ȘtiriTech&IT

Clean Up este versiunea Apple pentru Magic Eraser, funcția de retușare imagine lansată de Google în 2021

Anunțată de Google în luna octombrie 2021, Magic Eraser era cea mai avansată funcție pentru editare imagine întâlnită până atunci pe un smartphone. Trei ani mai târziu auzim de Clean Up, Apple prezentând funcția care face în principiu același lucru drept o mare inovație pentru utilizatorii iPhone.

Începem cu Magic Eraser. Prezentarea ținută de Google în care tot ce aveai de făcut era să încercuiești pe ecranul telefonului orice element nedorit din pozele obținute cu noul tău Pixel, iar telefonul realiza în câteva secunde ceea ce ar fi durat minute bune și necesita experiența unui specialist în Photoshop, părea aproape magie. Selectai persoana sau obiectul nedorit din cadrul fotografiat iar telefonul decupa automat imaginea și aproxima textura obiectelor adiacente pentru a umple golul rămas. Sigur, rezultatul obținut nu era de fiecare dată perfect, dar era oricum mult mai mult decât puteai face până atunci prin simpla aplicare a filtrelor foto ce veneau incluse cu aplicațiile de editare imagine pentru telefon.

Și uite așa, cumpărarea unui telefon Pixel 6 sau Pixel 6 Pro te transforma peste noapte într-un artist/magician în editare foto, cele mai reușite creații ajungând să primească aprecieri pe rețele de photosharing precum Instagram.

Între timp, Google a lăsat „la liber” funcția Magic Eraser și a adăugat Magic Editor, versiunea evoluată care îți permite să faci editări și mai impresionante. Și pe cea din urmă o poți folosi gratuit, cei drept, în limita a 10 editări în fiecare lună pentru ne-abonații Google One.

Revenind la Clean Up, interpretarea pentru iOS 18 a funcției Magic Eraser folosește procesare de tip on-device, aceasta fiind explicația pentru care vei avea nevoie de un iPhone cu minim 8GB memorie RAM. Și foarte probabil ca cerința celor 8GB RAM să fie o temă recurentă pentru mai toate funcțiile iPhone bazate pe AI, exceptate fiind doar cele bazate pe procesare cloud.

Vei putea încerca „noua” opțiune de editare Clean Up din aplicația Photos inclusă cu firmware-ul iOS 18. Trebuie doar să deschizi pentru editare poza dorită și să încercuiești un obiect sau animal/persoană pe care îl vrei scos din imagine, sistemul de inteligență artificială generativă incorporat pe telefon ocupându-se de restul. Fiind vorba de procesare on-device, rezultatul ar trebui să fie practic instantaneu.

Apple dă asigurări că opțiunea de editare Clean Up va fi disponibilă și pe tablete actualizate cu firmware-ul iPadOS 18, atât timp cât cerința minimă privind cantitatea de memorie RAM este îndeplinită. Iar pe PC-uri cu macOS, Clean Up va înlocui actuala funcție Retouch.

Momentan, doar iPhone 15 Pro și iPhone 15 Pro Max întrunesc cerințele minime pentru accesarea funcțiilor bazate pe AI generativ, însă toate versiunile iPhone 16 ar trebui să fie compatibile. Cât despre nenumăratele modele iPhone și iPad livrate cu 6GB RAM sau mai puțin, rămâne doar varianta funcțiilor AI cu procesare cloud, atâtea cât va îngădui Apple să accesezi fără achiziționarea unui abonament iCloud de nivel superior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button