ȘtiriTech&IT

Abonații Netflix dintr-o țară europeană pot primi despăgubiri de până la 500 euro în baza unei decizii judecătorești

O acțiune judecătorească îndreptată împotriva companiei americane Netflix a ajuns la un deznodământ neașteptat, un tribunal din Italia stabilind că scumpirile succesive aplicate abonamentelor Netflix, în perioada 2017-2024, au fost ilegale. Abonații, cetățeni italieni, vor avea dreptul la reducerea tarifului actual și la despăgubiri care ar putea ajunge, în unele cazuri, până la 500 de euro. Dar decizia luată de un tribunal european ar putea fi doar începutul, oferind baza legală pentru alte acțiuni judecătorești în cascadă, mult mai ușor de soluționat pornind de la precedentul creat de un tribunal din Roma.

Mișcarea Consumatorilor din Italia (Movimento Consumatori) a dat în judecată Netflix Italia, sesizând caracterul abuziv și nul al clauzelor care permiteau modificarea unilaterală a prețului abonamentelor și a altor condiții contractuale. Practica constatată din 2017 și până în noiembrie 2024 a fost incriminată de judecătorii italieni, care impun acum restituirea diferenței de preț între abonamentul majorat și tariful practicat până la data constatării ilegalității. În funcție de vechimea abonamentului, abonații Netflix din Italia ar putea obține până la 500 de euro despăgubiri. Același tribunal precizează să sunt exceptate majorările referitoare la contractele încheiate după ianuarie 2024.

Clauzele, care încălcau Codul Consumatorului din Italia permiteau schimbarea arbitrară a prețului abonamentele, fără a preciza un motiv justificatoriu în contract. În urma deciziei, abonații au dreptul la reducerea tarifului actual al abonamentului cât și la la rambursarea sumelor plătite în mod nejustificat, plus eventuale despăgubiri pentru prejudiciul suferit.

Spre exemplu, un abonat Netflix premium care și-a activat abonamentul în 2017 și care plătește acum 19.99 euro trebuie să fie despăgubit cu diferența corespunzătoare abonamentului de început, de 11,99 de euro, Netflix restituind diferența de sumă. Similar, un abonat Netflix care a optat pentru pachetul Standard, în prezent la valoarea de 13,99 de euro/lună, trebuie să fie despăgubiți până la nivelul unui abonament lunar 9,99 euro:

Un client premium care a plătit fără întrerupere abonamentul Netflix din 2017 până în prezent are dreptul la o rambursare de aproximativ 500 de euro, în timp ce un client standard are dreptul la o rambursare de aproximativ 250 de euro. Majorările ilegale vizează și abonamentul de bază, care a înregistrat o creștere de doi euro în octombrie 2024”, au explicat cei doi avocați care au reprezentat Mișcarea Consumatorilor.

Totuși victoria obținută de Movimento Consumatori în acțiunea pornită la tribunalul italian nu produce efecte după anul 2024 și nu influențează cu nimic actuala politică de abonamente Netflix. În plus, nu este clar dacă abonații care care și-au închis între timp abonamentul Netflix contractat înainte de anul 2024 pot obține la fel de ușor despăgubiri.

Între timp, instanța a cerut Netflix să publice conținutul hotărârii pe propriul site și în publicații de importanță națională și să informeze toți consumatorii intalieni, inclusiv cei care s-au dezabonat, cu privire la nulitatea clauzelor și la dreptul la rambursare.

Alessandro Mostaccio, președintele Mișcării Consumatorilor, plusează cu declarații amenințătoare: “Dacă Netflix nu va reduce imediat prețurile și nu va rambursa clienții, vom iniția o acțiune colectivă pentru a garanta tuturor utilizatorilor restituirea sumelor plătite în mod nejustificat”.

“Dacă Netflix nu va reduce imediat prețurile și nu va rambursa clienții, vom iniția o acțiune colectivă pentru a garanta tuturor utilizatorilor restituirea sumelor plătite în mod nejustificat”, a declarat Alessandro Mostaccio, președintele Mișcării Consumatorilor.

De partea Netflix, platforma ar număra aproximativ 3 milioane de foști/actuali abonați italieni eligibil pentru despăgubiri, suma de plată putând atinge 750 milioane de euro. Însă lipsa de informare a consumatorilor și obstacolele birocratice ce ar trebui înfruntate pentru obținerea acestor sume probabil că va amortiza în mod substanțial impactul financiar suportat de compania americană.

Back to top button