
Cu preț de 3499 dolari în Statele Unite, Vision Pro, prima cască VR proiectată de Apple pare că se îndreaptă spre un eșec inevitabil, gadgetul vânat doar de cei mai entuziaști fani ai companiei din Cupertino începând să fie returnat în număr neașteptat de mare.
Luat în derâdere de Mark Zuckerberg, Apple Vision Pro este de șapte ori mai scump decât căștile Quest 3 ale Meta și are neajunsuri majore, greutatea exagerat de mare fiind unul dintre acestea. Însă problemele nu se opresc aici, designul dispozitivului atrăgând tot felul de critici, de la sistemul de prindere conceput de Apple, până la modalitatea de alimentare cu un acumulator extern incomod de purtat. Per total, Vision Pro arată toate limitările la care te-ai aștepta de la un produs de primă generație. Doar că, fiind vorba de Apple, te-ai fi așteptat la nimic mai puțin decât perfecțiune. Sau, cel puțin, acesta este mesajul „transmis” cu prețul cerut.
Disecată de reporterul Bloomberg Mark Gurman, lansarea Vision Pro a pornit cu dreptul, stârnind exact valul de entuziasm așteptat de la o mega-lansare Apple, doar pentru ca utilizatorii noului gadget AR/VR să se lovească în scurt timp de realitate. Descrisă drept medie spre peste-medie, rata de returnare Vision Pro stârnește ceva îngrijorări în curtea Apple, chiar dacă încă nu se poate vorbi de panică.
Care sunt principalele nemulțumiri despre Apple Vision Pro:
- Disconfort fizic: casca AR are greutate prea mare, este greoaie de manevrat și inconfortabilă, ceea ce duce la dureri de cap și la dificultăți în a gestiona activitățile derulate cu aceasta.
- Valoare primită, raportat la prețul plătit: Aplicațiile și conținutul limitat nu reușesc să justifice prețul exorbitant.
- Ajutorul pentru îmbunătățirea productivității: funcțiile de productivitate nu îmbunătățesc eficiența la locul de muncă, iar folosirea prelungită se dovedește a fi mai degrabă un exercițiu de anduranță.
- Probleme de afișare: strălucirea, câmpul vizual îngust, oboseala ochilor și problemele de vedere diminuează experiența.
- Deconectare socială: dispozitivul izolează utilizatorii de interacțiunile sociale, blocând experiențele avute cu colegii de serviciu și descurajând orice încercare de împrumutare a noului gadget, care trebuie setat în prealabil pentru fizionomia ta
Atingând subiectul productivității, demonstrațiile oferite de Apple susțineau că Vision Pro este precum un birou high-tech la purtător: pui casca pe față și dintr-o dată ai multiple monitoare în fața ta, iar aplicațiile stau precum instrumente gata de folosit într-un laborator virtual. Dar de la promisiune la realitate e cale lungă, Vision Pro nereușind să contrazică părerile scepticilor, care îl privesc drept încă o jucărie scumpă de care nu te vei folosi în mod practic.
Un alt factor în demontarea iluziei ține chiar de experiența vizuală, Vision Pro neoferind nici pe departe câmpul de vizibilitate al unei perechi obișnuite de ochelari. Din contră, senzația este că privești prin ochelari „de scafandru”, cam grei și incomozii.
La fel ca Meta, Apple descoperă că nu poți avea o platformă care să promoveze interacțiune socială virtuală, simultan deconectându-te de cei din imediata proximitate. Iar Vision Pro tocmai asta face. Este un gadget pe care îl pui pe cap și pierzi legătura directă cu ce se întâmplă în jurul tău, tentativele de „reconectare” prin folosirea de camere video și a unui ecran care să-ți arate ochii persoanelor din jur nu fac decât să dea o notă de inadecvare socială.
Vestea bună ar fi că Apple este suficient de mare încât să poată „înghiți” un eșec inițial, compania încercând să documenteze cât mai bine impresiile cumpărătorilor nemulțumiți. Gurman este de părere că feedback-ul primit va avea o contribuție esențială pentru actualizările viitoare, adresând atât neajunsuri la partea de software dar și cea de hardware, favorizând o acceptare mai largă în anii ce vor urma.
Totuși nu putem să nu ne uităm la Meta și eșecurile majore înregistrate cu Metaversul imaginat de de Mark Zuckerberg. Da, Vision Pro este exact genul de gadget de care ai avea nevoie în Metavers, dar faptul că nici alternativa Oculust Quest 3 nu reușește să prindă tracțiune în ciuda prețului incomparabil mai mic ar trebuie să dea de gândit celor de la Apple. Poate că folosirea unui dispozitiv ce-ți acoperă ochii și te fac să arăți ciudat nu este de fel atractivă pentru consumatorii de rând, aceștia preferând mai degrabă experiențele mai puțin deconectate de realitate, pe care le pot avea și cu gageturi existente. Așa că de ce să nu le îmbunătățim pe acestea?