
Tot mai mulți asiguratori auto se folosesc de aplicații populare pentru smartphone pentru a urmări deplasările clienților și obiceiurile acestora la volan, folosind informația pentru a le ajusta pe ascuns profilul de risc și „umfla” tarifele la reînnoirea poliței de asigurare.
Potrivit unui studiu publicat de Business Insider, asiguratorii auto și-au adaptat tacticile folosite pentru alcătuirea profilului de risc al șoferilor, incluzând și informații din surse „moderne”, cum ar fi populare aplicații pentru smartphone ai căror dezvoltatori au acceptat să le transforme în veritabile trackere GPS.
Așa se face că și dacă nu ai avut incidente în trafic, profilul de risc ar putea să-ți crească oricum, ajustarea devenind evidentă abia la momentul reînnoirii poliției de asigurare auto.
Bine deghizată în spatele unor permisiuni obscure, solicitate la instalarea unor aplicații foarte populare precum Life360, MyRadar, sau GasBuddy, urmărirea șoferilor direct prin senzorii telefonului pe care îl au asupra lor este o practică cel puțin discutabilă. Spre exemplu, aplicația respectivă nu poate deosebi situațiile în care ești la volanul autoturismului asigurat de cele în care ești simplu pasager în mașina altcuiva. În plus, folosirea de aplicații terțe care nu au drept scop principal declarat cel de monitorizare a obiceiurilor la condus constituie o încălcare gravă a dreptului la intimitate.
Toate aplicațiile se bazează pe tehnologia de analiză a condusului operată de Arity, o companie Allstate specializată în colectarea date pentru alcătuirea scorului de conducere. Acest indicator este apoi vândut asigurătorilor pentru a ”ajuta la crearea viitoarelor soluții de transport care sunt mai inteligente și mai sigure”, conform site-ului Allstate, care precizează și că Arity a colectat ”mai mult de un trilion de mile de date de conducere”.
Momentan, nu este clar dacă practicile observate în Statele Unite sunt folosite și de asiguratorii activi în piața europeană, legislația mult mai strictă în domeniu și amenzile drastice prevăzute pentru încărcarea normelor GDPR având probabil un rol de descurajare major.