
Coreea de Nord este faimoasă pentru grupările de hackeri foarte bine antrenați, care „generează” fonduri în valută pentru regimul de la Phenian. Dar cine spune că nu poți găsi acolo și IT-iști dispuși facă muncă cinstită pe bani puțini, lucrând în sistem remote.
Operațiunea desfășurată prin intermediul unor firme-paravan a fost demascată în Statele Unite și include numeroase companii, unele fiind chiar multinaționale din top Fortune 500. Prin urmare nu ar fi un exercițiu prea mare de imaginație să anticipăm că IT-iștii nord-coreeni sunt la mare căutare și în rândul unor companii cu activitate și în alte regiuni geografice, de tipul celora cu rulaj mare de personal și mereu în căutare de angajați cât mai „ieftini”.
Christina Marie Chapman, 49 de ani, din Litchfield Park, Arizona, este acuzată că ar fi obținut 6,8 milioane de dolari câștiguri în cadrul schemei care include entități afiliate regimului dictatorului Kim Jong Un. Mai exact, fondurile intenționate pentru IT-iști angajați la negru erau de fapt direcționate către Departamentul Industriei Munițiilor din Coreea de Nord, care este implicat în aspecte cheie ale programului de arme al Coreei de Nord, inclusiv dezvoltarea de rachete balistice.
Parte din schema de angajare a implicat folosirea identității a peste 60 de persoane cetățeni SUA, datele personale ale acestora servind pentru obținerea de locuri de muncă în IT, cetățeni nord-coreeni devenind astfel „angajați” în peste 300 de companii din SUA.
”Făptașii au comis o fraudă uluitoare într-o multitudine de industrii, în detrimentul unor companii și persoane americane, în general, necunoscute. Au afectat peste 300 de companii din SUA, au compromis peste 60 de identități ale persoanelor din SUA, au determinat transmiterea de informații false către DHS (departamentul american de securitate ) în peste 100 de ocazii, au creat obligații fiscale false pentru mai mult de 35 de persoane din SUA și au generat cel puțin 6,8 milioane de dolari venituri pentru lucrătorii IT din afara țării. Lucrătorii IT din străinătate au lucrat la companii de vârf din SUA, inclusiv o rețea națională de televiziune și o companie media de top 5, o companie de tehnologie de prim rang în Silicon Valley, un producător aerospațial și de apărare, un producător de mașini american emblematic, un lanț de retail de ultimă generație, și una dintre cele mai recunoscute companii media și de divertisment din lume, toate fiind companii Fortune 500.”
Procurorii federali au precizat că Chapman și trei lucrători IT din Coreea de Nord – folosind pseudonimele lui Jiho Han, Chunji Jin, Haoran Xu și alții – au lucrat cel puțin din 2020 pentru a perfecta o schemă de lucru la distanță. În martie 2020 un individ i-a trimis un mesaj lui Chapman pe LinkedIn și a invitat-o să „fie chipul american” pentru compania lor.
Din august și până în noiembrie 2022, lucrătorii din domeniul IT din Coreea de Nord ar fi adunat ghiduri și alte informații online menite să-i instruiască pe nord-coreeni despre cum să scrie scrisori de intenție și CV-uri eficiente și să falsifice cardurile de rezident permanent din SUA.
În cadrul presupusei scheme, lucrătorii străini au dezvoltat ”personaje fictive și profiluri online care să corespundă cerințelor locului de muncă” și au transmis documente false la Departamentul de Securitate Internă al SUA, ca parte a unei verificări a eligibilității angajării.
Rechizitoriul a venit alături de o plângere penală descriind cum un bărbat ucrainean a făcut o schemă similară, perpetuată timp de mai mulți ani. Oleksandr Didenko, în vârstă de 27 de ani, din Kiev, Ucraina, ar fi ajutat persoane din Coreea de Nord să se „proclame” ca lucrători IT la distanță.
Cât despre pedepsele pregătite, legile americane nu sunt deloc iertătoare, încadrarea la operațiuni asociate finanțării terorismului putând aduce celor doi „antreprenori” pedepse de 97,5, respectiv 67,5 ani de închisoare.