ȘtiriTech&IT

Piesele iPhone și iPad, scumpite artificial de Apple pentru a descuraja reparațiile?

Acuzat că oferă cele mai puțin reparabile dispozitive din industrie, Apple a renunțat în ultimii ani la multe (dar nu toate) trucurile folosite pentru a face reparațiile iPhone aproape imposibile. Ba chiar a demarat și inițiativa Self Service Repair (echivalent Self-Repair Program pentru utilizatorii Samsung) punând la dispoziția posesorilor de dispozitive Apple din lumea întreagă kit-uri de reparații cu piese de originale și documentația necesară pentru a reuși intervenția fără să apelezi la un centru de service specializat. Totul pentru protejarea mediului înconjurător, păstrând în circulație dispozitivele care altfel ar fi ajuns înainte de vreme la centrele de colectare e-waste, sau mai rău, direct la groapa de gunoi.

Poate vă mai aduceți aminte de acele generații iPhone la care banala înlocuire a capacului din spate presupune vaporizarea adezivului de fixare cu ajutorul unui laser de mare putere, urmată de îndepărtarea migăloasă a cioburilor din sticlă. Dar asta e o nimica toată în comparație cu ce urma. Dacă aveai nevoie să înlocuiești ecranul sau bateria iPhone nici măcar folosirea unei piese originale nu te putea salva de capcana serializării. Pur și simplu, pentru a fi acceptată de telefon orice piesă înlocuită trebuia împerecheată folosind un software specializat pe care Apple îl oferă doar centrelor de service partenere. Ți-ai schimbat singur ecranul telefonului? Ghinion. Calibrarea automată a culorilor și chiar ajustarea automată a luminozității folosind senzorul de lumină ambientală nu mai funcționau.

Amenințat cu amenzi pentru nerespectarea noilor reglementări europene în domeniu, Apple a renunțat între timp să mai saboteze reparațiile și a încuviințat lansarea unui program self-service pentru reparații în regie proprie. Doar că Apple nu se dezice de vechile obiceiuri, aplicând o dublă-măsură pentru consumatorii neacoperiți de legislația europeană.

Nu este clar în ce măsură Apple a decis să testeze și vigilența autorităților europene încălcând promisiunea de a practica tarife rezonabile pentru kiturile de reparatii self-service, dar extinderea programului de reparații pentru a include pentru prima dată și iPad-uri a lăsat un gust amar pentru consumatorii din SUA. Concret, prețul kiturilor self-repair este atât de mare încât repararea unui iPad chiar și de generație recentă a devenit nerentabilă, diferența de preț fiind atât de mică încât este mai ușor de justificat cumpărarea unei tablete noi, decât să continui cu modelul anterior reparat.

Potrivit anunțului oficial, programul de reparații self-service include acum și modele iPad Air (M2 și versiuni ulterioare), iPad Pro (M4), iPad mini (A17 Pro) și iPad (A16), cu acces la componente precum afișaje, baterii, camere foto și porturi de încărcare externe.

Spre exemplu, un banal filtru digitizor pentru iPad A16 costă 200 de dolari, aceeași piesă putând fi procurată de la alți furnizori pentru 50 de dolari. Iar când te gândești că acest model iPad costă 349 dolari cu totul, nou din magazin, opțiunea reparației nu mai are câtuși de puțin sens.

Într-un alt exemplu, Apple vinde kit-ul self-service cu ecran de schimb pentru un iPad Pro 13 la prețul de 749 dolari, aproape cât pentru o tabletă nouă.

Iar motivația Apple este ușor de intuit, compania urmărind să descurajeze utilizatorii să își repare dispozitivele, forțând în mod indirect achiziționarea altora noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button