatorii, nu persoana care poartă căștile, dat fiind că nu poate vedea coloristica atunci când le poartă. În al doilea rând, am zis de cosplay, și nu am zis degeaba.
Căștile au interfață USB, deci sunt destinate purtatului la calculator, dar acestea au un mod cosplay, mai exact pot fi conectate la o baterie externă și folosite strict pe post de recuzită. Practic, le setezi întâi culoarea sau pattern-ul pe care îl dorești prin intermediul aplicației, apoi, la introducerea mufei USB în bateria externă, căștile vor respecta instrucțiunile.
Reglarea căștilor este foarte ușoară, dar aici am remarcat și singurul minus important al Razer Kraken Kitty V2 Pro: cupele nu se rotesc absolut deloc, sunt fixate de bandă. Pentru mine, asta nu a reprezentat o problemă, poate și pentru că bureții cupelor au o densitate care permite potrivirea pe forme variate ale capului, dar pentru alte persoane, lipsa rotației cupelor e un minus semnificativ.
Diametrul interior al cupelor este 62 mm x 42 mm, deci dacă nu ai urechile neobișnuit de mari, nu vei fi deranjat de aceste căști, mai ales că și adâncimea interiorului este suficientă cât să nu atingi cu urechile zona difuzoarelor. Razer Kraken Kitty V2 Pro folosește spumă cu memorie și piele ecologică pentru bureți, împreună cu un material ce nu reține căldura. Căștile cântăresc 332g fără niciun fel de accesoriu, ajungând pe la 400g cu urechi și microfon.
Cum ziceam, interfața e USB, deci căștile au un DAC integrat. Asta restricționează scenariile de utilizare, însă în combinația cu dispozitive compatibile, permite funcții mai avansate de control. Cablul are 2 metri, suficient pentru majoritatea utilizatorilor. Controlul de volum este pe cască și este sub forma unei rotițe zimțate, plăcută la atingere și ușor de utilizat. Lângă rotița de volum veți găsi butonul de oprire a microfonului. Care microfon oricum este detașabil, o soluție care este în concordanță cu modularitatea generală a acestor căști.
Microfonul are un pattern de înregistrare unidirecțional, ceea ce înseamnă că nu va înregistra și zgomotele exterioare prea mult. Căștile nu au anulare activă a zgomotului, dar izolează destul de bine, absolut suficient inclusiv pentru utilizarea într-o cameră mai zgomotoasă.
Sunetul căștilor Razer Kraken Kitty V2 Pro și experiența în utilizare
Să fiu sincer, aveam dubii legate de calitatea sunetului căștilor Razer Kraken Kitty V2 Pro înainte să le pun la urechi, pentru că pe de o parte, sunt făcute de Razer, care are produse foarte ok pentru gameri, dar pe de altă parte căștile păreau făcute mai mult pentru show și mai puțin pentru utilizare serioasă. Ei bine, declar aici și acum, ezitările mele au fost complet nefondate.
Căștile dispun de difuzoare ce folosesc tehnologia Razer TriForce Titanium, cu un diametru de 50 mm, cu un răspuns între 20 Hz și 20.000 Hz și o impedanță relativ mare, de 32 Ω la 1 kHz. Asta înseamnă că, dacă vrei să le folosești la un telefon de exemplu, cu ajutorul unui adaptor USB-A la USB-C, volumul maxim va fi foarte scăzut. Pentru specificații complete, poți vizita pagina produsului.
Cât despre experiența de utilizare a căștilor Razer Kraken Kitty V2 Pro, acestea au o performanță audio excelentă, mult mai bună decât mă așteptam. Sunetul este curat și clar, atât în cazul muzicii cât și în cazul jocurilor. Basul este prezent, fără a fi exagerat, înaltele nu se compară cu cele ale unor căști de audiofili, dar sunt foarte bune, iar izolarea pasivă își face treaba minunat. Sincer, sunetul este mult peste ce m-aș fi așteptat de la niște căști „de gaming”. Puteți asculta muzică pe ele fără să fiți deloc dezamăgiți.
Greutate | 332g (fără accesorii) |
Dimensiuni interioare cupă | 62 mm x 42 mm |
Diametru driver | 50 mm |
Impedanță | 32 Ω (1 kHz) |
Senzitivitate | 96dBSPL/mW@1KHz |
Răspuns în frecvență | 20–20 000 Hz |
Răspuns în frecvență | 100 Hz – 10 kHz |
Senzitivitate microfon | -42 ± 3 dB |
Compatibilitate | PC PlayStation Nintendo Switch (docked mode) |
Lungime cablu | 2 metri |
Microfonul integrat funcționează bine, deși nu se compară cu un microfon dedicat de streaming. Izolarea față de zgomotul din fundal este foarte bună, volumul și claritatea sunt ok. Partea și mai bună e că, dacă ai un microfon separat, îl poți scoate complet pe cel de la căști. Și ca să nu mai evit subiectul principal, când am testat căștile în gaming, am fost impresionat de cât de ușor am putut să localizez direcția de unde veneau sunetele, ceea ce m-a ajutat să fiu mai precis.
Aici se vede cel mai bine ADN-ul Razer – în gaming, căștile strălucesc – și la propriu, și la figurat. Exploziile și împușcăturile se aud foarte clar, spațialitatea e foarte bună și poate fi amplificată folosind funcția de surround 7.1 virtual prin THX Spatial Audio.
Interfața programului Razer Synapse este ușor de utilizat, cu tab-uri clare și o grafică tipică Razer. N-am avut probleme cu comenzile sau cu compatibilitatea. Am folosit căștile și în modul cosplay și au funcționat exact cum au fost programate. În ceea ce privește confortul la purtare, personal sunt foarte mulțumit. De obicei nu mă împac prea bine cu căștile over-ear, dar Razer Kraken Kitty V2 Pro s-au simțit foarte bine, chiar după o purtare îndelungată. Chiar dacă reglajul cupelor lasă de dorit, bureții sunt suficient de moi cât să compenseze lipsa rotației acestora.
Razer Kraken Kitty V2 Pro – de cumpărat sau de evitat?
Țineți minte un lucru, aparențele înșală. Ceea ce la prima vedere părea un set de căști pentru recuzită și pentru spectacol, nu pentru gaming serios, s-a dovedit a fi un headset foarte bun atât pentru cele menționate cât și pentru gaming sau filme. Dacă adaugi la asta și designul unic și posibilitățile de personalizare, ai în față o ofertă foarte bună și extrem de versatilă – dacă îți place rozul. Sigur, la extrema cealaltă poți să iei varianta pe negru și să le folosești fără urechi, dar la aproximativ 200 EUR, cât sunt căștile astea la noi, concurența nu e deloc de neglijat, mai ales când vorbim de căști wired.
Pe de altă parte, Razer Kraken Kitty V2 Pro au o personalitate aparte, deci ar fi incorect să le compar cu căști „normale”. Consider că pentru publicul potrivit, Razer Kraken Kitty V2 Pro sunt o alegere perfectă: au aspect original, calitate excelentă a construcției, un sunet foarte bun și poziționarea în jocuri este chiar wow.
Construcție și ergonomie - 8
Sunet - 9
Experiența în utilizare - 8.5
8.5
Razer Kraken Kitty V2 Pro sunt o pereche de căști cu personalitate, care vizează streamerii sau persoanele care fac cosplay. Căștile nu fac însă niciun compromis când vine vorba de calitatea sunetului.