ȘtiriȘtiință

Google Photos aduce funcția Magic Editor la toți posesorii de telefoane Galaxy

Anunțată în luna mai, funcția Magic Editor nu mai este o exclusivitate rezervată posesorilor de telefoane Pixel 8 și Galaxy S24, Google decizând să activeze această funcție în aplicația Google Photos pentru toți posesorii de telefoane Samsung.

Încet dar sigur, funcțiile mai avansate de editare foto bazate pe inteligență artificială generativă vor ajunge la majoritatea utilizatorilor de Android, Google și alți dezvoltatori întrecându-se în adăugarea de inovații care să le pună în valoare aplicațiile și serviciile oferite.

Cert este că Google, dezvoltatorul de facto al acestei tehnologii, nu este foarte motivat să păstreze funcția Magic Editor ca pe o exclusivitate rezervată cumpărătorilor de telefoane premium, funcțiile avansate de retușare imagine din aplicația Google Photos reprezentând un element de atracție al ecosistemului Android și atu de luat în seamă pentru utilizatorii de iOS care se gândesc la o alternativă iCloud mai puternică.

Google Photos Magic Editor

Problema cu Magic Editor este că se bazează pe procesare cloud asigurată pe serverele Google, fiecare poză editată și procesată cu ajutorul AI implicând o anume renunțare la propria intimitate, dar și costuri pentru Google care s-a angajat să ofere acest serviciu în mod gratuit. Cel din urmă aspect reprezintă o cheltuială asumată pentru Google, care tot încearcă să-și facă loc în ecosistemul Apple, din rolul de furnizor al unei alternative iCloud cu costuri mai bune și alte avantaje.

Dar între timp, funcția Magic Editor este oferită gratuit posesorilor e smartphone-uri și tablete Galaxy. Poți folosi această opțiune pentru a șterge, redimensiona sau muta părți și obiecte din imagine. De exemplu, poți elimina un obiect nedorit, puteți repoziționa o persoană în imagine sau redimensiona un obiect pentru a-l face să pară mai amuzant sau mai proeminent.

De asemenea, poți stiliza părți ale unei imagini. Cum ar fi, schimbând culoarea cerului pentru a da impresia că poza a fost obținută în alt moment al zilei. Interesant de știut, funcția anunțată mai întâi ca o exclusivitate pentru smartphone-urile Pixel a devenit gratuită pentru toți utilizatorii Google Photos, dar cu o limitare majoră, anume că poți salva doar 10 poze editate cu acest filtru în fiecare lună. Cei care apreciază opțiunea pentru schimbarea culorii cerului și ar dori să o folosească mai des trebuie să aleagă abonamentul Google One de 9,99 USD, care o deblochează pentru utilizare nelimitată, împreună cu alte facilități Google Photos interesante.

Aplicația Google Photos oferă și alte funcții interesante, disponibile gratuit și fără limite de utilizare lunară:

  • Ajustare: Color Pop, Efect HDR
  • Cinematic Photos
  • Editor de colaje: Styles
  • Sugestii: Sky Suggestions
  • Instrumente: Magic Eraser, Portret Blur, Unblur
  • Efecte video

Bine de știut, dacă deții deja un telefon Galaxy care include suport Galaxy AI (ex. Galaxy S24, S23) ai deja la dispoziție o funcție similară prin aplicația Gallery încorporată în One UI 6.1, fără limitări în ce privește numărul de editări disponibile lunar.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button