Deși a promis că va urma o politică strictă pentru blocarea oricăror aplicații care facilitează piratarea serviciilor de streaming video, Apple a lăsat să treacă neobservate mai multe astfel de aplicații deghizate în jocuri de cărți, descărcate însă de milioane de „cunoscători”.
Cum se poate ca Apple să fie ultimul care află că multiple aplicații-pirat pentru streaming video îi populează magazinul App Store pe care îl controlează cu atâta strictețe? Simplu, dezvoltatorii respectivelor aplicații au blocat pe criterii geografice funcționalitatea ilegală.
Luăm exemplul unei aplicații cu nume cât se poate de banal, Collect Cards, pe care dacă o instalai din versiunea App Store pentru Statele Unite te alegeai doar cu funcționalitatea unui joc de cărți. Și nimeni nu a stat să se întrebe de ce respectivele cartonașe arată suspicios precum coperțile unor filme de pe Netflix, algoritmii automați de recomandare a aplicațiilor reducând automat vizibilitatea acestui joculeț aparent plictisitor pentru utilizatorii americani. Iar cum pretinsul joc a apucat să fie aprobat pentru publicare fără ca verificările automate să ridice semne de întrebare, aplicația aparent neinteresantă a rămas timp luni bune în catalogul App Store.
Doar că, ceva mai la sud, aceeași aplicație strângea milioane de instalări, ajungând pentru scurt timp a doua cea mai instalată aplicație din App Store, aparent fără ca nimeni de la Apple să-și pună întrebarea de ce.
Țara cu pricina este Brazilia, unde aplicația Collect Cards avea o funcționalitate în plus, fiecare cartonaș deschizând câte un film piratat de pe Netflix, Disney+, Amazon Prime Video, HBO Max, și chiar platforma Apple TV+.
De aici se ridică întrebarea, Apple chiar nu are o prezență locală în Brazilia? Poate că angajații companiei pentru această regiune au ales să țină partea piraților. Sau poate că totul face parte dintr-o strategie neoficială de marketing, menită să atragă cumpărătorii iPhone cu promisiunea accesului la filme gratis.
Cert este că „fenomenul” Collect Cards nu a fost o întâmplare unică, aplicația reapărând sub alte denumiri asemănătoare (ex. Collect Cards: Store box) fără ca nimeni de la Apple să observe, măcar printr-o căutare banală după expresia de căutare arhicunoscută utilizatorilor din Brazilia.


