ȘtiriTech&IT

Asus ROG Xreal R1 este primul accesoriu de gaming VR optimizat pentru performanțe extreme

Prezentați în luna ianuarie la CES 2026, ochelarii Asus ROG Xreal R1 sunt disponibili pentru precomandă în unele regiuni ale lumii, promițând pasionaților de jocuri VR cea mai performanță experiență de gaming VR.

Primele livrări ROG Xreal R1 sunt anticipate pentru luna iunie, noul dispozitiv având ca principal element de atracție suportul pentru rate de refresh la 240 Hz, banale pentru gaming-ul pe PC, dar complet nemaiauzite pe segmentul de gaming VR, unde cele mai avansate (și costisitoare) opțiuni hardware nu depășesc pragul de 120Hz.

Problema cu ochelarii VR este nu redau doar o singură imagine 2D, afișată pe un ecran mare. În schimb, fluxul video este efectiv dublat, câte o imagine pentru fiecare ochi. Așa că 240 Hz înseamnă de fapt 480 Hz în mod combinat, cu două fluxuri video care trebuie nu doar sincronizate la nivel de milisecundă, dar și transmise fără efect de lag perceptibil.

Pentru a funcționa, ochelarii VR Asus ROG Xreal R1 vor avea nevoie de o interfață de conectare complet personalizată. Concret, ochelarii nu se conectează direct la PC ci la o stație de andocare numită sugestiv, ROG Control Dock. Aceasta din urmă se conectează la PC (sau consola de jocuri) ocupând două porturi HDMI 2, sau Display Port 1.4. Altfel spus, vei avea nevoie de hardware serios pentru a te bucura la întregul potențial de acest bun dispozitiv. Vestea bună ar fi că ROG Xreal R1 nu este doar pentru PC-uri de lux, Asus promițând compatibilitate și console de jocuri obișnuite. Singurul inconvenient ar fi acela că prețul ROG Xreal R1 este semnificativ mai mare decât al consolei de gaming, plus ce ai cheltuit până acum pe colecția ta de jocuri.

Prețul ROG Xreal R1 este de 849 USD și valabil pentru cumpărătorii din Statele Unite. Chiar și așa, noul produs Asus este un veritabil chilipir, comparat soluției Apple Vision Pro de 3499 dolari, prezentată în urmă cu doi ani ca platformă demonstrativă pentru viitorul ecosistem Apple VR/AR.

Back to top button