Tech&ITTECH

Uniunea Europeană a decis: USB-C va deveni portul universal pentru telefoane și tablete!

Uniunea Europeană a ajuns în sfârșit la un acord, iar după ani de discuții și demersuri în această direcție, reprezentanții UE au decis că este momentul să facă portul USB-C universal pentru telefoane, tablete și camere foto. Această soluție face parte din Directiva Echipamentelor Radio și efectele își vor face simțită prezența destul de curând, întrucât până în 2024 toate dispozitivele din Europa trebuie să fie dotate cu un port USB Type-C pentru încărcare.

Chiar dacă au trecut ani buni de când mai toți producătorii au renunțat la încărcătoarele proprietare, este bine să avem și-o lege scrisă care să cimenteze poziția actuală. Și mai bine de atât, va obliga și producătorii încăpățânați precum Apple să se conformeze dacă doresc să-și comercializeze în continuare produsele pe vechiul continent.

 Ne luăm (în sfârșit) adio de la adaptoarele Lightning.

Noua lege nu vizează doar telefoanele și tabletele

Pe lângă dispozitivele despre care am vorbit până acum, legea menționează și alte dispozitive. Vorbim despre console de jocuri portabile, tastaturi și mouși wireless, căști și cam orice funcționează pe frecvențe radio și se încarcă prin USB. Nici laptopurile nu scapă de această măsură, însă aici schimbarea este mai greu de implementat și va intra în full-effect abia în 2027. Bine, pentru producătorii de laptopuri nu va fi o problemă întrucât mulți folosesc deja USB-C, iar odată cu noul standard 2.1 care livrează până la 240W, va fi cu atât mai simplu.

O altă chestie care mi-a atras atenția la această lege adoptată de Uniunea Europeană este legată de încărcarea rapidă. Pe lângă faptul că toate dispozitivele vor folosi USB-C, acestea vor putea fi încărcate cu orice adaptor, nu doar cu cel care face parte din pachet. Asta înseamnă că îți vei putea încărca telefonul, boxa portabilă și laptopul de la același adaptor fără probleme.

Per total, Directiva Echipamentelor Radio propusă de Uniunea Europeană este foarte interesantă și benefică pentru utilizatorul final. Indiferent ce dispozitiv îți vei cumpăra, vei avea posibilitatea de a-l încărca cu adaptorul altui dispozitiv, astfel nu vei mai cumpăra nu știu câte încărcătoare pentru la fel de multe dispozitive, ci vei putea alimenta absolut toate dispozitivele pe care le folosești cu un singur adaptor. Abia atunci va avea sens livrarea telefoanelor fără încărcătoare, da Apple și Samsung?!

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button