Tech&ITȘtiri

Când iese Playstation 6, YouTube retrage reclamele intruzive și sutele de milioane de jocuri gratis date de Epic Games Store

Rezumatul săptămânii 6-12 martie

Săptămâna trecută a fost una foarte interesantă atunci când vine vorba despre știrile din domeniul tehnologiei. Asta pentru că am aflat o dată estimativă de lansare pentru următoarea consolă de jocuri de la Sony, YouTube renunță la un format de reclame din timpul clipurilor și Epic Games a anunțat câte jocuri gratuite a dat anul trecut.

Dar să începem cu începutul, și mai exact cu data de lansare a Playstation 6. În încercarea lor de a convinge instituțiile de reglementare din lume că achiziția Activision-Blizzard de către Microsoft nu este o idee bună, Sony a indicat momentul în care compania ar putea ieși pe piață cu o nouă consolă. Cum s-a întâmplat asta și ce înseamnă mai exact toată chestiunea găsești în articolul meu.

Subiectul reclamelor de pe YouTube este unul care va rămâne important atât timp cât platforma va exista în continuare. Odată cu adăugarea abonamentului YouTube Premium, mulți au optat să plătească o sumă de bani lunar ca să nu mai aibă de-a face cu aceste reclame. Dacă te numeri printre cei care încă suportă reclamele de pe YouTube, am o veste bună: compania a anunțat că renunță la un anumit format de reclame intruzive. Care sunt acelea și de ce a ales YouTube să această mișcare găsești în articolul de aici.

Am ceva noutăți și din zona de gaming. Epic Games a anunțat că au dat gratuit un număr impresionant de jocuri oamenilor care le-au revendicat de pe platformă. Mai mult, compania a făcut public și numărul de titluri care au fost disponibile gratuit, dar și valoarea totală a jocurilor date. Dacă vrei să afli mai multe, găsești tot ce cauți în articolul lui Marinake.

O nouă rubrică care își face locul începând de azi în rezumat este review-ul săptămânii. Pe lângă știrile importante, o să îți propun și o recenzie sau un material mai amplu, ca să îți umpli timpul în autobuz pe drum spre muncă. Iar săptămâna aceasta avem dizertația mea pentru World of Warcraft, un material care trece prin istoria jocului și prin cea mai recentă expansiune, Dragonflight. Găsești articolul aici.

Tudor Bostan

De la compunerile din clasele primare citite în fața clasei, până la timpul meu petrecut în presă, de mic am avut o pasiune pentru scris. Sunt student la o facultate de inginerie iar la Zona redactez știri din gaming și tech, presărate cu câte o recenzie pe ici-colo. Când nu scriu pentru site, mă prinde soarele dimineții în World of Warcraft sau în orice alt joc bun lansat recent.

Articole asemanatoare

Back to top button